Toti liderii UNPR, in frunte cu Gabriel Oprea, vor reveni in PSD. Vor primi locuri eligibile pentru parlamentarele din 9 Decembrie. Mai mult, potrivit informatiilor pe care le detin, Oprea se pregateste pentru functia de prim-vicepresedinte al PSD, un soi de adjunct al lui Ponta, cu sprijinul serios al acestuia din urma. Daca nu inainte de 9 Decembrie, cu siguranta dupa.

Dupa ce s-a culcat cu PDL si a sustinut toate abuzurile si porcariile regimului Basescu, formatiunea ilegitima UNPR, ce nu a rezultat din nici un proces electoral, se contopeste in PSD si implicit in USL. Ce nevoie o fi avind USL la 60% intentie de vot de partidul imobiliar militarizat, habar nu am.

In ultimii doi ani, UNPR, sub comanda lui Oprea, a lansat atacuri foarte dure la adresa lui Victor Ponta, calificandu-l drept : Pontanac, mincinos, pilot de raliu.

Sa uram casa de piatra insurateilor care se recasatoresc dupa ce si-au dat cu tigaile in cap si au strigat din strada unul la altul ca sunt betivi, curvari si hoti.

Pentru conformitate, iata un comunicat UNPR din 2010. Este doar o mostra din sutele de astfel de exemple :

UNPR il ataca pe liderul PSDVictor Ponta, ca si-a pus semnatura pe un document care nu-i face onoare nici ca presedinte de partid si nici ca roman, facand referire la scrisoarea pe care le-a adresat-o ambasadorilor si le-a cerut acestora sa ajute la salvarea statului de drept, din Romania.

“Trimisa intre doua curse de raliu, scrisoarea adresata ambasadorilor straini este o josnica manevra politicianista si un jenant joc de imagine. Prin acest demers, tanarul Ponta nu face decat sa-si confirme porecla de “Pontanac” si sa-i dea totodata o circulatie internationala”, se arata intr-un comunicat al UNPR remis Ziare.com.

Progresistii se arata ingrijorati un lider de partid politic parlamentar se plange pe la usile ambasadelor si incearca sa-i dezinformeze pe oficialii altor tari. 

“Oricum, nu este prima data cand Victor Ponta raspandeste informatii mincinoase si incearca sa deformeze realitatea. Cel mai recent exemplu este cel al sondajelor de opinie pe care tanarul le flutura in partid si in presa, sperand sa arate ca UNPR nu reprezinta o amenintare pentru PSD. Problema este ca in sondajele reale, UNPR este cotat cu peste 10% intentie de vot. Iar Victor Ponta stie acest lucru si nu are cum sa mai ascunda adevarul”, mai sustin acestia. UNPR ii propune “marelui amator de raliuri si minciuni Victor Ponta sa lase lamentarile la o parte si sa incerce sa faca ceva util pentru romani.

150 COMMENTS

    • Cica nu asta este clasa politica in ansamblul ei. Cica astia sunt politicienii cei mai votati din tara. Cica Parlamentul si Presedentia sunt oglinda poporului. Cica…

    • NOI LIBERALII NU NE ASOCIEM CU CEI CARE AU TAIAT SALARII SI AU INCHIS FIRME IN ROMANIA!!!!!!!!!NOI SUNTEM SINGURI IMPOTRIVA TUTUROR!ADICA NU MA ALIEZ CU BASESCU BA MAI RAU MA DUC CU TOTI SANTAJATII!SA-I UMFLE PONTA DACA-I DOBITOC
      NU VOM PERMITE CONDUCERII P.N.L.ASA CEVA,AR INSEMNA SA AVEM SOARTA P.N.T. NU CRED CA DL ANTONESCU ISI DORESTE ALIANTA CU ASTIA DOAR PT A AJUNGE PRESEDINTE.CAT DESPRE PONTA AM SCRIS AICI DUPA REFERENDUM:SI-A ATINS SCOPUL!!!!!!!!

  1. Si cu toate astea Cristi Diaconescu, inca membru UNPR, care se va integra in PSD, este consilerul lui Traian Basescu? Daca le este atat de usor sa se scuipe ba sa se pupe, in functie de conjunctura, celor de la PSD le va fi la fel de usor la anul sa se certe cu PNL si sa se pupe cu Traian Basescu ?
    Riscul major pentru USL este ca acesta sa piarda mult mai multe voturi decat poate aduce UNPR, in urma acestei fuziuni. Pe UNPR nu-i mai spala nicio apa de pe pamant romanesc la cat au fost inujurati si scuipati si de politicieni si de popor, pe buna dreptate sau nu, dar sa iei tot acest vagon de ura in ograda ta, mi se pare o strategie foarte periculoasa si pentru mine fara sens… Oprea devine astfel seful tuturor mafiilor …
    Cei de la USL imi dau motive zilnic sa nu mai ies la vot… vreodata.
    Am fost incarcati, pe buna dreptate de data asta, cu atat de multa ura, incat nu vad ce calcule isi fac ei astfel incat sa le iasa bine…

    In fine, eu nu ma prea pricep, nu-i inteleg, eu doar dau cu stampila. Sau nu.

  2. cred ca trebuie sa reformulam o veche constatare , “politica e o curva” cu o noua constatare : ” politica produce curve”! poate ii loveste sida pe politicienii astia de doi bani pe care ii avem :(.

  3. D-le Radu Tudor ,cred ca ori ai primit ordin sa dai in Ponta ori nu te pricepi la politica si atunci eu sint vinovat ca te-am vizionat atitia ani.Pe zi ce trece ma conving ca A3 va face probabil ce a mai facut -tradeaza in ultimul moment ca solutie imporala.Ce a facut Voiculescu in 2004? A fost ticalos sau a facut politica?

    • Asta cu ordinul de a-l ataca pe Ponta este pentru cei cu minte putina… Lasati cuvintele mari gen tradare ca sunteti penibil, tip schitele lui Caragiale

    • @ gigi
      Nu stiu daca au primit ordin de a-l ataca pe Ponta, dar vad ca in ultimul timp celor de la A.3 le cam pute tot ce face Ponta si nu scapa nici un prilej sa-l critice. Dana Grecu, care nici macar nu incearca sa-si disimuleze ura fata de Ponta, se intreaba de ce vorbeste Ponta in legatura cu privatizarea Oltchim, daca nu vorbea se intreba de ce nu vorbeste. Oricum nu am prea multe asteptari de la o persoana care a fost in stare sa-l voteze pe Basescu in 2004! (probabil si in 2007 a votat impotriva demiterii).
      Am si eu din ce in ce mai mult impresia ca A.3 incepe sa faca ceea ce a facut Voiculescu in 2004.

      • @M
        Din punctul meu de vedere, pot fi trei motive pentru care A3 il critica dur pe Victor Ponta:
        1. au mult mai multe informatii decat avem noi, in momentul asta, despre ceea ce “face si desface” Premierul;
        2.poate ca intr-adevar exista o dispozitie clara, venita”de mai sus” pentru a-l sapuni serios;
        3.teama de precedentul creat de Traian Basescu sa-i sperie atat de tare, incat sa-l critice mai mult decat ar merita.
        Dar stiti si voi, ca la tv, daca se discuta despre tine, inseamna ca ”esti in carti”. In concluzie, orice anti-reclama este de fapt un beneficiu.
        M, trebuie sa recunosti ca Ponta este un imbecil, daca informatia postata mai sus este adevarata. Suna a usoara sinucidere politica.

      • A3 SI-A DAT SEAMA CA PONTA-I UN RAHATEL CARE A PRIMIT JUCARIA,SI S-A VAZUT CAND A ASCULTAT PORUNCILE LUI BAROSO CU CVORUMUL.NICIODATA ANTONESCU,TARICEANU,ORBAN,FENECHIU,GHISE-SI-S DOAR CATIVA-NU AR FI ACCEPTAT ASA CEVA.P.S.D. SE VA RUPE SI I-ATI FACUT CARTILE CHIORULUI

  4. OAMENI CARE SUNT LIPSITI DE SCRUPULE SI CARE CALCA PE CADAVRE SA-SI ATINGA SCOPURILE !!! NU MAI EXISTA PATRIOTI IN POLITICA DIN TARA ASTA !!!

  5. Eu nu mai inteleg nimic din ceea ce se petrece in tara aceasta! Nu cred ca dl. Ponta este prost! Cred ca pe undeva exista o amenintare uriasa!

  6. Iar va luati de Ponta aiurea ,ce sa faca Ponta ca a schimbat SRI niste directori la judet .De ce nu va intrebati ce face Antonescu ca sef al senatului si sf de partid?Grecu se intreaba de ce vorbeste Ponta ,de ce nu tace -de-al dracului sa va intrebati voi mai ales madam Grecu.

    • Nici Antonescu nu face mare lucru, e absent total. Daca nu doriti sa mai punem intrebari despre Ponta si ce ar putea face el, eu zic ori sa schimbati canalul ori sa revenim la realitatea dinainte de 89….

      • E cel putin deplasat sa-mi spui sa schimb canalul ca nu ma uit la desene animate ci la unii care pretind ca sint formatori de opinie si deci imi influenteaza viata.Asa ca d-le Tudor las-o pe asta cu canalul, asta este ptr. prosti nu ptr. oameni care cred in adevar si nu se lasa manipulati.Adevarul este necesar si la voi si credeam ca imi dati argumente nu expedierea asta valabila ptr. alte posturi .Am pretentii de la un post pe care il vizionez tocmai ptr. opiniile lui.

          • Credeam ca noi va premiem sau va sanctionam nu dvs. pe noi ,Aceasta aroganta pe care o descopar ma enerveaza ,ce va da dreptul sa sanctionati ,mai ales ca nu aveti dreptate .Faptul ca aveti posibilitatea sa va exprimati public nu inseamna ca si aveti dreptate .Observ aroganta asta a voastra care dati indicatii ,le stiti pe poate ,criticati in stinga si-n dreapta iar cind nu aveti argumente sanctionati .Sinteti ridicoli cu pretentiile astea ca va priceperti la tot si toate .Ascultati si la altii ca va sta mai bine .

          • @gigi
            Fiecare om isi face meseria cum crede de cuviinta. Mass-media poate sa scrie orice, poate sa spuna orice. Libertatea de exprimare este garantata (cel putin declarativ). Nu trebuie sa fie nici pe placul meu, nici pe placul tau si nici pe placul altora. In functie de informatiile pe care le dau si de parerile pe care le exprima jurnalistii, oamenii aleg ce sa consume. Daca un magazin este plin de prostii, mergi si te iei de patron ? Nu, ca te scuipa. Doar ca nu mai calci acolo. Asa este si cu deja celebra fraza “nu-ti convine, ai telecomanda”. Este si normal. Daca mie nu-mi convine ceva, nu consum. Ce ar fi sa ma duc la B1 TV si sa urlu la ei ca nu imi ofera ce am eu chef ? Sau sa ma duc la Etno TV sa-i intreb de ce baga manele si sa le spun sa nu mai bage. O sa-mi dea un sut undeva si pa nene. Cam asta este ideea. Sper sa intelegi ce vreau sa zic. In rest, numai bine.

          • @gigi
            De exemplu astazi cineva de la Antena 3 isi punea intrebarea: “Dar de unde are banii Dan Diaconescu. Pentru ca daca sunt bani furati ?” Asta m-a enervat la culme. Nici nu i-a dat, multi spun ca nu ii are si se trezesc unii si altii sa intrebe de unde ii are. Nici macar nu i-a dat. Si poate nu ii are el. Dar nu pot eu sa le zic celor de la Antene ce sa spuna, in schimb pot sa-i critic si sa schimb canalul, ceea ce am si facut. Pana acum D.D. era anti-sistem. Acum este presupus hot. Nu pot sa spun despre D.D. decat ca l-a facut pe Ponta ca pe fraier… Ce declaratii a dat la aeroport… a mai castigat 2% procente. Dar am schimbat canalul. Foarte clar si normal.

          • ma rog, cine crede ce spune diaconescu si-l voteaza…. e de acelasi nivel intelectual ca si el…. isi merita soarta oameni de genul acesta

          • @Radu Tudor
            Corect. Si cine voteaza partide formate din oameni responsabili si cu un nivel intelectual ridicat, este de acelasi nivel cu ei.

          • @Radu Tudor
            Inseamna ca cine l-a votat pe Lazlo Tokes vicepresedinte al P.E. ii impartaseste ideile si este la acelasi nivel intelectual cu el, la fel si votantii UDMR (fara D, ca n-are cum), la fel si votantii CNMT sau PCM.

        • @Gigi,
          Si eu sunt o persoana care urmaresc cu precadere Antena3.
          Dar pentru ca emisiunea “La ordinea zilei” a inceput sa ma enerveze,
          schimb canalul. Ma enerveaza ca Dana Grecu, care isi cam inghite literele, nu lasa interlocutorii sa-si duca parerea pana la capat, ma enerveaza unii interlocutori, ma enerveaza cand incep sa vorbeasca unii peste altii, incat nu se mai intelege nimic.
          Si atunci folosesc telecomanda.
          Asa poti sa faci si tu, sa selectezi emisiunile Antenei3 la care merita sa te uiti.

          • DA , uite alt punct de vedere OK ,
            nu sa dam repede cu noroi in tot
            postul ANT. 3 ! … selectati nu numai
            postul ci chiar si emisiunile … uneori !

    • Pt ca Ponta e seful PSD-ului unui partid.Pt ca Ponta e PREMIER.Pai pe cine sa luam la intrebari pe lelea Floare din Ciorogarla.?Crin doarme ce sa faca.

  7. Nils cred ca a primit si el ordin de atac la Ponta.Chiar nu-i e rusine sa spuna ca premierul s-a trezit vorbind.E nesimtire .Ponta trebuie sa vorbeasca in cond. in care oamenii de la Oltchim sint nerabdatori ,vor sa l-i se spuna ce-i asteapta ,trebuie sa fie linistiti.Nils nu stie proceduri ma dezamageste.Halal moderatori.

  8. Ce dracu mai ,d-l Radu ,Nils e de cacao-chiar nu intelege ca habar nu are ,sau sint alte interese.Chiar nu va inteleg.

  9. Ai vazut Radule de ce nu ma duc la vot.Nu ca nu as vrea dar sa dau un vot unor mizerii care sant cu nimic mai prejos ca pdl nu .Unora care s-au scuipat ,,reciporc,, iar acum se pupa bot in bot.Nu Radule.Nuvreau sa votez doar de dragul votului sau sa girez conducerea tarii in mainiile uror personaje fara ETICA,MORALA,DEMNITATE DRAGOSTE DE TARA SI NEAMUL ASTA PE CARE TOT EI PRIN ROTATIE L-AU SUPT DE VLAGA.Si au terminat Romania.Nu vreau sa fiu partasul astora nici celorlalti.Nu dau votul MEU NEVERTEBRATELOR.
    http://www.antena3.ro/romania/sri-a-schimbat-peste-20-de-sefi-ai-structurilor-din-teritoriu-vezi-aici-motivele-acestor-inlocuiri-185390.html Pai nu zicea Pontache ca nu va schimba sefii serviciilor.Acum si la alegeri o sa o incaseze.SRI-ul niste inutili care iau salarii babane si se huzuresc in lux UITANDU-SE ca boii la poarta noua cum statul Roman este secatuit si a fost secatuit de avutia lui si se indreapta spre destramare.La ce dracu mai avem nevioe de ei.Iterlopii danseaza pe mas sub nasul lor.Ungurii la fel.Strainii ne secatuiesc si cumpara pe nimic.

  10. Este foarte nasol daca se va materializa aceasta informatie …
    Demonstreaza inca o data cat este de pervers PSD ul (nu mai
    spun cat e de pervers UNPR ul caci asta nici macar nu e un
    partid nascut natural si nici nu e unul parlamentar … este
    doar o haita de traseisti , tradatori , securisti , oportunisti )
    dar revin , vedeti adevarata fata a PSD ului (fost FSN) … ?
    VEDETI CA AM DREPTATE CA ALIANTA USL ESTE “ANUS CONTRA NATURII”
    si ca PSD face doar rau PNL ului ?… am inteles ca era o alianta
    temporara sa scapam de basescu , de PDL , bla , bla , bla ……
    dar daca tot n-au reusit , prin ce-si mai justifica existenta USL ?
    Mi-e greata de V.Ponta , de I.Rus , de G.Oprea si de ceilalti ai lor !

    DE CE NU INTELEGE ANTONESCU , DACA E UN LIBERAL AUTENTIC SI PATRIOT ,
    SA SCOATA URGENT PNL ul DIN ACEA ALIANTA DEJA COMPROMISA ! ….
    SINGURA SANSA REALA A PNL ului SA DEVINA SPERANTA ROMANILOR , ESTE
    SA MEARGA SINGUR IN ALEGERI !!! CHIAR DACA POATE OBTINE MAX. 30% ,
    VA VEDEA APOI CE ALIANTE POATE FACE, DE PE ALTA POZITIE , DE SINGUR
    PARTID NECOMPROMIS , AUTENTIC DE DREAPTA ! …

    VOI VOTA PROBABIL IN DECEMBRIE , USL , IN SCARBA , NEAVAND INCOTRO !
    DAR PNL AS VOTA CONVINS , CU SPERANTA SI OPTIMISM , CA MULTE ALTE
    MILIOANE DE ROMANI DE PRETUTINDENI ! …..

    • Nu stiu daca exista sondaje din care sa se stie ce procentaj ar avea PNL-ul singur? 20% mi s-ar parea chiar exagerat de mult, in conditiile in care deja a stat prea mult timp aproape de PSD si deja a inceput sa se strice.

      Intimplator sint de acord ca PNL-ului i-ar fi mai bine sa stea pe propriile picioare. Intre interesul pe termen scurt (cistigarea alegerilor) si cel pe termen lung (de a exista ca partid care promoveaza principiile electoratului care are idei libnerale) ar trebui sa acorde mult mai multa atentie si interesului pe termen lung daca PNL-ul isi doreste sa mai existe peste inca 4 ani la alegeri.

      Alianta asta strinsa cu psd are efectul de a-si enerva incet-incet (dpdv doctrinar) propriul electorat liberal: programul de guvernare convenit intre niste liberali si niste socialisti nu ar putea fi decit o struto-camila !

      Din punctul meu de vedere doar denumirea mai este “liberala” la acest partid, in rest nu imi mai inspira absolut nimic. Se poate rediscuta daca vine o noua conducere care sa repuna PNL-ul pe traiectoria sa fireasca. Dar pina atunci e exclus sa mai vada vreun vot de la mine (i-am votat de citeva ori la alegerile locale. Parca si la parlamentare in 2000).

      • un raspuns (comentariu) absolut ok ,
        cu singurul amendament ca PNL ul avea 23 sau 24 %
        chiar si inainte de crearea USL ului si oricum a mai
        crescut un timp… doar de 7 sau 8 luni a stationat
        sau regresat usor … acum mai este inca pe la un 25 %
        cred , iar daca s-ar rupe de PSD , ar mai creste usor …
        deasemeni schimbarea actualei conduceri ar ajuta mult …

  11. E culmea ,grecu rastalmaceste tot ,Ponta a linistit toti salariatii care sint speriati,e culmea, culmea……

    • Cum i-a linistit prietene?…spunand ca el a dat salariile si ca de-acuma incolo daca au nemultumiri sa le adreseze lu’ DD???…serios,ne uitam la acelasi ponta???…poate pentru tine a spus altceva,sau intelegi tu altceva.

      Asta cu oprea prim-vicepresedinte e fabuloasa…psd-ul e casa de nebuni sau suunt doar la fel de ticalosi ca si pdl-ul…nu ca pnl-ul cu “placintele” si cu honorius(Dumnezeule!!!) ar fi mai presus.

      Deci acum lavinia sandru,sinistra aia care lauda toti bocii si ungurenii si care aproape ca scuipa,cand ii lua apararea primului las al tarii,este oficial in usl???
      Si deci si cealalta sinistra…minca parca o chema…si ea e oficial in usl???

      Deci si astia au acelasi nivel de TUPEU ca si pdl-ul.

        • Pai eu asa stiam,ca si sandru si minca(cea mai nesuferita persoana) erau in unpr.
          Ba lavinia sandru,din cate stiu eu,e vice presedinte unpr.
          Acuma nu stiu care e cea mai sinistra,dar parca totusi minca aia “bate” tot(fosta sefa la loteria romana).

  12. Domnule RADU ,

    ca sa inceteze “unii” comentariile , ca deja e
    obositor sa mai citesc toate postarile , va rugam
    sa transmiteti Danei “pauza” cateva zile la afirmatii
    referitoare la Ponta ! …
    macar pana se linisteste opinia publica …

  13. Swingerii politici nu pot renunta la placerea de a se “simteste bine “,de unde si prostitutia politica a devenit o virtute. Cred ca au invatat de la Barroso.In conclzie: ei se prostitueaza ca aduce multi bani.

  14. Daca te uiti la ce a scris Voinopol ,spargerea USL, probabil ca ati obtinut ce vreti.Asta e ,probabil de aia nici nu-l mai invitati pe d-l Teodorescu.Cred ca emisiunea asta e facuta ptr. madam grecu ceilalti nu au voie sa vorbeasca .Sinteti aiurea si refuz sa cred ca tradati.

    • draga Gigi , eu nu am spus ca spargerea USL
      era prima solutie inca de acum cateva luni , NU !
      si eu am sperat initial in USL , ca va da roade …
      dar cand vad ce jalnic lucreaza premierul Ponta ,
      ce dezgustator se poarta PSD ul , mai ales de
      absorbtiile acelor traseisti / dejectii politice ,
      din acel wc politic numit UNPR , nu pot sa mai
      accept prezenta PNL in USL ! Atat ! …

  15. Domnule Radu Tudor, sa va spun sincer,mi-e greata,.Deja nu mai suport sa mai aud de UNPR.Pai daca nu s-au plimbat acesti oameni de la un partid la altul nu s-a mai plimbat nimeni in lume.Sunt de circul circului,ca sa nu ma exprim altfel.Si ce nu ma mai surprinde,acum referitor la USL si in frunte cu Victor Ponta,si chiar in ei mi-am creat mari sperante(referitor la atitudinea lor),am crezut in ei si in ceea ce vor face.Asa incet,incet,au reusit si acestia sa-si deie arama pe fata.Toti sunt o apa si-un pamant.Mi-au inselat asteptarile,ei care am sperat atat ca vor pune lucrurile la punct,dar s-a vazut ca la cel mai mic semn,le-au tremurat pantalonii,nici macar nu au mai avut coloana vertebrala,umilindu-ne implicit si pe noi toti romanii de buna credinta.Asa ne trebuie,inca nu ne-am invatat minte si nu stiu daca ne vom mai invata vreodata.Oricum eu raman alaturi de USL,le raman loiala pana la capat,cu Dumnezeu inainte si ce-o vrea el cu noi,ca altceva nu mai mi-a ramas de spus.

    • UNPR ~~ WC politic pe soseaua catre parlamentare …
      opresti, faci pipi si mergi mai departe …

      USL ~~ o alianta de conjunctura pentru rasturnarea
      unui ilegitim , care a esuat in fasa , masochista ,
      care mai pluteste din inertie , dar se compromite
      pe zi ce trece … si compromite PNL ul continuu …

      PSD ~~ candva partidul maselor , socialist , populist ,
      (fost FSN) , dominat de baroni locali (ciocoi) ,
      care nu-si mai respecta nici macar propria doctrina ,
      care accepta orice lichele traseiste doar sa aiba
      majoritate , marcat de figuri ” consacrate” raului:
      Iliescu , Nastase , Geoana si acum Ponta ….

      PNL ~~ singurul partid autentic de dreapta , cel mai putin
      compromis inca , dar care a gresit enorm prin debarcarea
      unui Tariceanu si promovarea unui Antonescu ….

      ARD ~~ a alianta sulfuroasa portocalie , toxica , greu de
      identificat in componenta (nici ei nu stiu care-s pe acolo…)
      care-si cunoaste insa mai bine scopul decat ceilalti ,
      sa-l serveasca pe securistul si ilegitimul basescu , sa
      compromita constant USL ul , sa preia puterea iarasi , ca
      sa poata desavarsi planul de hartanire a Romaniei ….

  16. Imi dau seama cita economie stie Nils ,care a descoperit acum ca oltchim este perla ,are potential,aiurea e o societate cu pierderi uriase ,depinde de altii si greu va face profit.Va spune asta un om care lucreaza de 30 de ani in sectorul petrolier in mari companii si care are mare experienta economica(asta imi este meseria).Manipularile lui Nils si Grecu( ce misto ieftin)sint scandaloase.

    • Ce vorbesti ! Oltchim este o societate cu potential pentru ca are piata de desfacere, dar au venit niste smecheri si i-au taiat materia prima acum cativa ani.

  17. Pt astia care tot il acuzati pe Radu ca il ataca pe Ponta sau e pus de cineva.DACA RADU SI A3 ECHIPA NU AU LUAT APARAREA USL-ULUI,NU LE-A FACUT CAMPANIE NU LE-A PUS PE TAVA JAFURIILE SI NEDREPTATIILE PDL-ULUI SI UNOR LIDERI PEDELACI atunci nu a facut nimeni acest lucru.Au fost ajutati enorm.Dar daca ei nu si nu continua sa se loveasca cu bostanul de gar si sa comita erori ce ati vrea sa continue lauda la adresa lor.Sau nu e voia sa-i critice.Ce naiba vremea ODELOR trebuie nu trebuie a trecut sper din 89.

    • De aceea, tot ce am scris pana acum si tot ceea ce cred este adevarat. Putem schimba clasa politica votand altceva… Daca nu dam o lectie celor ce s-au rotit la putere pana acum, o sa avem un viitor sumbru. Ponta si Antonescu trebuie sa fie mai incisivi, am mai spus-o. Dar se pare ca n-au chef. Lor le place cu Barroso… sa ramana cu el si aproape de Basescu.

  18. Of,imi pare tare rau dar trebuie sa va spun ca doamna Grecu este extrem de obositoare,vorbeste tare mult…nu stiu de ce mai aveti invitati…pe dv domnule RT va apreciez ,mi-as dori sa interveniti mai mult in emisiune….

  19. Corect,pretul este un element nu cel mai important,ptr. ca in orice privatizare(mai ales la soc. industriale ca Oltchim) investitorul nu e interesat de fiare ci de potentialul de a genera profit pe viitor,piata ,investitii necesare ,mediu,etc.Ex:cind americanii au venit sa investeasca la Petromidia in anii 90 nu i-a interesat decit cel mai mare profit obtinut si ce investitii trebuie facute ptr. a creste profitul.Asa s-a facut contractul si urma soc. mixta -nu s-a mai facut datorita intereselor oamenilor cu ochi albastrii care nu s-au inteles intre ei-a ajuns dupa ani la Patriciu pe 50 mil. $ si aia dati in rate.Imi pare rau ca m-ati inteles gresit ,tin la parerea dvs.,de aia va si scriu ,dar mai avem o batalie grea de cistigat si in timp ce basescu se organizeaza (schimba securistii in teritoriu )noi ii criticam pe cei din USL si mai ales pe Ponta si PSD care ne place sau nu sint locomotiva acestei aliante.Hai sa avem rabdare si dupa alegeri sa-i criticam crunt daca nu fac ceea ce au promis sau daca ii criticam sa nu-i acuzam de rea cres=dinta chiar daca gresesc.Au o sit. grea ca pe un buget furat si un acord cu FMI idiot sa se descurce in perioada de precampanie in care trebuie sa fie atenti si la oameni si la basescu si la barosso.Rabdare nu-i putem lasa acum altfel ii vom avea pe boc si udrea la pachet cu mru si neamtu si acum si DD

  20. Sunt prea batran ca sa pot sa/mi mai caut norocul in alta parte . Raman cu ghinionul asta nenorocit, ce ne-a lovit pe toti şi cu teribila furie care ma rascoleşte.

    • Deh domnule Dorin Nicolae, daca romanii nostri in marea lor majoritate au votat “U.E.” (adica ce se vede pana acum), ce sa le facem ? Daca le spuneai acum cativa ani ca PDL NU este alternativa la PSD, te luau la cioamageala. Asa si cu CDR-ul… dreapta lu’ peste prajit. Intotdeauna dreapta a rupt capul oamenilor sarmani. Se stie asta din istorie, dar cine mai stie istorie in tara asta ?

      • “Intotdeauna dreapta a rupt capul oamenilor sarmani” …

        Da , dreapta a fost mereu greu de digerat pentru saraci
        dar a fost mereu coloana vertrebrala a oricarei economii
        de piata functionale …. cu stanga populista niciodata
        nu a mers pe profit o economie …istoria a dovedit asta !

        • Stanga mi-a marit salariul in fiecar an, in timp ce dreapta mi l-a scazut constant. Dupa guvernarea odioasa a CDR-ului, PSD-ul a mai relaxat vietile oamenilor. Viata are prioritate. (scria pe niste bannere).

  21. Ireal…pana acum spuneau ca pdl-istii fura ca-n codru si de-asta nu se fac multe in tara asta.Acum cand sunt la guvernare,au luat placa aia zgariata si folosita execesiv de pdl “nu sunt bani” si o pun si usl-istii sa cante de dimineata pana seara.
    Pai daca ala care e pus sa faca ceva si vine cu “nu sunt bani”…indiferent ca-i la primarie,ministere sau alte structuri ale acestei tari,sa plece acasa.E incredibil cat TUPEU au si astia acuma.

  22. În luna iulie am prezentat un scenariu care – pe zi ce trece – devine tot mai verosimil. În una din postări, îmi exprimam surprinderea vis-a-vis de anumite „tangaje” ale actualului premier, „bâlbâieli programate” care conduceau, după o analiză sumară, la o concluzie unică: Ponta avea o înţelegere cu Băsescu, încă de la primirea mandatului de prim-ministru. Atunci, acreditam ideea că „planul” era acela de se mima „trăinicia alianţe USL”, cu bătaia lungă numită: „Susţinerea alegerii MRU în calitate de preşedinte, în 2014, concomitent cu o alianţă post parlamentare între PSD(inclusiv UNPR), PDL şi UDMR”. Singura „reţinere” o constituia poziţia lui Crin Antonescu, reţinere pe care am decriptat-o, ulterior, în şantajul pe care Ponta l-a practicat, sub forma: „Vrei să ieşi din USL? N-ai decât să-ţi rupi gâtul şi PNL să nu mai intre în Parlament! Fac urgent alianţă cu PDL şi UDMR şi… adio USL!”. Pus în faţa dezastrului iminent, Antonescu a acceptat şantajul, pentru ca PNL să aibă cât mai mulţi parlamentari la alegerile din 9 decembrie(eu îl consider un adevărat act de sinucidere politică, orice ar face, ulterior, Crin Antonescu). Jocul „la două capete” practicat de Ponta şi apropiaţii săi din PSD la Referendum, a contribuit decisiv la reînscăunarea lui Băsescu, spre disperarea marii majorităţi a românilor. Acum Ponta este pus în faţa unei mari dileme existenţiale, el încercând să „navigheze” între apele învolburate de liderii PNL care i-au înţeles, în sfârşit, jocul(inclusiv cel cu farsa numită Oltchim) şi cele adânci şi periculoase în care l-a împins Băsescu, prin „omul său de paie”, Dan Diaconescu. Ce va urma? Tare mi-e teamă că acest calvar al poporului va continua, el luând forme acute în care nimic nu va mai fi previzibil în România anului 2013!

  23. De ce va exprimati inainte pe cazul Cepoi,sa lasam justitia sa-si faca treaba ,Dana ii cere demisia fara sa cunoasca cazul-asta inseamna profesionalism,iar Nils e nervos ca nu i-a raspuns dimineata la telefon.Daca Cepoi a gresit ,Ponta a anuntat ca va pleca dar nu o luati voi inainte -faceti ce faceti si dati munitie pdlistilor.Se intreaba Dana ce este -de la un timp numai este ea.Si nu are motive oricit le-ar cauta ,obiective bineinteles.Sindicatele au anuntat miscari ca se privatizeaza CFR,pai sa le lasam dracului sa faca pierderi si sa o lalaie sindicalistii ,au afaceri grase in interior.De ce nu au sarit la primul leu pierdere ,au dreptul dar sint mina in mina cu conducerile corupte din aceste societati.

  24. PSD are nevoie de UNPR pentru a pastra guvernul.Sa nu uitam ca USL are nevoie de sprijin in parlament pentru a se mentine la guvernare.Iar daca acel sprijin vine de la UNPR atunci sa fie binevenit.

    • este in logica celor spuse de mine. la cuprumin nici macar pretul nu era corect. n-am apucat sa discutam de altceva pentru ca s-a oprit procesul. si imi aduc aminte ca am discutat si de industria pe orizontala distrusa. n-a fost o singura emisiune despre cuprumin. aveti nevoie de o documentare mai ampla

  25. ce era de demonstrat.Voi il atacati pe ponta dar Videanu se lauda pe toate posturile ce cinstit este el si cit de corupt e Ponta .Asta e tupeul pdlistilor la care noi si voi trebuie sa raspundem nu sa -l lovim pe Ponta.Videanu a fost ministru in perioada in care si Oltghim trebuia sa se privatizeze iar acum el are tupeul sa acuze si normal daca si prietenii il acuza pe ponta care s-a trex=zit cu acest cartof fierbinte in brate .Pacat ca nu intelegeti ca inca nu s-a terminat razboiul si avem sansa sa -l avem ministru iar pe acest videanu.Auzi il acuza pe ponta de subminarea economiei-este inadmisibil si noi ne intrebam de ce vorbeste ponta si cind vorbeste .Este normal sa puncteze.

    • Videanu bate campii, pentru ca ii da voie faptul ca e in opozitie. La noi a fi in opozitie inseamna ca critici orice face puterea, chiar daca e bine sau rau, ceea ce arata ca opozitia nu gandeste, ci face totul automat. Cat timp a fost USL in opozitie avea ce sa critice, pentru ca PDL in cardasie cu organizatia UDMR (fara D, ca n-are cum) vroia sa puna bazele unui stat anti-social si anti-national. Acum PDL nu face altceva decat sa isi scada procentele, criticand tot ce face bun Ponta.

  26. Daca imi aduc bine aminte si Dan Voiculescu a pus umarul la inscaunarea lui Basescu in 2004 cand a tradat PSD-ul…toti schimba taberele in functie de interese…asta e politica din Romania..Mai lasati-l domnule in pace pe Ponta…A 3 il lauda pe Basescu in 2003-2004..Acum ne chinuim sa scapam de el..Eu ma intreb cum de nu v-ati dat seama ce fel de om Basescu la experienta d-voastra de viata..Ca eu dupa faza cu ,,Draga Stolo” mi-am dat seama ce fel de om este betivanu..Oricum eram simpatizant PSD si nu votam cu el..

  27. Uitati-va dle Tudor pe rtve.es la manifestatia care azi,acum,25/09 ora 20.30, se desfasoara in Madrid. Uitati-va bine la manifestanti. Sunt peste o suta de mii si marea lor majoritate au varste cuprinse intre 17 si 28 de ani. Unde este tineretul nostru ? Ce face tineretul nostru …fatooo ?!
    Concluzia ? Ii meritam pe cei mai corupti, smecheri, imbecili si nesimtiti politicieni. Pentru ca nici noi, ca natie, nu suntem mai buni, mai inteligenti, mai sinceri, mai cinstiti, mai deschisi decat cei care ne conduc.
    Ma plec in fata poporului spaniol, a tineretului spaniol.

  28. Domnule Radu Tudor,am urmarit emisiunea si sunt foarte de acord cu dv. sa-i criticati absolut pe toti atunci cand o iau pe campii…acum sunt si mai derutata ca nu stiu ce sa mai cred…oare tot basescu este mai de preferat decat acesta alianta? ca zau nu mai stiu ce sa fac la alegeri…eu cu cine sa votez totusi? nu ca nu m-ar duce mintea dar stiti ca aveti si dv.un aport in luarea unei asemenea decizii… cu stima si respect maria

    • Daca votam in numar mare altceva in afara de PDL si de UDMR, atunci o sa avem satisfactia asta. Altfel nu.

      • Singurul lucru periculos care se poate intampla daca partidele sau aliantele romanesti nu obtin un scor de peste 50% este acela ca s-ar putea sa incepem sa fim obligati sa stim maghiara la angajare in cel putin 2 ani.

  29. Incep asa: NU il apar pe ponta..dar nu cred ca v-ar conveni sa vina ungureanu la conducerea Romaniei…sau?…ponta manaca acum si rahat doar sa ramana…eu in locul lor i-as da afara pe fugari..inainte de votare…nici mie nu mi-ar placea sa raspund pentru tilica..e in partid cu mine…fiecare raspunde pentru faptele sale…problema apare atunci cand tii pe unu in partid care e dovedit problema…vedeam cum il intrebau criticii pe crin de unu sau altul…pai daca nu s-ar face frate si cu dracul pana trec puntea…vine inapoi basescu la butoane…eu va pun o intrebare de 100 de puncte…daca ar reveni cristoiu la antena3 l-ati primi? hahahahaha

  30. Valorile occidentale: “Franţa vrea să interzică folosirea cuvintelor “mama” şi “tata” în documentele oficiale, în cadrul unui plan controversat de a legaliza căsătoria între homosexuali.”
    Sursa: Realitatea
    Nu ma deranjeaza homosexualii, este treaba lor ce fac, pe cine iubesc etc… Dar una e una si alta e alta… Astia chiar vor discrimineze heterosexualii ?

  31. Stau si ma intreb: Ce este idiotenia aia din P.E. cu “dictatura majoritatii” ? Eu nu suport de exemplu, dictatura minoritatii. Astia vor sa intoarca pe dos valorile europene ? Cum poti sa pronunte cuvinte de genul asta ? Nu sunt normali la cap ? Astia vor conflicte in Europa ? Ce tot au ? Minoritatile si drepturile lor trebuie respectate, nu zice nimeni ca nu, dar nici sa ajungem sa discriminam majoritatea, pentru ca nu ne-am intors cu susul in jos, ce draq… Sau ne pregatesc de dictatura lor, ei fiind defapt in minoritate in Europa ?

    • Minoritatiile nu trebuie sa aiba ncici un drept mai mult decat MAJORITATEA.Politica a minoritatiilor,corectitudinea politica astea-s concepte introduse de Soros si derbedeii lui sionisti care nu fac altceva decat sa intoarca lumea cu fundul in sus normalul sa devina anormal si invers.Sa produca destabilitate.Iar la noi este de groaza.Tiganii si-au facut un scut din asta in spatele caruia se ascund si culmea tot aia care nu sau integrat, aia care fura,talharesc oameni nevinovati pe strada,ies cu sabiile la scandal,isi trimit copii la cersit,isi pun satra unde vor ei etc etc.Mai nou in Franta cica cuvantul mama si tata vor sa fie scoase din uz.Europa valoriilor se duce dracului .O mana de derbedei super bogati si reprezentatii aluia cu coarne nu stau degeaba.Cat despre vreme totul e osibil.Diabolismul lor nu are margini.Eu merg pe princiiiul in viata .,TOTUL E POSIBIL.Dar si noi avem o mare vina.Dezastrul ecologic la care este supusa tara asta in special la cel al defrisariilor ilegale e unic in UE cred.Dupa 89 tara asta a devenit dintr-o virgina curva tuturor.Un sat fara caini. .Daca asteptam ca actuala clasa politica sa faca ceva pt natiunea asta asteptam degeaba.

      • Eu cred ca in actuala clasa politica (nu neaparat parlamentara) sunt si oameni care ar putea sa ia de c*4ie pe toti vanzatorii astia de tara, care au facut din Romania, cum si tu ai scris, curva tuturor. Prostituata Europei. Totusi, Romania a devenit prostituata Europei si din cauza majoritatii votantilor.

  32. Intr-o postare anterioara scriam: ““Legea propusă de senatorii PDL Gabriel Mutu și Iulian Urban prin care judecătorii numiți la CCR să nu fi făcut parte din vreun partid politic și care îi obliga pe aceștia să dea o declarație pe propria răspundere prin care să susțină acest lucru, a fost respinsă de Senat”
    Sursa: DC News
    Asta inseamna o bila neagra pentru USL sau doar am eu impresia ?”
    Coroborand-o cu informatia conform careia : “CCR tranşează problema reprezentării României la Consiliul European dacă Băsescu şi Ponta nu se înţeleg” de pe site-ul Antenei 3, pot sa intreb daca nu cumva Basescu ne reprezenta iar, chiar daca e demis ?

  33. “În timp ce pieţele noastre sunt pline de roşii cu gust de plastic, legumele noastre sunt exportate către străini.”
    Sursa: Antena 3
    Asta este defapt adevarul. Noi producem pentru altii, iar altii se c*c*a-n gura noastra. Dar asa meritam, daca instinctul de supravietuire la romani a fost atrofiat. In ritmul asta o sa disparem ca natie. Sa nu isi faca cineva iluzii.

    • Ah, dar uitasem, este bine ca nu mai producem pentru Rusia. Acum producem pentru ciocoii occidentali, ceea ce e bine. Da. Asa este… Te doare mintea…

  34. Pe site-ul Antenei 3 nu mai poti sa comentezi nimic. Abia daca lasa un comentariu sau doua sa treaca. Moderatorul ala, o avea minim pe economie ?

  35. Ca si liberal,am trecut peste foarte multe,dar cum sa trec peste alianta cu tradatoirii din UNPR?Poate stiti dvs dle Tudor

  36. “Meteorologii sunt speriaţi de ceea ce se petrece în aceste zile în ţara noastră.”
    Sursa: Antena 3
    Chiar daca nu va vine sa credeti, ceea ce se intampla din punct de vedere meteorologic in SUD-ESTUL Europei seamana a altceva. De cand ma uit pe hartile meteo din satelit, observ cum curentii de aer si formatiunile noroase ocolesc aceasta zona a Europei, de parca ar fi un facut. Este posibil sa nu fie asa, dar nu prea cred.

  37. In Madrid s-au folosit gloante de cauciuc in lupta militiilor cu cateva mii de protestatari. Dar cand vor iesi in strada milioane ? Ce vor face miltiile ? Vor deschide focul sau vor dispersa demonstrantii cu altileria grea ?
    http://www.guardian.co.uk/world/2012/sep/26/violence-madrid-police-charge-protesters?intcmp=239
    http://www.mediafax.ro/externe/zeci-de-mii-de-indignati-au-manifestat-in-spania-la-un-an-de-la-declansarea-miscarii-9621285
    Noi cand ne vom solidariza cu ei ?

  38. smecheri unpr-istii astia, singuri la alegeri nu obtineau nimic, se baga pe listele usl-lui, intra iar cu totii in parlament si apoi se dau de partea lui base , pariu????? cat de prost da fii sa crezi in cineva care a tradat deja de doua ori? ponta viseaza cai verzi pe pereti, cum o sa fie el premier inca patru ani… nici o sansa; in opozitie erau mult mai destepti, acum parca le-a luat cineva mintile, merg din greseala in greseala…pacat, de noi nu de ei

      • Da da. Mai ales cand iese Videanu si spune ca o sa faca el salarii de 1000 de lei… la fel cum a promis data trecuta ca le face de 900 de euro. Poate peste 4 ani se mai gandeste si spune adevarul…

  39. ” Ce nevoie o fi avind USL la 60% intentie de vot de partidul imobiliar militarizat, habar nu am. ”

    Intr-adevar, este cel putin ciudat (daca nu chiar suspect) ca PSD-ul garanteaza locuri eligibile unor parlamentari care fac parte dintr-un partid insignifiant ca sustinere populara.

    Situatia imi da senzatia ca USL-ul este santajat de unpr-isti: USL este dator vindut UNPR-ului pentru faptul ca ii asigura momentan majoritatea in parlament.

    USL are nevoie de acei oameni din UNPR nu pentru alegeri, ci strict in aceste 2-3 luni in care nu vrea sa se pomeneasca ca unpr-istii schimba cumva tabara si trece vreo motiune de cenzura.

    • E sah la rege( regele PSD). E clar mana lunga din umbra a demisului( ii zic demisu’, cum ii zic lu’ Ceasca- impuscatu’).
      Se vede ca demisu’ face rocada la sefii SRI. Se pregateste de alegeri si isi pune oamenii in teritoriu.
      Mai muta niste pioni pe la ambasade, activeaza niste nebuni prin SIE.
      Turele de la CCR sunt pe pozitie. Mai are ceva probleme pe la “regina” care asigura finantarea dar si ceva emotii cu numirile din Parchete.
      Acum ii da sah la rege prin “reevaluarea lui Oprea” de catre Ponta.
      Iar Ponta mai scade in sodaje si risca o motiune de cenzura cu ajutorul UNPR care va intra in Parlament dar se va alatura pedelacilor.Va mai atrage si alti nemultumiti din USL ,care vor face 49.9 % procent in Parlament.
      Atat cat ii trebuie denmisului sa conduca inca doi ani.
      Credeti ca e fictiune?

  40. Stiti cum vad eu asocierea asta PSD-UNPR? Ca si circul Prigoana-Bahmuteanu de acum ceva ani.Ba se balacareau,ba se luau….de 4-5 ori.Asa ca nu cauta sa intelegi ce le trebuia psd-istilor asa alianta,ca n-o sa “patrunzi esenta”.E o tampenie ca multe altele,sau poate vor sa adune ei tot,asa cu a facut PDL inaintea lor.Nu este corecta regruparea asta, fata de ceilalti membri ai aliantei USL,PNL si PC.Dar tu vrei sa vorbim noi acum de onoare in politica?Glumesti!

  41. Tupeul basist este cit casa ,Melescanu se duce la Guvern…Parlamentul ar trebui de urgenta sa ceara SIE,SRI sa spuna pe cine au informat despre jaful de acolo ,daca au informat DNA si alte institutii.Sindicatul protesteaza ,de ce ani de-a rindul(in 2004 Oltchim era pe plus)nu au protestat la furaciuni,aveau dreptul dar s-au complacut iar acum dau avertismente,e penibil.Sa spuna SIE si SRI cine a deturnat banii si a jefuit Oltchimul.E cazul sa se dea un exemplu ca cei care au furat raspund si platesc.

  42. Oprea nu face altceva decat sa se apropie de Ponta ca sa fie mai aproape de sursa de informatii, sa afle toate intentiile si sa le toarne unde trebuie. Parerea mea…

  43. RADU, eu va inteleg, dar trebuie sa acceptati ca nu e in regula sa le spuneti celor care va privesc si va asculta sa schimbe canalul. Daca voiau sa-l schimbe, il schimbau. Dar, asa cum au asteptari de la politicieni, au si de la voi. Pe mine ma sperie decizia multora de a nu mai vota. Ii ‘convinge’ base cu procurorii pe cei de la sate, ii convinge televiziunea pe cei mai informati ca nu avem alternativa. De asta suntem azi aici. Daca romanii ieseau masiv la vot pana acum, procentul UDMR nu ar fi fost mereu asa de mare. Daca vor vota masiv si in decembrie, procentul PDL va fi cu atat mai mic. Nu vom scapa de ei altfel. PDL ar merita sa stea o tura pe tusa si sa reflecteze la ce a facut. Eventual sa viziteze si niste puscarii prin reprezentanti :))

    Compromisul cu UNPR e de-a dreptul gretos, dar pozitia guvernului este cat se poate de fragila. Daca ar cadea guvernul acum, ar tipa toti ca astia sunt prosti si ne lasa total la mana pdl. Asa cum se revoltau si inainte ca opozitia nu face nimic, desi era rezultatul votului lor masiv pentru base.

    • Sunt multi romani care in loc sa dea un raspuns unei instigari, prefera sa o suporte. Problema este, cum multi au sesizat, ca si tinerii fac acelasi lucru, nu toti, dar o mare parte. Au ajuns sa iasa in strada mai mult batranii, care culmea, au trait in majoritatea lor in comunism.

  44. “Ponta îl ameninţă cu demiterea pe şeful Privatizărilor. Negocierile încep fără Dan Diaconescu. Când se întoarce afaceristul în ţară”
    Sursa: Antena 3
    Pai ameninta si el pe cine poate, ca pe Basescu … pauza, chiar daca votul a fost foarte clar.

  45. Tot despre tradare, dar altfel:

    Si De-al Dracu’ Ce Era, Prin Noroi Se Tavalea!

    Incepand cu cea mai veche forma de tradare consemnata in scris, tradarea Biblica si faimosul ei reprezentant Iuda si terminand, mai catre zilele noastre cu tradarea lui Ceausescu de catre Securitate, tradare al carui precursor Mihai Pacepa mananca astazi o pensie nesimtita de la statul roman si care pe langa argintii americanilor si-a tras “milioane” de despagubiri si de la fraierii de romani, Istoria a consemnat fel si fel de acte de tradare care au dus la caderi de capete incoronate sau la schimbarea pur si simplu a cursului evenimentelor cu rezultate notabile in ceea ce priveste viitorul.
    Fiecare act in sine, dar mai ales faptuitorul sau au avut motive personale bineintemeiate sau au fost motivate numai de setea de bani, insa intr-un fel sau altul ele au fost motivate.
    Ei bine, pana si in materie de tradare romanul trebuia sa iasa ca paduchele in frunte si sa vina cu o noutate care sa ia gura targului si sa-l lase ca la dentist. Pentru ca romanu’ a ajuns sa se tradeze singur, motivand ca a facut-o “de-al dracu” ce este!
    Despre Ganditoru’ din Gagesti, Micul Om Mare, Parintele Jurnalismului Postdecembrist Mioritic, Tabachera Nanopeltica Cristoiu Ion am scris la momentul in care, inexplicabil pentru o minte normala de Homo Sapiens, s-a schimbat peste noapte si, din criticul pertinent si la obiect al chiombului, brusc s-a aruncat, aparent fara niciun motiv, in troaca plina cu pupincuristi din media romana, dandu-i pe toti cu violenta la o parte si lingand el primul motul dejectiilor puturoase ale chiriasului de la Cotroceni, impartind si respirand aerul cu confrati cu care pana la momentul respectiv nu numai ca se injurase ca la usa cortului “live”, pe la televiziuni, dar chiar se judecase incrancenat si plin de ura in instante judecatoresti.
    Am scris atunci si l-am dat dracului de sugator de ciorapi murdari basisti, deoarece individul chiar ca nu merita sa fie comentat.
    Nici macar n-am mai incercat sa analizez ce poate sa aiba in minte o astfel de creatura la momentul virajului.
    Si acolo ar fi ramas daca acum doua zile, in urma unei provocari lansate de Gadea si Badea la Antena 3, Ganditoru’ nu s-ar fi prostituat in Ev-Z cu o declaratie-explicatie de-a dreptul de tot rasu’ care m-a obligat sa fac doua cruci mari insotite de “ptiu, piei Satana!” pe motiv de continut.
    Bref, Cristoiu s-a dezis de el insusi doar asa “de-al dracu’”!
    Bre, maistrule, sa fii talica al dracului ca nu ne duci cu pluta si dracu’ ala poarta totusi un nume cum ar fi, fie dosarul tau de turnator la Securitate, fie Elena Udrea partenera recenta de poze si donatoare de comenzi de multi bani din buget catre editura unde alde matale detii o gramada de procente din actiuni? Asta din ce s-a putut afla cat de cat oficial despre ce-ai invartit si invarti, caci la cat de pervers este chiombu nu m-ar mira, par exampl, sa ti-o fi promis pe tuta de fixa care la momentu’ cand ai schimbat azimutul cu 180 de grade era doar EBA nu si SIDA.
    Haide, jura-te pe Biblie ca Basescu la alegeri, ca doar Sarsaila este vinovat ca ai pus-o talica de pupat la greu curu dictatorului !
    Nu de alta, dar mi-e mila de matale cand labeunuteve, alaturi de don colonel Turcescu, seara de seara incerci s-o faci pe machiavelicu’ si sa bagi zanzanie (in mintea ta) intre liderii USL, incercand sa manipulezi orgoliul lui Ponta versus actiunile lui Antonescu.
    Iesti jalnic, maistrule, crede-ma ca nu ti-o zic cu rautate!
    N-am sa uit cum te bateai pe la Antena 3 cu pumnii in pieptu-ti de otel ca ai o reputatie, o imagine si un nume de aparat, pentru care ai muncit si te-ai zbatut o viata si ca nu permiti nimanui sa-si bata joc de ele, pentru ca numai dupa putin timp sa-ti dai singur cu caramida in tesutu’ moale subabdomnial si sa te faci de puturos mirositoru’ in fata unei natiuni intregi.
    Te lasa, bade Cristoiule, deoarece imi produci sila si te rog ca atunci cand il intalnesti pe ala de-l invoci ca autor de metamorfozari spectaculoase ca a lu’ talica sa-l rogi sa vina sa va ia si pe tine si pe chiombu uzurpatoru’ cat mai repede cu putinta si sa va duca unde si-a dus mutu’ (da’ nu ala cu cocaina) iapa!

    Sa nu uitam:

    Ghicitoare

    Papagal inalt de-o schioapa
    Si privire cam mioapa,
    Pupand cururi cam bashite
    Cu vorbe mestesugite,

    Spuse cam peltic pe sticla,
    De nu curge, poate pica!
    Azi lingand unde-a scuipat
    Drept in cur la imparat.

    Cine gangavu-mi ghiceste,
    Prajitura o primeste!
    Iar de ghicitoarea-i grea
    De cristoi te-oi intreba..

  46. Pentru ca deocamdata UNPR sustine acum acest guvern pana la alegeri.
    Si au negociat… UNPR sustine pana la alegeri iar USL baga cativa oameni ai UNPR candidati.

    Nici lui Ponta nu-i convine dar n-are cu cine sa-si sustina guvernul acum. Dupa alegeri va avea.

  47. Draga Tudor (valabil si pt. Dana Grecu) nu vrei sa scapam intai de basescu si apoi sa ne luam de viata USL-ului? Eu voi vota USL chiar daca stiu ca fac si vor mai face grseli dar sunt multi dintre cei care va urmaresc la Antena 3 care vor sfarsi in bratele lui DD daca , continuati sa loviti in ei. Ma doare sa vad ca planurile oculte ale lui basescu & comp. sunt sustinute indirect de oameni pe care ii pretuiesc.

  48. Indiferent ce se spune despre greci, fac ei GREVA GENERALA ? Fac… Bravo lor. La noi e aia cu “ce ai mai ? esti nebun ?”. La noi oamenii fac scurt-circuit daca le spui despre niste chestii democratice.

  49. Ca si cum atunci cand a izbucnit scandalul coloneilor din presa si de aiurea, nu tot de la Oprea pornise tot rahatul… Dar nu l-am auzit pe Gadea sa fi pronuntat macar o singura data numele aliatului de nadejde al USL!

  50. Iata un catren “dedicat” inca din ianuarie 2010 lui Gabriel Oprea , generalul cu 4 stele care , dupa ce si-a dat demisia din PSD si activase un scurt timp ca deputat independent a fost numit ministru al apararii mationale in Guvernul Boc pe care l-a sustinut pana-n panzele albe .

    AVANTAJ EL

    Decât să poarte-n raniţă, soldatul,
    Bastonul virtual de mareşal,
    Mai bine, ca ministru, să faci blatul
    Independent,cu 4 stele … de simplu general.

  51. La ce anume foloseste sa dezgropati declaratii ale UNPR din 2010, cand cei de la ARD si sustinatorii lor n-au nicio greata sa planuiasca o noua guvernare dupa alegeri, in alianta cu PPDD, UDMR si minoritatile, plus ce or mai putea sa smulga din PSD si mai ales PNL? Asa de mari certuri sunt intre PSD-PNL-PC-UDMR la impartirea candidaturilor, incat razbat in postari de felul asta?
    Si ce ar trebui sa faca USL mai exact, sa rupa alianta cu UNPR si sa-i cedeze si pe ei viitoarei guvernari basiste? In alta postare ziceti ca USL “par foarte siguri de victoria de pe 9 Decembrie, avind in sondaje peste 60%”, subintelegand ca pozitia lor e in realitate mai subreda, pe cand acum va intrebati “Ce nevoie o fi avind USL la 60% intentie de vot de partidul imobiliar militarizat?” Asa ca hotarati-va, ori propuneri cu subiect si predicat ca USL s-o rupa cu UNPR si sa scape de santajisti, ori ii acceptati pe astia si lasati dezgroparile de texte pentru comunicatorii de la PDL.

Leave a Reply to ANDACancel reply