Sunday, October 11, 2026
16.8 C
Bucharest

Uriaşa tragedie din Munţii Retezat

Jandarmii montani şi salvamontiştii au reuşit să coboare de pe munte, duminică seară, trupurile celor doi copii morţi în avalanşa din Munţii Retezat, după o acţiune care s-a desfăşurat în condiţii extrem de dificile, din cauza traseului montan accidentat, acoperit cu un strat considerabil de zăpadă afânată, dar şi din pricina vremii neprielnice. Cele două corpuri neînsufleţite au fost preluate de către reprezentanţii Serviciului de Medicină Legală, scrie news.ro

 Potrivit unui comunicat de presă, de duminică după-amiază, al jandarmilor din judeţul Hunedoara, aceştia, alături de salvamontiştii implicaţi în acţiunea de recuperare a trupurilor celor doi copii alpinişti care şi-au pierdut viaţa în avalanşa din Masivul Retezat – Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi – au ajuns la Cârnic cu trupurile neînsufleţite ale adolescenţilor morţi pe munte în urma unei avalanşe.

Cele două trupuri au fost preluate de către Serviciul de Medicină Legală.

”Încă de la primele ore ale dimineţii de 23 aprilie 2017, de la 05.30, jandarmi montani şi salvamontişti au pornit în acţiunea de recuperare a trupurilor celor două persoane. La ora 11.18 echipele au ajuns la locul producerii avalanşei şi au desfăşurat activităţi specifice pentru transportarea trupurilor celor două persoane decedate. La 12.30, aceştia au început deplasarea către Cârnic”, se arată în comunicat.

Întreaga operaţiune s-a desfăşurat în condiţii dificile mai ales din cauza vremii nefavorabile.

”Acţiunea s-a desfăşurat în condiţii extrem de dificile, din cauza traseului montan accidentat, acoperit cu un strat considerabil de zăpadă afânată, cât şi din pricina condiţiilor meteorologice neprielnice (ceaţă, temperaturi sub 10°C, vânt în rafală până la 80 km/h). Echipele s-au deplasat pe traseul Pietrele – Cabana Genţiana – Bordu Tomi – Custura Bucura – Căldarea Berbecilor, iar la întoarcere, de la locul producerii avalanşei în sens invers către Cabana Genţiana – Cârnic”, arată sursa citată.

La acţiunile din Masivul Retezat care au avut loc pentru salvarea victimelor avalanşei, precum şi pentru recuperarea corpurilor celor două persoane decedate au participat 18 jandarmi montani şi 36 de salvamontişti.

Pentru prevenirea unor evenimente în zona montană jandarmii recomandă turiştilor să se informeze şi să ţină cont la planificarea deplasarilor pe traseeele montane de avertizările cu privire la starea şi gradul de accesibilitate al traseelor montane, emise de către autorităţile competente.

Avalanşa produsă, sâmbătă după-amiază, în Munţii Retezat a surprins şapte persoane, cinci dintre acestea fiind rănite. În avalanşă, Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi, cei doi adolescenţi alpinişti renumiţi, având la activ numeroase recorduri mondiale şi europene, şi-au pierdut viaţa.

Tatăl alpinistei Dor Geta Popescu, Ovidiu Popescu, aflat alături de fiica sa pe munte în momentul producerii avalanşei din Munţii Retezat, este internat la Spitalul Municipal Hunedoara cu multiple traumatisme, fiind singura persoană care a rămas în unitatea spitalicească din grupul celor cinci persoane care au supravieţuit căderii masive de zăpadă.

Poliţiştii hunedoreni au deschis dosar pentru ucidere din culpă în cazul accidentului montan de sâmbătă după-amiază, când şi-au pierdut viaţa cei doi copii alpinişti. Până duminică dimineaţă, poliţiştii audiaseră trei persoane care se aflau pe munte în momentul avalanşei, ei luând în calcul inclusiv varianta ca aceasta să fi fost provocată.

Hot this week

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

Topics

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va fi eliminat din fruntea AUR?

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va...

Franța își întărește capacitatea nucleară militară

Președintele francez, Emmanuel Macron, a asistat marți dimineața la...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img