Friday, December 27, 2024
0.4 C
Bucharest

USR face legea. A inceput sa toace incet si sigur la PNL si Iohannis. Le vor face si dosare

Liderii PNL și-au exprimat nemulțumirea marți, în ședința Biroului Executiv (BEX), față de faptul că ministrul USR PLUS al Justiției, Stelian Ion, a elaborat și pus în dezbatere publică pachetul de modificări la legile justiției fără a consulta nici guvernul, nici coaliția, au declarat pentru G4Media.ro surse participante la ședință.

Potrivit acestora, liderul PNL, Ludovic Orban, a anunțat că va solicita în ședința coaliției constituirea unui grup de lucru din care să facă parte membri din toate partidele aflate la guvernare, dar și reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, pentru a rediscuta propunerile ministrului Justiției.

”Stelian Ion a elaborat proiectele, nu le-a prezentat în Guvern, nu le-a prezentat în coaliție, nu a făcut o minimă consultare nici cu președintele Iohannis. A trimis proiectele direct la CSM. A susținut că a sesizat Comisia de la Veneția, dar de fapt nu a sesizat-o. Totul fără să avem vreo consultare sau discuție. Referendumul a stabilit că nu se pot da OUG pe justiție, astfel încât toate modificările se fac prin proiectele de lege. Nu poate să fie proiectul de lege al lui Stelian Ion, proiectele sunt ale Guvernului, ale coaliției”, a spus Ludovic Orban în BEX, potrivit surselor G4Media.ro.

În discuție a intervenit și președinta comisiei juridice a Senatului, Iulia Scântei, care l-a acuzat pe Stelian Ion că în proiectele elaborate de acesta ”sunt soluții legislative cu impact negativ”.

”Confirm faptul că proiectele pentru modificarea legilor justiției conțin modificări substanțiale față de proiectele lăsate la Ministerul Justiției de ministrul Predoiu. Sunt soluții legislative cu impact negativ. Toată lumea crede că a fost solicitat deja avizul Comisiei de la Veneția, dar nu e așa. Pentru pachetul care încă nu a fost adoptat în Guvern, solicitarea de aviz trebuie făcută și semnată de prim-ministru, în numele Guvernului”, a precizat Scântei.

Sursele citate au mai precizat că o plângere la adresa lui Stelian Ion a avut și ministra Muncii, Raluca Turcan, le-a spus membrilor BEX că proiectul său privind noua lege a salarizării a fost avizat negativ de Ministerul Justiției.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat însă de vineri că proiectul privind modificarea legilor justiţiei pe care ministrul Stelian Ion l-a trimis către CSM nu a fost discutat în coaliţia de guvernare şi nici nu a fost supus unor dezbateri publice ample.

„Obiectivul fundamental al PNL, atât în perioada în care am fost în opoziţie, cât şi, mai ales acum, că suntem la putere, a fost acela de a asigura independenţa justiţiei, de a asigura un cadru legislativ la nivelul reglementărilor şi standardelor europene care să asigure liberul acces al cetăţeanului la justiţie, să asigure independenţa justiţiei şi care să permită sistemului de justiţie să facă dreptate cetăţeanului. Proiectele de modificare ale legilor justiţiei vor trebui să facă obiectul unor ample dezbateri în societate. Proiectul care a fost trimis de ministrul Justiţiei către CSM nu este un proiect care să fi fost discutat în coaliţie şi care să fie supus unei dezbateri publice ample, aşa cum de altfel solicita şi Comisia de la Veneţia atât în privinţa legilor justiţiei cât şi în privinţa codurilor penal şi de procedură penală. Acestea trebuie să se adopte printr-o amplă dezbatere în societate şi să reprezinte cu adevărat modificări ale legii care să pună bazele unui sistem de justiţie modern, la standarde europene”, a spus Orban, după o vizită la sediul Monitorului Oficial.

El a adăugat că proiectul de modificare a legilor justiţiei va fi supus dezbaterii în coaliţie, în societate, în organizaţiile profesionale din domeniu.

Întrebat dacă la nivelul coaliţiei există o problemă de comunicare cu ministrul Justiţiei, Orban a spus: „Nu. Am vrut să transmit un mesaj pozitiv – că PNL este profund preocupat de reforma justiţiei. Am făcut paşi concreţi respingând definitiv proiectele de modificare iniţiate de PSD-ul condus de Dragnea, de asemenea am trecut de Camera Deputaţilor legea de desfiinţare a Secţiei speciale şi avem ca prioritate să asigurăm un cadru legislativ modern care să permită cu adevărat funcţionarea în cele mai bune condiţii ale sistemului de justiţie şi vom fi implicaţi direct în procesul de dezbatere şi de îmbunătăţire şi considerăm că e necesară o largă consultare a societăţii, astfel încât rezultatul să fie nişte legi bune. (…) De regulă, aşa e firesc, să existe o consultare mai întâi în coaliţie pentru fiecare proiect important şi mai ales o decizie comună a coaliţiei. Dacă nu există o decizie comună, nu se poate construi o majoritate parlamentară care să permită adoptarea acestor legi”, a afirmat Orban.

Ministrul Justiției, Stelian Ion, a explicat că modificările propuse la legile Justiției  vizează reducerea influenței politicului în numirea procurorilor-șefi ai celor mai importante parchete, întărirea procurorilor și judecătorilor, iar puterea să nu mai fie concentrată în mâinile unui singur om, dând exemplul Inspecției Judiciare.

Stelian Ion a mai declarat că prin schimbările aduse cadrului legislativ se urmărește și eliminarea evaluărilor abuzive dând exemplul fostei șefe a Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, care a fost revocată de Klaus Iohannis la cererea fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, dar apoi a câștigat procesul împotriva statului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Ministrul Justiției a mai transmis că va începe procedura de numire a procurorului șef DIICOT pentru că instituția are o conducere interimară și că nu ia în calcul ”în niciun caz” schimbarea actualului șef al DNA, Crin Bologa.

Ion a mai spus că viitorii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii vor fi numiți de toți procurorii și judecătorii din țară pentru o mai bună reprezentativitate a instituției iar dacă aceștia vor intra ”pe contrasens” cu colegii lor vor fi revocați tot de corpul magistraților.

PS : Sunt multe nemultumiri intre PNL si USR. Dar partidul lui Dan Barna lucreaza rapid si sigur la taierea picioarelor scaunului liberal. Orban n-are instincte, Iohannis e absent complet. E foarte posibil ca batalia pentru 2024 sa fi inceput deja, iar dosarele sa readuca zanganitul deranjant pentru cei doi presedinti, unul de partid, altul de tara. Ei dorm. Si cand se vor trezi, va fi prea tarziu pentru ei.
Dormiti linistiti, USR lucreaza pe sub voi.

 

Hot this week

În ciuda poluării, creşte cererea mondială de cărbune

Cererea mondială de cărbune ar urma să atingă noi...

Scăderea record a banchizei antarctice în 2023 a dus la o creştere a frecvenţei furtunilor

Scăderea record a banchizei antarctice în 2023 a dus...

Descoperire valoroasă pentru medicină şi sănătate

Oamenii de ştiinţă din Australia au descoperit o modalitate...

Cum a fost tratată o femeie cu boală arterială periferică

Cum a fost tratată o femeie cu boală arterială...

Topics

În ciuda poluării, creşte cererea mondială de cărbune

Cererea mondială de cărbune ar urma să atingă noi...

Descoperire valoroasă pentru medicină şi sănătate

Oamenii de ştiinţă din Australia au descoperit o modalitate...

Cum a fost tratată o femeie cu boală arterială periferică

Cum a fost tratată o femeie cu boală arterială...

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img