Saturday, July 18, 2026
29 C
Bucharest

Valoarea incredibilă a zăcământului de gaz descoperit la Buzău

Batalia pentru reursele energetice e una din cele mai mari in viitor. Romania a descoperit un zacamant de gaz cu o valoare uriasa. Iar potentialul tarii noastre creste exponential.

Premierul Sorin Grindeanu, ministrul Energiei, Toma Petcu, și ministrul Economiei, Mihai Tudose, au participat vineri, la prezentarea celui mai mare zăcământ onshore de gaze naturale descoperit de statul român în ultimii 30 de ani, la Caragele, în județul Buzău.

Delegația guvernamentală condusă de premierul Sorin Grindeanu a vizitat obiectivul Grupul 4 Caragele al Romgaz Mediaș, format din grupul de colectare a gazelor produse de sondele 4, 5, 6 Caragele, staţie de uscare gaze și staţie de măsură gaze. Discuțiile s-au axat pe importanța deosebită a acestei descoperiri ce contribuie la independența energetică a României și cu potențial pentru existența unor noi zăcăminte de același tip.

În 2017, Romgaz intenționează să foreze șase sonde în acest zăcământ, dintre care 3 sunt deja în funcțiune, investițiile ajungând la suma de 40 de milioane de euro. Punerea în producție a acestui zăcământ va presupune investiții de circa 140 de milioane de euro, destinate, printre altele, și lucrărilor de foraj de sonde pentru confirmarea creșterii potențiale a volumelor disponibile în acest perimetru. Zăcământul urmează să fie pus în producție de către Romgaz în anul 2019. În același an ar urma să fie pus în funcțiune și gazoductul BRUA.

“România este una dintre țările din regiune cu cea mai redusă dependență de sursele externe de gaze. Descoperirea zăcământului de la Caragele este încă un pas pe drumul României spre asigurarea independenței energetice și spre consolidarea statutului de factor de stabilitate în UE. Totodată, este un moment important ce contribuie la atingerea obiectivului nostru de diversificare a surselor de aprovizionare cu energie”, a afirmat premierul Grindeanu.


„Romgaz ne-a prezentat cea mai mare descoperire pe care o companie românească – Romgaz – a făcut-o pe rezerve de gaze din România. E o rezervă de 30 de miliarde de metri cubi şi posibilitate de exploatare de 27 de miliarde de metri cubi. Pe consumul mediu anual ne-ar ajunge 3 ani.

“Este un depozit evaluat, la un preţ minim, aproape de 4 mi­liarde de dolari
“,
a spus ministrul energiei.
El a arătat că zăcă­mântul este o descoperire foarte importantă, care a trecut de faza de explorare, fiind deja în faza de exploatare, existând livrări în sistem.

Hot this week

Ministru : “Nu putem avea securitate cibernetică cu salarii de 5-6-7000 lei”

România are nevoie de o abordare unitară a procesului...

NATO Vigiliance Activities | EASTERN SENTRY | BALTIC SENTRY | ARCTIC SENTRY

  https://www.youtube.com/watch?v=zqUWVWW9zPQ

FMI : Europa se afundă în datorii imense, periculoase

Traiectoria datoriei publice a Europei riscă să devină nesustenabilă...

Ţările UE importă masiv gaze lichefiate din Rusia

Statele membre ale Uniunii Europene au importat, în primul...

Trump “a făcut cu mândrie din SUA capitala mondială a criptomonedelor”

Declarațiile financiare ale președintelui SUA, Donald Trump, arată că...

Topics

Ministru : “Nu putem avea securitate cibernetică cu salarii de 5-6-7000 lei”

România are nevoie de o abordare unitară a procesului...

FMI : Europa se afundă în datorii imense, periculoase

Traiectoria datoriei publice a Europei riscă să devină nesustenabilă...

Ţările UE importă masiv gaze lichefiate din Rusia

Statele membre ale Uniunii Europene au importat, în primul...

Trump “a făcut cu mândrie din SUA capitala mondială a criptomonedelor”

Declarațiile financiare ale președintelui SUA, Donald Trump, arată că...

Tumoră renală descoperită întâmplător, la ecografia abdominală

Tumoră renală descoperită întâmplător, la ecografia abdominală   Unele diagnostice importante...

Rusia se prăbuşeşte? Oligarhii îşi transferă miliardele

Unii dintre cei mai bogați oameni din Rusia, inclusiv...

Moody’s : Reducerea rolului SUA în NATO afectează economic Europa

Reducerea rolului SUA în problemele europene de securitate este...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img