Tuesday, January 6, 2026
4.4 C
Bucharest

vice.com, despre afinitatile finantatorului USR cu Rusia

USR, finantata de un admirator al Rusiei si al lui Putin. Asta sugereaza vice.com intr-un interviu cu Matei Paun, omul de incredere al lui Nicusor Dan, liderul USR.

Despre Matei Paun stiam ca e in admiratia Moscovei, numai ca acum sunt nuante noi. Si foarte interesante. USR este si anchetata pentru finantari ilegale.

Oare au venit si bani din Rusia pentru USR? Genul de mesaje transmise de finantatorul USR Paun le regasesti zilnic la Russia Today si alte posturi specializate in fake news, maskirovka si manipulari grosolane.

Daca era vorba de alt partid, oricare, pina acum curgeau audierile, controalele judiciare si masurile preventive cu duiumul…

—————–

VICE: Ești „bancherul din spatele lui Nicușor Dan”, așa te-a etichetat multă lume. Ai dorit să încurajezi un partid nou, fără însă a te înscrie în el.
Matei Păun: Corect. Eu sunt ceea ce se cheamă bancher de investiții. Lucrez în finanțe de 20 de ani. Nu mi-am dorit să fiu politician, dar am considerat tot timpul că orice om are o datorie civică, de a se implica și de a face ceva atunci când poate. Eu, până să apară Nicușor, nu îmi găsisem o cauză sau o direcție în care să-mi investesc timpul și resursele.

Cum vezi tu Rusia?
Noi uităm că rușii, mult timp, în anii 90 și chiar în prima parte a anilor 2000, își doreau să fie primiți în familia occidentală. Dacă citiți discursurile lui Putin, lui Lavrov, din perioada respectivă, vom vedea că în mod repetat ei și-au manifestat această intenție. Din păcate, eu cred că Occidentul a greșit. Am avut oportunitatea să creăm o pace mai puțin conflictuală, față de ce avem acum. Ne-am reîntors pe baricadele de acum 20-30 de ani. Un război rece, o stare conflictuală.

Și Rusia a jucat autoritarist.
Sigur. Rusia a trecut printr-o perioadă extrem de traumatică în anii 90. Această schimbare de la un stat comunist la unul capitalist – Rusia e stat capitalist – a fost extrem de traumatizantă. Eu tot timpul am fost izbit de cât de asemănătoare sunt, de fapt, aceste țări: Rusia și SUA.

În ce sens?
Ambele sunt țări de frontieră, de spații enorme, ambele sunt țări unde individualismul este foarte pronunțat. Singurul oraș din lume pe care îl pot compara cu New York ca intensitate, ca energie, e Moscova. Acest excepționalism pe care îl au americanii îl au și rușii. Sunt țări care prin ce au realizat ajung să se asemene. E de remarcat ca la nivel uman, rușii și americanii se înțeleg bine.

Americanii sunt mult mai principiali în bucătăria lor internă, în materie de drepturi, libertăți și rule of law. Rușilor, inclusiv lui Putin, li s-a reproșat forme de despotism, nu au respectat regulile jocului democratic.
Bineînțeles. Când a intrat Putin pe scenă, Rusia era într-o dezintergrare profundă. Erau mii de asasinate în orașele mari ale Rusiei. Aici, și Occidentul a avut o oarecare vină, împingând către niște măsuri economice care au fost catastrofale.

Ce îți place la Rusia și ce nu îți place?
Nu-mi place aroganța lor, nu-mi place excepționalismul lor, asta nu-mi place în general. Ei pot avea o duritate și o cruzime asiatică, pe care o găsesc înspăimântătoare. Îmi place insa că au un romantism aparte.

Spiritul rus este legat de ortodoxie. Îți place?
Nu sunt o persoană religioasă, dar apreciez spiritualitatea. Și e clar că Biserica Ortodoxă Rusă are un misticism și o greutate, are ceva profund. Cred că rușii au un simț de sacrificiu rar întâlnit în Occident.

PS : Paun a mai avut si in trecut iesiri publice in legatura cu admiratia sa fata de Rusia. De atunci pina acum pare ca situatia a evoluat, in sensul intaririi convingerilor sale. De urmarit

http://adevarul.ro/news/politica/matei-paun-finantatorulusr-apologia-regimului-putin-1_591078895ab6550cb8e7f1e0/index.html

http://www.stiripesurse.ro/bancherul-de-investitii-al-usr-si-apologia-regimului-putin_1195009.html

http://adevarul.ro/news/politica/Seful-campanie-nicusor-dan-si-a-aratat-simpatia-putin-facebook-1_574e98035ab6550cb8855999/index.html

https://www.riseproject.ro/nicusor-dan-nu-am-stiut-ca-seful-meu-de-campanie-apare-in-panamapapers/

Hot this week

O rușine pentru Guvernul României : ghiseul.ro

Exact când era mai mare nevoie de o platformă...

Cetățean român presupus dispărut în urma incendiului din Crans Montana

Ambasada României la Berna este în contact cu familia...

Descoperire uluitoare la echipamentele NASA

Camerele folosite de NASA pentru asamblarea sondelor spațiale și...

2026. Ce temperaturi vor fi

Anul viitor va fi, probabil, al patrulea an consecutiv...

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian   Calitatea vieții...

Topics

O rușine pentru Guvernul României : ghiseul.ro

Exact când era mai mare nevoie de o platformă...

Cetățean român presupus dispărut în urma incendiului din Crans Montana

Ambasada României la Berna este în contact cu familia...

Descoperire uluitoare la echipamentele NASA

Camerele folosite de NASA pentru asamblarea sondelor spațiale și...

2026. Ce temperaturi vor fi

Anul viitor va fi, probabil, al patrulea an consecutiv...

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian   Calitatea vieții...

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Cine va cumpăra activele Lukoil, una din puşculiţele războiului rusesc?

Compania Midad Energy din Arabia Saudită a devenit unul...

Ce probleme poate genera ciocolata Dubai

Persoanele cu alergii nu ar trebui să consume preparatele...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img