Iata ce scria recent Eduard Hellvig, viitorul posibil sef al SRI, despre ruperea USL si certurile cu PSD si Ponta :
“2014 a fost un an tumultuos, la finele căruia par imagini scăldate în sepia unui trecut îndepărtat scenele publice marcate de sigla USL – un semn îndărătul căruia, în ianuarie şi februarie, PNL şi, pe atunci candidatul oficial la preşedinţie al alianţei, Crin Antonescu, se zbăteau pentru a rezista tăvălugului otrăvit al unui partid incapabil de a-şi respecta propriile angajamente publice şi faţă de partenerii de coaliţie.
E util să ne amintim, la ceas de bilanţ, că fisurile în relaţia PNL-PSD au devenit majore o dată cu încercările PSD, de la sfârşitul lui 2013, de a modifica, în Parlament, Codul Penal şi de a promova Legea amnistiei şi graţierii – atentate grave la statul de drept, care s-au lovit de opoziţia fermă a PNL.
După schimburile dure de replici din decembrie 2013, între V. Ponta şi C. Antonescu, au urmat, în ianuarie, încercările făţişe ale PSD de a sabota şi a provoca scindarea PNL, într-un efort de a submina candidatura prezidenţiabilului liberal. PSD a refuzat, între alte gesturi de ostilitate comise, nominalizarea legitimă a lui Klaus Iohannis pentru funcţiile de ministru de Interne şi vicepremier. Ceea ce a urmat arată că această obstrucţie şi-a avut rostul ei, în logica indescifrabilă a istoriei. În consecinţă, la 25 februarie, Delegaţia Permanentă a PNL a decis ieşirea de la guvernare şi ruperea USL. Tandemul Antonescu – Iohannis a reuşit să menţină Partidul Naţional Liberal unit, în ciuda presiunilor exercitate de pe poziţii guvernamentale de PSD şi a trădărilor din partea câtorva nume sonore, dar izolate.
Aderarea la familia politică a Popularilor Europeni a consolidat angajamentul de dreapta al PNL, iar retragerea lui Crin Antonescu, după alegerile europarlamentare şi neîndeplinirea pragului auto-asumat, de 20%, a arătat că se poate face politică şi altfel decât prin cramponare de putere şi aranjamente în dispreţul opiniei publice.”
