Sunday, January 11, 2026
-5.1 C
Bucharest

Wildlife Photographer of the Year 2019

O fotografie care surprinde momentul dramatic al “luptei pentru supravieţuire” dintre o vulpe tibetană şi o marmotă a câştigat Wildlife Photographer of the Year, o prestigioasă competiţie internaţională organizată de Natural History Museum din Londra, potrivit Press Association.

Instantaneul câştigător, intitulat “The Moment”, înfăţişează confruntarea dramatică dintre prădător şi pradă pe o pajişte alpină şi a fost realizat de Yongqing Bao, un nativ tibetan din provincia chineză Qinghai.

Specializat în fotografie de natură şi pasionat de ecologie, Yongqing Bao a fost desemnat câştigătorul competiţiei după analiza a 48.000 de imagini participante din 100 de ţări.

Organizatorii au acordat distincţii în cadrul a 19 categorii, premiind fotografii care înfăţişează, printre altele, urme de antilope pe zăpadă, un vultur care aterizează, o imagine subacvatică înfăţişând “o grădină de ţipari” şi un prim-plan al unui crab-păianjen care imită o furnică.

Preşedinta juriului, Roz Kidman Cox, a spus că imaginea cu vulpea şi marmota surprinse pe platoul tibetan din Qinghai reprezintă, din punct de vedere fotografic, un “moment perfect”.

‘Intensitatea expresivă a poziţiilor corporale este fascinantă, iar fluxul de energie care circulă prin labele ridicate par să menţină protagoniştii într-un echilibru perfect.’

‘Imaginile surprinse pe platoul tibetan Qinghai sunt destul de rare, dar imortalizarea unei interacţiuni atât de puternice între o vulpe tibetană şi o marmotă – două specii esenţiale pentru ecosistemul pajiştilor de la altitudini mari – este extraordinară’.

‘Această imagine fascinantă redă provocarea supremă a naturii – lupta pentru supravieţuire’, a precizat directorul Natural History Museum, Michael Dixon.

‘Regiunea în care a fost realizată această fotografie, cunoscută şi sub numele de ‘al treilea pol’ datorită rezervelor enorme de apă aflate în câmpurile de gheaţă, este în pericol din cauza creşterii dramatice a temperaturilor asemenea celor din regiunea arctică.’

‘Într-un moment când habitatele preţioase se confruntă cu presiunea schimbărilor climatice, vederea unor astfel de momente efemere, dar fascinante ne aminteşte care sunt lucrurile pe care trebuie să le protejăm”, a mai spus acesta.

Cruz Erdmann, un băiat de 14 ani născut în Bali şi care acum locuieşte în Noua Zeelandă, a câştigat la categoria Young Wildlife Photographer of the Year cu imaginea unui calamar de recif fosforescent surprinsă pe timpul unei scufundări nocturne în apele Strâmtorii Lembeh din Sulawesi de Nord.

Juriul a apreciat că fotografia realizată de adolescent – care a obţinut certificatul de scufundător la vârsta de doar 10 ani – este “o realizare răsunătoare”.

Cele mai reuşite fotografii participante la competiţie vor fi expuse la Natural History Museum din Londra, după care vor porni într-un turneu prin Marea Britanie şi în alte regiuni ale lumii, scrie Agerpres.

https://edition.cnn.com/travel/article/wildlife-photographer-of-the-year-2019-winners-scli-intl/index.html

Hot this week

Scandal în coaliție pe tema acordului UE-Mercosur

Potrivit unui document transmis de ministerul Agriculturii, consultat de...

Macron : SUA se îndepărtează de aliaţi

Președintele francez Emmanuel Macron a denunțat vehement joi 'noul...

Brazilia depaşeşte SUA, devenind cel mai mare producător de carne de vită din lume

Brazilia a depășit anul trecut SUA, devenind cel mai...

Crește non stop prețul la aur și argint

Cotațiile la aur și argint au crescut luni, investitorii...

Un număr mare de evrei ar putea pleca din Germania dacă AfD vine la putere

Un număr mare de evrei ar putea pleca din...

Topics

Scandal în coaliție pe tema acordului UE-Mercosur

Potrivit unui document transmis de ministerul Agriculturii, consultat de...

Macron : SUA se îndepărtează de aliaţi

Președintele francez Emmanuel Macron a denunțat vehement joi 'noul...

Crește non stop prețul la aur și argint

Cotațiile la aur și argint au crescut luni, investitorii...

Zf.ro : fermierii români, mai bogați decât cei francezi

Un fermier din România care deţine 100 de hectare...

O rușine pentru Guvernul României : ghiseul.ro

Exact când era mai mare nevoie de o platformă...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img