Sunday, December 8, 2024
5.2 C
Bucharest

Winter is coming. Gazprom invoca “forta majora” in contractul cu Germania

Constienta de efectul armei energetice folosita ca un prilej de santaj asupra tarilor europene, Rusia anunta cosmarul energetic. Bursele de gaz vor exploda inca o data, efectele se vor simti in lant, scumpirile si inflatia vor lovi si mai puternic stimulate de razboi si lipsa gazului pe continent. E posibil ca aceasta ruleta ruseasca sa dureze pana la toamna, pentru ca razboinica Rusie si-a facut deja un buffer de peste 70 miliarde de euro din scumpirile de pana acum. Este Europa gata sa inlocuiasca de tot gazul rusesc? Sunt tari precum Azerbaijan, Algeria sau celebrul LNG din SUA suficiente pentru a compensa lipsa gazului rusesc? Vom simti pe pielea noastra asta. Cert este ca inapoi nu mai putem merge. E care pe care.

 

Grupul rus Gazprom a decis să invoce o clauză de tip “forţă majoră” cu privire la livrările de gaze către cel puţin un important client din Europa, potrivit unei scrisori trimisă de Gazprom în data de 14 iulie şi consultată luni de Reuters.

În această scrisoare, Gazprom anunţă că nu-şi poate îndeplini obligaţiile contractuale cu privire la furnizarea de gaze naturale din cauza unei “situaţii extraordinare”, care nu poate fi controlată de grupul rus. Gazprom adaugă că măsura invocării “forţei majore”, o clauză invocată într-o situaţie în care o companie se confruntă cu o situaţie pe care nu o poate controla, este valabilă pentru livrările care au început din data de 14 iunie, “ceea ce scuteşte compania de la plata despăgubirilor pentru orice reduceri ale livrărilor survenite între timp.

Un trader citat de Reuters susţine că scrisoarea are legătură cu livrările de gaze prin conducta Nord Stream 1, o rută importantă pentru aprovizionarea cu gaze a Germaniei şi a altor ţări din Europa Occidentală.

Cel mai probabil, decizia Gazprom va escalada tensiunile dintre Rusia şi Occident pe tema invaziei ruseşti din Ucraina. Uniunea Europeană, care a impus sancţiuni Moscovei, şi-a propus să înceteze să mai utilizeze combustibil fosili ruseşti din 2027, însă pentru moment vrea ca livrările de gaze ruseşti să continue până când va putea să găsească alţi furnizori.

Livrările de gaze ruseşti au scăzut de-a lungul tuturor marilor rute de tranzit, inclusiv via Ucraina şi Belarus dar şi prin intermediul conductei Nord Stream 1, la care se efectuează în prezent lucrări de mentenanţă, scrie Agerpres.

O oprire completă a livrărilor de gaze ruseşti către Uniunea Europeană ar putea reduce Produsul Intern Brut al UE cu până la 1,5%, dacă iarna următoare va fi una geroasă iar regiunea nu va reuşi să adoptă măsuri preventive pentru a economisi energia, conform celor mai recente estimări ale blocului comunitar.

Potrivit unui document de lucru consultat de Bloomberg News, Comisia Europeană urmează să lanseze un avertisment potrivit căruia, în eventualitatea unei ierni obişnuite, oprirea livrărilor de gaze ruseşti ar reduce PIB-ul UE cu 0,6% până la 1%. Executivul comunitar lucrează deja la un set de recomandări către statele membre, inclusiv blocarea termostatului în clădirile publice la 19 grade în timpul iernii şi la 25 de grade în timpul verii, pentru a contracara impactul unei posibile întreruperi complete a livrărilor din Rusia, principalul furnizor de gaze al UE.

“Un răspuns UE coordonat înainte de venirea iernii şi solidaritatea între statele membre ar limita impactul negativ asupra PIB-ului şi locurilor de muncă creat de o posibilă perturbare majoră”, se arată în documentul de lucru al Comisiei intitulat “Save gas for a safe winter ” (-“Economisiţi gaze pentru o iarnă sigură”-nr.). Potrivit Executivului comunitar, prin luarea de măsuri în avans în sensul reducerii cererii, în eventualitatea unei ierni obişnuite, ar putea fi limitat impactul negativ al unei opriri a livrărilor de gaze ruseşti asupra PIB-ului la doar 0,4%.

Principala provocare la adresa Uniunii Europene pentru iarna care vine este să se asigure că vor exista suficiente rezerve de gaze pentru a trece de momentul de vârf pentru consumul de energie termică şi electricitate. Dacă anul trecut gradul de umplere a depozitelor era cu 10 puncte procentuale mai mic decât în perioada 2015-2018, în prezent sunt în linie cu media multianulă, adică la peste 63%, echivalentul a 46 de zile de consum în timpul iernii, potrivit unui document UE, care este posibil să sufere modificări înainte de publicarea sa programată pentru ziua de miercuri.

Simulările efectuate de operatorii de sistem din UE arată că, în cazul unei întreruperi complete a livrărilor de gaze ruseşti începând cu luna iulie, gradul de umplere a depozitelor ar putea coborî până la 65% – 71% la începutul lunii noiembrie, ceea ce ar fi semnificativ mai puţin decât ţinta de 80%. Asta semnalează că ar putea exista un deficit de 30 de miliarde de metri cubi de gaze în perioada iernii, în scenariul unor condiţii meteo normale şi aprovizionare continuă cu gaze lichefiate, ceea ce înseamnă un risc foarte mare de golire a depozitelor de gaze în mai multe state membre în luna aprilie 2023, arată documentul consultat de Bloomberg.

“Plecând de la ipoteza unor condiţii stricte pe pieţele internaţionale de gaze, reumplerea depozitelor în vara lui 2023 ar fi foarte dificilă şi asta ar afecta, pe cale de consecinţă, pregătirile pentru următorul sezon de iarnă. Gradul de umplere a depozitelor în luna octombrie 2023 ar putea să fie de doar 41%”, subliniază Comisia.

Reducerea livrărilor de gaze ruseşti afectează deja 12 state membre astfel că, luna trecută, Germania a decis să ridice starea de alertă la nivelul de “alarmă”. Potrivit documentului consultat de Bloomberg, per total, livrările de gaze ruseşti în luna iunie au fost la mai puţin de 30% faţă de media din 2016 până în 2021, scrie Agerpres.

Hot this week

Dictatorul sirian Bashar al-Assad, susținut de Rusia, a fost înlăturat de la putere

Rebelii sirieni au anunţat, într-o declaraţie de la televiziunea...

Președintele CCR : „Suntem martorii unor forţe care ameninţă valorile fundamentale ale democraţiei”

Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Marian Enache, a transmis...

DIICOT, dosar penal pe 3 fapte grave în alegeri

Procurorii DIICOT anunță, vineri, că au deschis un dosar...

CCR anulează turul 1. Votăm din nou

Judecătorii Curții Constituționale au decis, vineri, anularea alegerilor prezidențiale....

Topics

Dictatorul sirian Bashar al-Assad, susținut de Rusia, a fost înlăturat de la putere

Rebelii sirieni au anunţat, într-o declaraţie de la televiziunea...

Președintele CCR : „Suntem martorii unor forţe care ameninţă valorile fundamentale ale democraţiei”

Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Marian Enache, a transmis...

DIICOT, dosar penal pe 3 fapte grave în alegeri

Procurorii DIICOT anunță, vineri, că au deschis un dosar...

CCR anulează turul 1. Votăm din nou

Judecătorii Curții Constituționale au decis, vineri, anularea alegerilor prezidențiale....

Faimosul campion rus Garry Kasparov : votați Elena Lasconi !

Faimosul campion rus Garry Kasparov : votați Elena Lasconi...

UZPR condamnă amenințările la adresa jurnaliștilor : e un atac la democrație

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România condamnă cu fermitate atacurile...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img