Ion Iliescu nu mai face parte din Biroul Permanent Naţional al PSD, scrie obiectiv.info. Liviu Dragnea a explicat, luni, că ar fi fost o greşeală ca fostul preşedinte să mai fie menţinut în această structură de conducere, dar a arătat că acesta poate veni la orice reuniune a partidului: “Nimeni nu poate să-l oprească, nici măcar un portar foarte inteligent de la PSD”

Liviu Dragnea a precizat, după şedinţa conducerii PSD, că Ion Iliescu nu este membru în BPN.

“În schimb dl. Iliescu poate participa la orice structură de conducere a acestui partid. Era o greşeală să-l menţinem pe dl. Iliescu în BPN. Preşedintele de onoare nu poate sta într-o structură executivă, preşedintele de onoare este un om care a fondat partidul, care primeşte respectul partidului, dar care nu participă efectiv la structurile executive. Poate să vină oricând la orice dezbatere, la orice structură de conducere, dar cred că era necesar să-l scoatem din acest formalism”, a explicat Dragnea.

Acesta a completat că Marian Oprişan a participat, luni, la şedinţa BPN în calitate de reprezentant al aleşilor locali, fiind preşedinte UNCJR, în condiţiile în care s-a discutat despre un proiect de lege privind statutul funcţionarilor publici.
“Teoretic, Marian Oprisan trebuie să participe la multe sedinte BPN pentru ca nu vrem să rupem această legătură cu alesii nostri locali”, a spus Dragnea. (www.antena3.ro)

6 COMMENTS

  1. Incredibil asa ceva! Dragnea se simte amenintat de Iliescu de 86 ani! Am vazut ca l-a dat afara din cladirea partidului si pe Sturzu care a indraznit sa ii ceara socoteala. Binomul ar trebui sa-i spuna lui Dragnea sa nu mai fie asa zelos ca se prinde si tata Manda de pe sant pe cine serveste el.

  2. Noul presedinte al PSD un mare mitocan, golan de Teleorman. In viata vietilor lui nu va ajunge la degetul mic al lui Iliescu. L-a comparat pe tatucul Iliescu cu portarul de la ei de la partid.

  3. Daca in 1990 nu ar fi existat Iliescu aceasta tara ar fi aratat azi infinit mai bine.Daca in istoria ultimilor 25 de ani s-ar putea identifica momentul cheie al dezastrului care a urmat si care inca nu s-a sfarsit acel moment s-a numit FSN-Iliescu.De aici a plecat totul,de aici s-a dezvoltat cancerul.Sigur ca acest gest de azi nu mai repara nimic este ceva simbolic omul e azi un batran pe care blestemele l-au prins din urma mai mult sau mai putin.Si pentru ca nimic sa nu ne mai poata scoata la suprafata dupa anii de domnie iliescisti a aparut alt blestem Basescu produs al acelorasi ani de inceput un fel de fiu ceva mai rebel al epocii iliesciste ca avea sau nu carnet de partid atunci cand mineriadele au lovit pentru prima data el era parte din Sistem.

    • Nu sunt chiar asa de sigur, poate arata mult mai rau iar, “cancerul” vine din o cu totul alta parte. A nu se intelege ca iau apararea tatutului care are partea lui de vina.
      Ne cramponam de acest nume si nu suntem in stare de mai mult de 10 ani sa facem cativa km de autostrada si atatea altele. Sa lasam himerele si sa traim in prezent daca putem.

  4. Hoţul strigă hoţii! spune o zicală din bătrîni. Problema e că tineretul e ţinut captiv în ghearele acestor trăitori de etern în funcţii bine plătite şi care s-au bucurat enorm de facilităţile funcţiei remuneratetot de ei. Culmea: nu se dau deoparte pentru a intra tineretul să se acomodeze şi să-şi pună în practică modelul de a conduce întro funcţie strict pentru întinerirea clasei politice şi pentru a schimba clasa politică ce dăinuie de 25-26 de ani de zile! Întrebări decente:
    – Cine reprezintă masa largă de tineri din ţară dacă tot ”vechii trăitori bine” vor să se salveze pînă la pensie???
    – Dacă foştii care încă vor să se salveze pe funcţii cu mentalitatea lor limitată şi învechită rămîn la conducere, cum să rămîi în mentalitatea unor vechişti ca tînăr deschis la nou şi poate mult mai bine???

  5. O spun cu regret, Iliescu e un personaj scos din aceeasi galerie cu Basescu pe care cei ce n-au cunoscut indeaproape nici nomenclatura PCR, nici pe membrii acesteia “detasati” la Securitate, ii separa, acum, dupa criteriul “sarac si cinstit” sau dupa nivelul de marlanie al discursului. In esenta, ambii vin din rasa stapanilor de dinainte de ’89, de asta au si fost votati atat de masiv la primele mandate (schimbarea domnilor, bucuria nebunilor, se zicea in ’90 la Iasi, de exemplu) si e destul sa revezi filmele de arhiva cu 13-15 iunie ca sa-ti dai seama de nimicnicia, obtuzitatea si cruzimea “disidentului” de la Tescani. Deci, ce pare sa se fi intamplat este ca Iliescu, vazandu-l pe Basescu, tovarasul sau de drum, cum se baga inapoi in politica, la nici un an dupa ce-a parasit Olimpul (Cotrocenii, pentru prieteni) cu binecuvantarea partenerilor dinauntru si dinafara (sau doar din neglijenta acestora) l-a apucat frustrarea si s-a gandit sa-si ia, si el, partidul inapoi. Dar, conform caracterului si-a sigurantei de sine, imprimata de decenii de viata si lupta in sferele inalte (prietenia cu Gorbaciov nu e o inventie)Iliescu a iesit triumfal, in plin Congres al partidului sau si-a pus tunul ideologiei direct pe “tineretul” zapauc, dus cu capul de propaganda occidentala, de le-a facut praf toate fandoselile cu Syriza, Podemos si alte modele tampite, neizvorate de la matca (mama Rusia). Si, dupa canonada, in loc de aplauze furtunoase si mutre spasite, s-a trezit cu o multime holbata, care nu stia cum sa reactioneze la delirul bunicului, scos din azil pentru plimbarea dominicala, cu conditia sa stea cuminte si sa nu puna mana pe mixerul pentru juice din bucataria cea noua a familiei. Noroc ca big brother Dragnea (nici o aluzie la servicii, doar import lingvistic de circumstanta) a luat repede situatia in mana si a avut grija sa inchida si usa de la salon, cand au inceput adevaratele discutii, altfel ramaneau nepotii cu ochii iesiti din cap cel putin o saptamana de la jenanta interventie a patriarhului. Nu-i cazul sa-i plangem de mila, are ce merita daca nu intelege ca i-a trecut vremea (vezi si gafa cu inchisorile CIA), dar risca sa devina un personaj tragic daca nu se potoleste si asta chiar nu merita: sa incheie inaltator (tragedia inobileaza) o viata de cruzimi si meschinarii (merita revazut interviul dat pentru RAI cu ocazia primei mineriade in care nu recunoaste multumirile aduse hoardei) incheiata cu o executie, fie si de “catifea”, comandata de proprii adepti. Basescu, din pozitia lui inferioara, stie ca se intra si pe sub usa, daca trebuie, in salonul marimilor, basca faptul ca PMP-ul nici macar nu e un partid, mai degraba seamana cu garajul unei resedinte senioriale, asa ca se simte la locul lui, stie cu cine are de-a face si nu se sinchiseste de ideologii, repeta ce-a auzit in camerele de sus (vezi recentele discursuri pe tema expansionismului rus, sau a justitiei deviate) cu mare aplomb, ca sa-l ia in serios staff-ul (se poarta neologismele, hop si eu la hora) de la subsol.
    Si, tot pe tema neologismelor: voi fi politically correct si equanimous (obiectiva) in privinta celor doua personaje si-a galeriei din care provin: nu toti nomenclaturistii sunt ca Iliescu, dovada ca Nastase nu s-a urnit de-acasa fara invitatie expresa, si nici securistii in detasare pe care i-am cunoscut in calitatea mea de sef UTC (ramura UASCR, studentii, cum ar veni) nu erau atat de ieftini/josnici/ marlani ajunsi, ca Basescu. Ierarhia comunista avea nuante, si ea, la fiecare palier, altfel ne-am fi sustras de la inrolare, noi, tinerii ambitiosi ai anilor ’80, printre care ma asez, din dorinta de a pastra my equanimity (ambitia mea nu avea de-a face cu politica, ci cu meseria pe care cu greu as fi putut-o exercita dinafara “sferei”). Numai ca in tandemul Iliescu-Basescu recunosc personaje arhetipale care nu trebuie tratate in “sepia”si “fondu” ci in tusele grase ale afiselor proletculturii, daca vrem sa le intelegem. Dragnea pare a fi prins the gist (sa fi inteles, in mare), de unde usa inchisa in nasul patriarhului, as zice bravo pentru iesirea din incurcatura, cum i-as zice oricarui actor care salveaza o scena pe cale sa deraieze din cauza unei vedete decrepite, iesita din contextul piesei.

Leave a Reply