athanasiu
Fostul ministru Alexandru Athanasiu, vizat de cererea DNA privind începerea urmăririi penale a nouă fosti ministri, sustine că nu a luat mită, nu a spălat bani, că nu este nici socat, nici disperat în legătură cu acest anunt, ci priveste cu mult calm si liniste sufletească.

“Nu sunt nici socat, nici disperat, pentru că aceste probleme au mai fost cercetate de DNA în urmă cu mai multi ani si analizate foarte serios. Nu s-a găsit absolut nimic ilegal. Mai mult decât atât nu stiu ce să spun, sunt jurist si un om onest în viată, iau act de această cerere a procurorului “sef al DNA, e legitim să facă cercetari, dar privesc cu calm si cu foarte multă liniste sufletească”, a declarat Alexandru Athanasiu într-o interventie telefonică la Realitatea TV.

“N-am luat mită (…), nu am spălat bani, nu am conturi offshore, nici în străinătate în bănci”, a mai sustinut Athanasiu, ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2003-2005.

Întrebat dacă a fost invitat la audieri, fostul ministru a răspuns negativ.

DNA cere aviz de la preşedinte, Senat, Camera Deputaţilor şi Parlamentul European pentru începerea urmăririi penale în cazul a nouă foşti miniştri care în perioada mandatelor ar fi săvârşit infracţiuni, în cazul licenţelor Microsoft pentru şcoli.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi, a solicitat procurorului general al Parchetului ICCJ să ceară Senatului şi Camerei Deputaţilor aviz pentru urmărirea penală a foştilor miniştri Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme şi Şerban Mihăilescu.

De asemenea, Kovesi a solicitat formularea unei cereri la Parlamentul European pentru avizarea urmăririi penale a lui Dan Nica.

Pentru alţi cinci foşti miniştri vizaţi în acest dosar, respectiv pentru Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Adriana Ţicău, s-au formulat solicitări similare către preşedintele Traian Băsescu.

DNA arată că cererea a fost formulată pentru că există suspiciuni în cazul foştilor miniştri în dosarul privind licenţele Microsoft pentru şcoli.

“Direcţia Naţională Anticorupţie a fost sesizată la data de 5 iunie 2013 de către Corpul de Control al Primului-Ministru, ca urmare a acţiunii de control efectuată la Ministerul pentru Societatea Informaţională şi la Ministerul Educaţiei Naţionale, în legătură cu închirierea de licenţe educaţionale. Întrucât din Raportul de control rezultau indicii cu privire la încheierea, în condiţii nelegale, a contractului comercial de închiriere licenţe din 15.04.2004, extins ulterior pentru produse educaţionale Microsoft, a actelor adiţionale la acest contract, precum şi a contractelor aferente derulării Programul “Sistem Educaţional Informatizata (SEI), Direcţia Naţională Anticorupţie s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu şi respectiv a unor infracţiuni de corupţie în legătură cu derularea acestor contracte”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

În cazul lui Alexandru Athanasiu, DNA cere avizul pre?edintelui pentru începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, constând în aceea că ar fi procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului “Sistem Educaţional Informatizat” şi respectiv pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft; ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Compaq şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora, faptele sale având drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achiziţiei de servicii şi produse la preţuri peste valoarea de piaţă: licenţe cu circa 30 – 40% mai scumpe, calculatoare şi produse software la preţuri cu până la 50% mai mari decât cele pentru aceleaşi produse sau produse similare de pe piaţă.

 

53 COMMENTS

        • Contractele de achizitie se fac pe semnatura ministrului, nu sint bani pe tejghea la covrigarie iar ministrul poate ca e adevarat ce declara ca nu a luat bani dar functia de ministru trebuie platita cu ceva, cel mai probabil cu servicii catre amicii politic care te sustin in functie, daca a luat sau nu e problema lui in schimb semnatura e pusa.

      • Pai daca Microsof a “sifonat” bani in complicitate cu unii romani, evident ca este suparare mare, banii trebuie recuperati si vinovatii judecati.
        Dar cand Bechtel a “sifonat” banii bugetului romanesc in complicitate tot cu niste romani, tot la fel de tare s-au suparat? Parca nu s-a suparat nimeni, DNA nu s-a autosesizat pentru colosalele costuri a 50Km de autostrada.

        • acolo alaturi de nastase si basescu trebuie arestati w bush si obama, aia a fost o tilharie guvernamentala pe cind asta a fost o gainarie privata a americanilor 🙂

    • Draga DNA, unde e Fujitsu-Siemens-Microsoft?

      Iar ne oferi spectacolul jalnic ” Unii au luat mita dar nimeni nu a dat”
      Adica unde este in acest joc compania Fujitsu-Siemens? Dar Microsoft?
      De unde au luat (sanchi) mita in conturi off shore (aiurea) domnul Athanasiu si doamna Andronescu? Si-au dat-o singuri intre ei prin telepatie?

      Nu e nimeni de la Fujitsu-Siemens implicat? Ca eu nu vreau sa cred ca aceasta companie e implicata in caz de mita si ca ajunge maiine pe banca acuzatilor.

      DECI DE UNDE VINE MITA?

  1. Am spus si mai zic: din punctul meu de vedere avocatii apararii nu mai au nici un sens. Nu m-as stinchisi sa-i mai platesc degeaba. Pentru ca in procesele politice din Romania sunt absolut inutili. M-as duce in instanta si as zice: am ales sa nu ma apar pentru ca verdictul este deja stabilit politic. Va rog sa-l rostiti si luati-ma la puscarie. Asta este sistemul juridic din Romania. Iar sintagma cum ca nu toti sunt la fel si mai sunt si oameni cinstiti judecatori, procurori etc, n-are nici o relevanta. de ce ? pentru ca daca acesti cinstiti gireaza sistemul ticalosit de la varf inseamna ca si ei sunt complici. Puterea judecatoreasca este una din cele 4 puteri in stat. Daca judecatorii cinstiti nu pot folosi aceasta putere in scopul cinstei, onoarei, corectitudinii atunci sunt toti corupti si complici la coruptie. Am vazut pe procurorul iacobescu, procuroarea ciurea tarati si terfeliti iar colegii lor n-au facut nimic prin asociatia magistratilor sau ce mai au ei. Stau si privesc, deci sunt toti corupti si justitia nu exista.Vorba lu i Iacobescu: daca mie mi-au facut asta, care sunt om din sistemul juridic, imi inchipui un om simplu ce pateste! Corect.

  2. Decorata – de către Băsescu și Ponta – Kovesi mătură din nou politicieni din PSD.

    La fel cum Antonescu i-a urat lui Fenechiu, după condamnare, “să fie tare” (asta a spus-o chiar trompeta, pardon, purtătoarea lui de cuvânt, Pocora, în direct la Antena 3), așa și Ponta le va ura lui Athanasiu, Andronescu, Nica, etc. “să fie tari”. Pentru că, nu-i așa, el se luptă cu Băsescu și javrele lui din așa-zisa justiție.

    Fragment de text de pe site-ul Antenei 3:

    “Iată lista miniştrilor vizaţi de DNA:

    ECATERINA ANDRONESCU, fost ministru al Educaţiei
    acuzaţii – abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani

    VREME VALERIAN, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada septembrie 2010 – februarie 2012
    acuzaţii- abuz în serviciu

    MIHĂILESCU PETRU ŞERBAN, ministru coordonator al SGG în perioada decembrie 2000 – octombrie 2003
    acuzaţii – instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani

    NICA DAN, ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, în perioada 2000 – iulie 2004, acuzaţii- abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani

    ŢICĂU ADRIANA, ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei în perioada iulie-decembrie 2004
    acuzaţii – abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani

    SANDU GABRIEL, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010
    acuzaţii- infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani

    FUNERIU PETRU – DANIEL, ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2009 – 2012
    acuzaţie- abuz în serviciu

    ATHANASIU ALEXANDRU, ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2003 – 2005
    acuzaţii- abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani

    TĂNĂSESCU MIHAI NICOLAE, ministru al Finanţelor Publice în perioada 2000 -2004
    acuzaţii- abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani”

    http://www.antena3.ro/romania/dna-cere-urmarirea-penala-a-9-fosti-ministri-268142.html

    A se observa cum cei 2 băsiști sunt anchetați doar pentru abuz în serviciu. Băi, a dracului coincidență! Tocmai slugilor lui Băsescu le sunt aduse cele mai puține și “slabe” acuzații!

    Mulțumim pentru – cronologic – contrasemnarea decorării, numirea la DNA și neînlăturarea lui Kovesi, lașule și impotentule Ponta!!!

    Dracu’ te mai votează!

    • Madaline de ce pui tu botul la mizeriile basiste?
      Nu crezi ca un mars pe la Cotroceni sau o intalnire la Universitate impotriva basaului. dna si a “mizdei udrea “ar face mult bine?( mi-a placut asta cu udrea scrisa de cineva aici pe blog)
      Vorba lui Hanibal Dumitrascu: asta urmaresc jigadiile:sa nu vina lumea la vot si sa nu ias Ponta presedinte.
      De ce le faci tu jocul?

      • Vorba lui Hanibal Dumitrascu: asta urmaresc jigodiile:sa nu vina lumea la vot si sa nu iasa Ponta presedinte. Daca ies oamenii lor nu conteaza pretul.
        Depinde de noi sa le dejucam planurile.

        • Daca nu iese lumea la vot iese sigur Poanta presedinte. Asistatii sociali si pensionarii ies la vot. Manipulare de 2 lei a lui Hanibal Lecter.

      • De la atâta lașitate și impotență din partea lui Ponta și a PSD-ului, mi s-a acrit de tot de ei.

        Gândește-te, ce ar fi făcut cu PSD și PNL Băsescu dacă PDL/PMP ar fi avut 70% în Parlament? I-ar fi băgat pe TOȚI în pușcărie, indiferent de nume, dovezi sau lipsa dovezilor!!! Ca să nu mai zic de ce legi ar fi făcut împotriva bugetarilor cei “răi”, pensionarilor, etc.

        Dar ăștia, la început USL, acum USD, cu tot aproape același procent majoritar în Parlament, nu sunt în stare nici măcar să facă o lege a răspunderii patrimoniale a procurorilor și judecătorilor! Cauza poate fi doar una din două posibilități: ori sunt lași de se cufuresc de frica DNA-ului, ÎCCJ-ului, etc, ori sunt proști de bubuie! Dă cu banul și află.

        Eu îl voi vota pe Tăriceanu. Dacă nu intră în turul II, să-i ia dracu’ pe toți ceilalți; decât să mă blestem pentru votarea unui “Băsescu 2” sau cel puțin a unui individ care nu îi va face NIMIC lui Băsescu odată ales, mai bine îi las pe proști și/sau “chiori” să ia plasă făcând o astfel de greșeală.

    • Zgonel Mieunel e Julieta sigur. Cred ca Zgonel Mieunel ar fi cel mai potrivit ca presedinte al Romaniei, pentru ca felul lui de a fi se aseamana perfect cu blajinii care traiesc pe acest teritoriu.

          • Da. Orban a vrut ruperea USL inainte sa intre PNL in USL. Se vedea din declaratiile sale, iar Antonescu n-a zis nimic atunci, ceea ce mi se parea suspect. Ete ca acum am inteles de ce nu l-a zburat din Partid, pentru ca nu-l interesa USL si oamenii care i-au dat PNL-ului PDL-ac jumate din voturile lor fara niciun merit.

          • lucrarea a inceput mai din vreme,odata cu rasturnerea lui tariceanu de la conducerea pnl-ului,adversar al lui basescu,prietenia cu geoana si apoi atragerea lui voiculescu caci acesta avea antena trei care le trebuia ca sa atraga electoratul ce fugea inevitabil de pdl,asta ca sa nu il ia psd-ul.apoi ce zici tu, ca sa le iasa cu paritatea, dupa care nu le-a mai trebuit antena trei caci s-au intors la vechea lor iubire de portocalii,si dorinta arzatoare de ppe.

        • Nu cred ca acel chinez se poate cobori la baliverneala lui Zgonea. Asa ca sunt sigur ca Zgonel Mieunel, cel ce se joaca cu “lopatica” si “galetusa” in nisip sa faca-castele, este “femelul”.

  3. Radu, ce enervant e invitatul care spune de angajatul tvr şi de cel care face greva foamei, ăla e întreg la cap??? nu cred, ori e prea plin de sine, că imbecilitatea e la modă!!! gura nu i se strîmbă cînd trăncănesc aiurea şi mîinile nu-i anchilozează cînd primesc veniturile şi bonusurile, pentru că nu muncesc pentru ţară şi popor!!! cu siguranţă, îi va veni şi lui rîndul la bătaie de joc, la denigrare, la cerşit apărare din partea celor curaţi la modul real, nepătaţi!!! Au fost destui care au trăncănit aiurea şi şi-au luat-o urît!!! cine se vede el ca să critice acţiunile multor oameni care vor binele celorlalţi neputiincioşi???

  4. Cu scuzele de rigoare dar nu se mai poate. Nu am crezut ca acasa am sa vad asa ceva la tv.
    Dna Grecu se crede atotstiutoare si mai ales spirituala, dar este doar usor penibila.

  5. Sunt profund revoltat de ceea ce i se întâmplă doamnei Andronescu. Dar am convingerea ca va lămuri totul, este ultima persoana care ar putea lua mita, cum văd ca zice referatul ăla. O mizerie și atât, suficienta, însă, ca sa dea apa la moara basaneilor sau macoveilor. Țin sa le zic ăstora ca pot sa stea liniștiți, nu se pune botu’ așa ușor. Da, o sa se lungească procesul mult după alegerile astea pline de sânge pe pereți, cu siguranță că și doamna Andronescu, și domnul Athanasiu vor lămuri totul, dar…nu e ciudat ca apare referatul ăsta al dna exact acum, când îi trebuie Matrafoxatului? Ba e, dar sa știe un lucru: oamenii astia doi nu trebuie maculati și, repet, nu se pune botu’. Ghinion de neșansa pentru orchestratori.

    Nu e “frumos” ca Funebrul nici nu a catadicsit sa intervină la tv, sa explice și el a acuzațiile aduse, așa, pentru opinia publica? Pai nu, i s-o fi spus sa tina capul în nisip, ca e la categoria “protejati”, oricum. Ce lehamite…
    Mizeriile astea cu justiția cu doar un ochi valabil trebuie sa înceteze.

  6. Sunt semne serioase de intrebare. Scopul este de a-i scade sansele lui Ponta la alegeri. Mizeaza pe naivitatea unora care vor crede ca cei mai mari corupti sunt in PSD-UNPR-PC.
    Cand nu te atingi de Udrea, Videanu, Blejnar, Berceanu, Stolojan, etc. despre care au fost prezentate multe probe, cum sa poti crede ca DNA este impartial ?
    In acest caz s-au sesizat din oficiu, iar in zecile, sutele de dosare unde au fost sesizati de corpul de control al premierului, al ministerelor sau Curtea de Conturi si itele, de cele mai multe ori duceau la Basescu, nimic, nimic, nimic?!

  7. sunt turbati basistii, innebuniti, nu isi mai gasesc locul pana nu baga in puscarie toti oamenii care nu ii preaslavesc, lasa sa fure si sa le accepte ideologia lor bolnava; te uiti la meclele basanilor, la felul cum le scrasnesc dintii, cum se transforma atunci cand le ataci cu argumente liderul lor spiritual in ale hotiei, nu suporta sa le zici nimic de ciuma portocacalie ca iti vin cu replica debila ca la fel au facut si altii…fratilor, nu stiu cat va mai trece, dar momentul cand basanu tradator impreuna cu choorvistina vor intra la pirnaie, acela va fi un moment de bucurie pt multi oameni din tara asta.

  8. Despre acest caz, l-am auzit pe Ponta la Antena 3 și RTV zicând: “Nu sunt miniștrii mei. Justiția să-și facă datoria.”

    Traducere: “Fiți Fenechiii mei! Fiți tari!”

    Ponta, ia-te de mână cu Antonescu și Iohannis și aruncați-vă dracului într-o prăpastie, groapă, canalizare, ceva adânc. Toți trei maaaaari antibăsiști – “din gură” – și toți trei niște lepre care și-ar lăsa întregul partid pe care-l conduc să ajungă la abatorul DNA dacă asta le-ar asigura lor, personal, libertatea și poate chiar cariera în politică.

    S I C T I R !!!

    • iti este greu sa pricepi ca basescu este disperat si incearca sa provoace acum,pe ultima suta,tot felul de agresiuni la adresa psd ca sa il faca pe ponta sa riposteze, astfel incat sa il umple de rahat pe plan extern? asa ca si cu cazul voiculescu.ponta nu are ce sa faca acum,decat sa stea cuminte pana la alegeri,si bine face, chiar daca unii ca tine nu inteleg asta si sunt,normal,dezamagiti.basescu vrea “sa tulbure apele” ca sa “pescuiasca” ce vrea el,dar nu cred ca va reusi.

      • Nici Ponta, nici Căcăru și nici Ciolannis nu vor nici să-l ancheteze – vezi circul făcut în Parlament de Zgonea – și nici să-l suspende, iar eu ar trebui să-l cred pe Ponta că e antibăsist și să-l votez?

        Nu, nu, stimabile. Să-și dovedească așa-zisul antibăsism. Nu există nici o lege și nici o garanție că dacă Băsescu și japițele lui din PDL și PMP vor fi lăsate în pace de “justiție” odată votat, Ponta își va da demisia.

        Țeapa asta ți-o las ție.

  9. cred ca asta e cu adevarat primul mare dosar, pina acum a fost “incalzirea”
    ar trebui sa cada cu zecile, nu numai astia 9 …

    ciudat e ca vad ca zice DNA ca au luat unii mita, dar nu se zice nimic despre cine a dat-o. Sau poate ca scrie in dosar si dspre cine a dat, dar superpresa romaneasca nu mentioneaza 🙂 … ca nu tine de scandalul politic

  10. Saracutii nevinovati. Imi puteti da si mie un singur exemplu de politician care sa spuna ca este vinovat cand i se pune o astfel de intrebare? Toti sunt mielusei dar biete victime ale dosarelor politice. Au ajuns si americanii si elvetienii sa faca dosare politice in Romania. Asta e marea problema a mieluseilor “nevinovati”. Cand au inceput niste verificari in tara s-a ascuns dosarul in sertare caci sunt din toate partidele. Acum bulgarele a plecat din SUA si Elvetia asa ca nu va ajunge in sertare. Vor ajunge mieluseii unde le este locul.

    • daca tot esti asa “inteligent” poate sti si cu ce mituitori iese la “rostogoleala” america si elvetia.ca vrajeli avem si noi,nu mai vrem si de pe la altii.

  11. dosarul a pornit din SUA nu de la Cotroceni iar faptul ca statul cumpara de la intermediari mai scump decat de la producator – este o hotie ministeriala nu doar in acest domeniu ci si in sanatate , energie… etc cu aceleasi comisioane .
    . Doar faptul ca DNA a finalizat acum dosarul este o sincronizare suspecta dar R.Tudor sa nu spuna ca nu se dau spagi la contractele de achizitii . Ponta i-a oferit lui Basescu acesti procurori si vina blatului Ponta-Basescu o poarta si Antena3 care l-a sanctionat doar pe Antonescu nu si pe Ponta

  12. cum se explica faptul ca denuntul porneste de la guvernul ponta si loveste in psd? oare aia din guvern nu au stiut pana unde duc firele?sau e doar o modalitate a lui ponta de a-si consolida puterea in partid?

    • dar la manevra lui basescu de a mai agata niste pesedisti de dosar ca sa isi scape complicii pe usa din dos nu te duce mintea,te-a invatat propaganda basista sa legi toate gunoaiele basismului de …ponta?

    • Asta da solidaritate cu proprii colegi/membri de partid, nu-i așa?

      Ponta ăsta va înceta să mai puna placa asta tocită cu “justiția să-și facă datoria” de-abia după ce va ajunge EL în spatele gratiilor, cu sau fără dovezi, că așa e “justiția independentă” a lui Băsescu pe care o tot pupă-n fund Ponta. În rest, puțin îi pasă lui de cei aruncați în pușcărie slugile băsiste.

      Are vreun jurnalist suficientă coloană vertebrală ca să-i întrebe pe Andronescu, Athanasiu, Nica, etc ce părere au despre Ponta, acum, după această declarație de “mega-solidaritate” și “mega-antibăsism”?

      Sper că persoanele mai sus menționate vor veni, din nou, în emisiuni TV și “în teritoriu” ca să-i facă lui Ponta campanie electorală și ca să ne spună ce curaj e acesta și ce strașnic luptător antibăsist e.

      Asta ca ridicolul situației să fie TOTAL.

  13. Politia politica basista instrumentata de cei mai odiosi procurori dirijati de ura si incompetenta celor cu cunostinte de 4 si sub patru,in actiune in toata hidosenia ei.Ura viscerala si setea de razbunare a demisului si ilegitimului, fac sa paleasca metodele staliniste in compatatie cu ale lor.Singurul obiectiv este distrugerea si compromiterea adversarilor politici,fara audiere,doar politica pumnului in gura.

    • si probabil ca nu s-au descoperit pe acolo nici mituitorii si nici banii lipsa si ii cauta la “suspectii internationali” atanasiu si andronescu care probabil, s-au mituit singuri de la unul la altul si mita se pare, era intr-o geanta care,posibil, a fost uitata in tramvai caci nu s-a gasit in conturi.

  14. Antena 3 tocmai ce a comunicat o știre “superbă”, prin intermediul reporterului Iosif Buble, că Ponta a făcut încă o rectificare bugetară: a tăiat, printre altele, fonduri de la Educație și a suplimentat fodurile SRI și ÎCCJ.

    Bravo, Ponta! Dacă scopul tău este să pierzi alegerile ȘI să dovedești că ești un băsist prost, ești pe drumul cel bun!

    P.S: Nu vă faceți griji, n-a tăiat nimic de la DNA.

    • ma lasi cu buble: si-a lasat nevasta ca sa o ia pe tusa de nevasta (pe care o lasase gravida) si care din liberala a devenit taranista si din taranista pedelista.
      Greata imensa!

Leave a Reply