Friday, January 23, 2026
0.5 C
Bucharest

Directorul FMI, trimis in judecata in Franta

Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, va apărea în fața unei instanțe judecătorești într-un dosar de arbitraj ce datează din perioada în care aceasta ocupa funcția de ministru francez al Economiei, a anunțat, vineri, Curtea de Casație, transmit DPA și Reuters. Christine Lagarde va trebui să apară în fața Curții de Justiție a Republicii Franceze (CJR), singura instanță abilitată să ancheteze foști membri ai Guvernului francez pentru fapte comise în timpul mandatului lor.

Patrick Maisonneuve, avocatul lui Christine Lagarde, și-a exprimat regretul în privința deciziei și a afirmat că este convins că instanța va arăta nevinovăția clientei sale. În luna decembrie a anului trecut, magistrații de la CJR au decis să o trimită în judecată pe Christine Lagarde într-un proces pentru “neglijență”, însă fostul ministru al Economiei a făcut recurs la Curtea de Casație. Perspectiva unui proces este una jenantă pentru Christine Lagarde, care tocmai și-a început al doilea mandat în fruntea Fondului Monetar Internațional. Dacă va avea loc un proces, Lagarde riscă un an de închisoare și o amendă de 15.000 de euro.
Fostului ministru al Economiei i se reproșează că a recurs la un arbitraj privat, în loc să meargă în justiție, pentru un litigiu între omul de afaceri Bernard Tapie și Credit Lyonnais. Litigiul viza o tranzacție ce a avut loc în 1993, când Tapie a vândut băncii franceze participația pe care o deținea la producătorul german de îmbrăcăminte și echipamente sportive Adidas. Mai târziu, banca a vândut pachetul cu un profit semnificativ, iar Tapie a început o acțiune în justiție, susținând că a fost fraudat. În urma judecării cazului într-o comisie de arbitraj, Tapie a obținut de la stat despăgubiri de 420 milioane euro, cu mult mai ridicate decât ar fi putut primi în justiție, scrie Agerpres.

Hot this week

Averea fabuloasă făcută de Rusia pe seama exploziei prețului la aur

Rezervele Rusiei de aur și valută, parțial înghețate de...

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951 Statele...

Cel mai bun cal de curse din lume

Pur-sângele francez Calandagan, în vârstă de cinci ani, a...

O ţară NATO reintroduce serviciul militar obligatoriu

După o pauză de aproape două decenii, tinerii din...

Două intervenții cardiace majore, la 72 de ani: cum i-a fost salvată viața

Două intervenții cardiace majore, la 72 de ani: cum...

Topics

We, the ones on the front line

We, the ones on the front line US President Donald...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img