Saturday, October 11, 2025
16.8 C
Bucharest

Doi albanezi au furnizat arma teroristului din Nisa

Doi albanezi arestați duminică de autoritățile franceze i-au furnizat atacatorului de la Nisa pistolul de calibrul 7,65 mm pe care acesta îl avea în cabina camionului cu care a pătruns joi seară în mulțimea de pe Promenade des Anglais, ucigând 84 de persoane și rănind peste 200, transmite agenția EFE.

Teroristul francez de origine tunisiană, Mohamed Lahouaiej Bouhlel, a tras cu acest pistol asupra polițiștilor în timp ce se afla la volanul camionului de 19 tone, el fiind în final ucis de poliție.

Potrivit postului iTélé, Bouhlel nu s-a aflat în contact direct cu cei doi albanezi, ci a folosit un intermediar, care de asemenea este arestat în prezent.

Conform aceleiași surse acestui intermediar i-ar fi fost destinat un mesaj SMS trimis de atacator cu numai 18 minute înainte să pătrundă cu camionul în mulțimea ce asista la spectacolul de artificii prilejuit de Ziua Națională a Franței, mesaj prin care Bouhlel cerea mai multe arme.

‘Adu mai multe arme, adu de la 5 la C’ — este conținutul acelui SMS, pe care poliția încă nu a reușit să-l interpreteze. Se investighează și un alt mesaj, în care Bouhlel spune că are ‘material’, dar încă nu a fost identificat destinatarul acestuia.
——————–
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că mama minorului dispărută în atacul terorist de la Nisa a fost identificată într-unul dintre spitalele din oraș, iar starea de sănătate a femeii este destul de gravă, dar stabilă.

“În continuarea comunicărilor referitoare la atacul de la Nisa și a situației celor doi cetățeni români dați dispăruți, Ministerul Afacerilor Externe informează că mama minorului a fost identificată la un spital din Nisa. Potrivit medicilor, starea de sănătate a mamei minorului este destul de gravă, dar stabilă”, se arată într-un comunicat transmis duminică AGERPRES.

Potrivit MAE, demersurile au fost realizate cu sprijinul ambasadorului României în Franța și al reprezentantului Consulatului General al României la Marsilia.

“Reprezentanții misiunilor diplomatice române din Franța mențin legătura cu personalul medical și vor monitoriza evoluția stării de sănătate. Verificările cu privire la situația celuilalt cetățean român dat dispărut continuă”, precizează sursa citată de Agerpres.

 

Hot this week

Google, modul AI, disponibil și în România

Google anunță disponibilitatea în România și pentru limba română...

Cât vin franțuzesc se va produce anul acesta

Ministerul francez al Agriculturii și-a revizuit marți estimările referitoare...

Faimosul Boeing 737 a fost detronat

Constructorul aeronautic european Airbus a depășit marți o importantă...

Parlamentul European : Nu trebuie să-i luăm pe consumatori de imbecili

Parlamentul European a adoptat miercuri un text care interzice...

După aur, explodează şi preţul argintului

Uncia (31,1 grame) de argint a depășit joi pragul...

Topics

Google, modul AI, disponibil și în România

Google anunță disponibilitatea în România și pentru limba română...

Cât vin franțuzesc se va produce anul acesta

Ministerul francez al Agriculturii și-a revizuit marți estimările referitoare...

Faimosul Boeing 737 a fost detronat

Constructorul aeronautic european Airbus a depășit marți o importantă...

Parlamentul European : Nu trebuie să-i luăm pe consumatori de imbecili

Parlamentul European a adoptat miercuri un text care interzice...

După aur, explodează şi preţul argintului

Uncia (31,1 grame) de argint a depășit joi pragul...

Tratamente moderne pentru o afecțiune frecventă a bărbatului

Tratamente moderne pentru o afecțiune frecventă a bărbatului   Adenomul de...

Şeful Apărării : Poarta Focșanilor rămâne o vulnerabilitate

„Poarta Focșanilor este o problemă securitară, la fel ca...

Consilierul prezidenţial Valentin Naumescu : Sunt vremuri de cumpănă în Europa

Profesorul Valentin Naumescu pe Facebook : Am acceptat onoranta propunere...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img