Thursday, November 12, 2026
14.9 C
Bucharest

Mâncătorie de proporţii în opozitie: USR atacă dur PNL!

Liberalii încearcă periodic să se apropie de USR, însă “partenerii” din opoziţie le oferă doar un şir de dezamăgiri şi umilinţe. După ce Nicuşor Dan a respins propunerile venite din partea Alinei Gorghiu (anul trecut) şi Raluca Turcan (săptămâna trecută), un vicepreşedinte al USR compară PNL tocmai cu “duşmanii” de la PSD.

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a vorbit recent la Adevărul Live despre posibilitatea unei alianţe sau chiar fuziuni a partidului său cu USR. În replică, senatorul USR Vlad Alexandrescu respinge aceste variante: “În nici un caz nu am accepta! Noi am spus încă din campania electorală şi suntem extrem de atenţi la ceea ce am spus şi am promis alegătorilor noştri că nu va exista nici un fel de alianţă sau de fuziune cu vreunul din partidele vechi”.

“În opinia noastră, PNL-ul seamănă foarte mult cu PSD-ul, nu atât la centru, cât în teritoriu.

De altfel, în momentul de faţă e foarte clar că PNL-ul are foarte mari probleme de gestiune internă a resurselor umane.

Aşteptăm să vedem Congresul care a fost anunţat, să vedem cum se clarifică toate aceste probleme interne ale PNL-ului, cum acest partid va renaşte, sperăm că va renaşte într-un fel din starea în care se află acum.

În nici un caz nu poate fi vorba de o alianţă sau de o fuziune în viitorul apropiat”, precizează Vlad Alexandrescu, potrivit RFI, citat de stiripersurse.ro.

 

Hot this week

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Topics

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu rezultate foarte bune

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img