Saturday, November 8, 2025
9 C
Bucharest

1000 de concedieri la CE Oltenia. Ce spune ministrul energiei

Peste 1,5 miliarde de lei au fost alocaţi pentru extinderea exproprierilor necesare măririi capacităţii Complexului Energetic Oltenia (CEO) în Jilţu de Sud şi Roşia, în condiţiile în care singura carieră din care se mai exploata era aproape de epuizare, a anunţat, marţi, la Antena 3, ministrul Energiei, Toma Petcu.

“Problema principală la CE Oltenia, atunci când am preluat mandatul, era faptul că singura carieră din care exploatau ei şi unde mai aveau rezerve era cea din Jilţu de Nord, dar care era şi aproape de epuizare, la final de capacitate. Compania a transmis în anii anteriori, chiar din 2014, notificări către minister şi către Guvern, în sensul că aveau nevoie să extindă aceste exproprieri, iar acestea, conform legii, se pot face în baza unor Hotărâri de Guvern şi pe sume date de Guvern, nu din sumele proprii ale companiilor. Este vorba de Jilţu de Sud şi Roşia. Imediat ce s-a creionat bugetul am mers la domnul prim-ministru şi la ministrul de Finanţe şi am explicat cât de importantă este această extindere. Dacă nu ai materia primă nu mai putem vorbi de funcţionare. Deci, am alocat pentru CEO 1,5 miliarde de lei pentru aceste exproprieri, o sumă importantă pentru bugetul României. Am lucrat la HG pentru aceste exproprieri pentru Jilţu de Sud şi Roşia, ceea ce înseamnă o mărire de capacitate foarte importantă pentru cei de la Oltenia”, a spus Petcu.

Întrebat despre disponibilizările masive de la CEO, şeful de la Energie a precizat că s-a reuşit reducerea la jumătate a personalului convenit iniţial prin planul de reorganizare şi de restructurare, subliniind că se lucrează şi la aplicarea unor scheme de reconversie profesională pentru cei disponibilizaţi.

“Planul de reorganizare şi de restructurare pe care şi l-au asumat anul trecut şi care este convenit cu Uniunea Europeană prevedea să disponibilizăm 2.000 de oameni, dar am avut o discuţie cu conducerea de la CEO şi cu cei din Consiliul de Administraţie şi le-am explicat că dacă este posibil din cei 2.000 să mai reducem şi am convenit să fie doar 1.000 de salariaţi, iar din aceşti o mie să se uite la partea de TESA, acolo unde de-a lungul timpului din diverse motive au fost încărcate schemele, adică s-au adus oameni în plus. Aceste lucruri s-au şi întâmplat într-o bună înţelegere cu sindicatele, pentru că este obligatoriu pe Legea dialogului social, să avem şi partenerii sociali. Astfel, din cei 1.000 de salariaţi, care peste 80% provin din partea de TESA sau unii se pensionau la termen anul acesta, au preferat să aplice pe această schemă şi să se fie disponibilizaţi prin Ordonanţă”, a spus ministrul Energiei la emisiunea Punctul de intalnire de la Antena 3.

Hot this week

General german : Rusia are capacitatea de a lansa un atac asupra NATO

Rusia are capacitatea de a lansa un atac limitat...

Până și bulgarii ne bat obrazul

Guvernul bulgar vrea să construiască trei noi poduri peste...

Revoltă bi-partizană în Congresul SUA : nu retrageți trupele din România !

Republicanii şi democraţii din Congresul SUA au făcut o rară alianţă...
00:11:05

Amiralul Vandier, SACT NATO : “România să-și intărească apărarea și reziliența. Articolul 3 e la fel de important ca Articolul 5”

Amiralul Pierre Vandier, Comandatul Suprem Aliat pentru Transformare (SACT)...

Topics

General german : Rusia are capacitatea de a lansa un atac asupra NATO

Rusia are capacitatea de a lansa un atac limitat...

Până și bulgarii ne bat obrazul

Guvernul bulgar vrea să construiască trei noi poduri peste...

Revoltă bi-partizană în Congresul SUA : nu retrageți trupele din România !

Republicanii şi democraţii din Congresul SUA au făcut o rară alianţă...

Fumatul, factor de risc important pentru boala arterială periferică

Fumatul, factor de risc important pentru boala arterială periferică   Durerea...

România va extrage din Neptun Deep 70.000 barili pe zi

La platou, producție de gaze naturale din Neptun Deep,...

DNA dă lovitura : reţea cu rezervişti din servicii, fapte penale pentru Georgescu

Percheziții la rezerviști din Servicii și la șeful PNL...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img