Home Articole 2016 : Romania, crestere economica solida. Datorita lui Ciolos sau lui Ponta?

2016 : Romania, crestere economica solida. Datorita lui Ciolos sau lui Ponta?

51252
39
SHARE

Ritmul de creștere înregistrat de cele șase state membre ale UE din Europa Centrală și de Est a încetinit în primul trimestru, excepția fiind România, în condițiile în care cheltuielile gospodăriilor nu au reușit că compenseze diminuarea fondurilor comunitare și scăderea cererii la export, susțin economiștii intervievați de Bloomberg si citati de Agerpres.

Potrivit analiștilor, grație relaxării fiscale, economia românească a înregistrat în primul trimestru un avans de 3,9% în ritm anual, mai mult decât avansul de 3,8% înregistrat în ultimele trei luni ale anului trecut. Pe lângă relaxarea fiscală, activitatea economică a fost ajutată și de creșterea consumului în urma majorărilor de salarii în sectorul public precum și de reducerile de TVA.

“Creșterea economiei românești a fost sprijinită puternic de o relaxare fiscală fără precedent, estimată la 2,2% din PIB în termeni structurali. România va consuma întreaga rezervă fiscală pe care a acumulat-o în ultimii ani pentru a susține o creștere economică de peste 4% în acest an electoral”, a apreciat Juraj Kotian, economist la Erste Bank în Viena.

Estonia va fi prima care va da publicității joi datele preliminare privind evoluția Produsului Intern Brut în primul trimestru, urmată vineri de Ungaria, Slovacia, Polonia și Bulgaria. Cehia va da publicității o estimare flash în data de 17 mai.

Chiar dacă ritmul de creștere a încetinit, fostele economii comuniste vor înregistra o creștere mai mare decât avansul de 1,6% preconizat pentru zona euro. Cu toate acestea statele membre UE din estul continentului trebuie să crească mai rapid dacă vor să aducă standardele de trai la nivelul vecinilor din vest.

“Pentru întregul an 2016, creșterea în Europa Centrală și de Est va rămâne solidă. Vom vedea probabil o creștere mai slabă în Ungaria și Cehia comparativ cu anul trecut în condițiile în care intrările de fonduri comunitare vor încetini. În schimb, creșterea în România și Polonia ar trebui să fie similară cu cea din 2015, posibil chiar și puțin mai mare, ca urmare a relaxării politicii fiscale”, a declarat William Jackson, economist la Capital Economics. “Sunt puțin mai îngrijorat de perspectiva pe termen mediu. După ce capacitatea de rezervă va fi utilizată, ritmul în care aceste economii pot crește va fi determinat de cât de rapid poate fi extinsă partea de ofertă a economiilor lor”, subliniază William Jackson.

Institutul Național de Statistică va publica în data de 13 mai 2016 datele “semnal” cu privire la evoluția Produsului Intern Brut în trimestrul I 2016.

În previziunile economice de primăvară publicate la începutul acestei luni de Comisia Europeană, Comisia Europeană estimează că economia românească va înregistra o creștere de 4,2% în 2016, susținută de o cerere internă robustă, urmând ca în 2017 ritmul de creștere să încetinească la 3,7%.

39 COMMENTS

  1. Datorita banilor pe care-i imprumutam sa putem tine corabia asta pe linia de plutire.Daca ar fi fost sa platim din aceasta “crestere economica” salariile sistemului bugetar,pensiile si tot ceea ce inseamna asistenta sociala ne duceam dracului deja.

    • Deci reducerea TVA facuta de Ponta nu a fost buna? Salariile re-aduse la nivelul de la care le-a taiat basescu nu-i bine? Trebuia sa stea lumea cu aceleasi salarii taiate de prin 2010 pana in 2020?
      Pai de ce nu iesisti in strada sa cereti cresteterea TVA si taierea de salarii daca tot sunteti de dreapta si Ponta e un nenorocit.
      Dar hei, bucurati-va o sa le taie Cilos si Ionannis nu va panicati.

  2. suferi de sindromul stockholm, radu tudor. jucati alaturi de psd si alde. e optiunea voastra.
    relaxarea fiscala i se datoreaza sfatuitorilor lui ponta. un lucru foarte bun altfel.

    sa nu uitam sa-i multumim de:

    – banii risipiti pe autostrazi si studii de fezabilitate inutile.

    – banii sifonati de dragnea si prietenii.

    – sistemul de sanatate cu mucegai, la fel ca banii sifonati

    – analfabeti si abandonul scolar

    – cresterea numarului de saraci

    – aparatul functionaresc supradimensionat si ineficient

    – mitocanie si mizerie umana

    – lukoil si rompetrol

    e ca si cum te-ai lauda cu guvernul ponta, dar tu ai buda in curte si nu te-ai spalat pe maine de o saptamana.

    intre ponta si ciolos oamenii inteligenti si normali nu accepta niciodata un ponta.

    • ii mai datoram lui ponta:
      – reinstaurarea bolsevismului
      – lupta anti dna
      – divizarea societatii, sustinerea unui curent nationalist si anti occidental. sa nu uitam de modelul erdogan

      doamne fereste !

      • amice la balaceanca au locuri libere! care reinstaurare de bo;sevism visezi ? ai grave probleme mintale si nu-ti revii! lupta anti dna? care lupta? nu a numit el sefa dna luluta mana in mana cu base? adica poti sa taci cand dna ul asta atat de drag basisto – penelistilor de rit nou face abuzuri si a devenit politie politica? la ce rata de rateuri au in instanta mie ca sef dna mi-ar fi rusine sa ies in bilanturi umflate. iar ultima ta scremere cu anti ocidentalii, nationalistii, erdogan arata ca nici la balaceanca nu te mai fac aia bine. esti diliu rau iar musca patineaza serios pe singurul tau neuron.

          • Rostovane,guvernarea Ponta ti-a dat o paine sa mananci,altfel erai shomerache demulta vreme,iar pana acum te cereai la eutanasiere sau sareai de pe macaraua lu’ tac’tu.

        • Omu’ e “putin” plecat cu pluta si tu il tii de vorba.Are o perceptie inversa asupra realitatii,asta-i clar.A auzit el ceva ce vorbeste lumea despre metode bolsevice,dar nu stie ca sunt ale lui Kiovesi,Stanciu,Iohannis,si despre dosare si condamnari politice inscenate de ei.Si nici nu stie ca tot ei si oamenii lor sunt cei care se lupta cu indepartarea DNA-ului si justitiei de marii praduitori.Dar daca el a patit ceva nasol(s-o fi lovit cu tesla…,sau la lovit careva cu leuca-n cap,ori a mancat ceva de pe jos) este normal sa nu mai stie de capul lui si astfel sa bata campii de se zguduie plopii.

      • Danielu nebunelu, tu esti?
        Pe langa instaurarea bolsevismului si modelul erdogan ai uitat sa spui ca Ponta sprijina ISIS, talibanii si fratii musulmani precum si miscarile de guerrilla din Africa. Ca sa nu mai vorbim de cunoscuta sa prietenie cu Kim.
        Dar nimic de Napoleon? Cum de-ai uitat?

      • Hai, ca la primele te sarisem, ca mai aveai oaresce dreptate…
        La d-astia ca tine, tizule, n-am decat o reactie : aia a lu’ Cocosila, in Morometii : nu vorbesc cu voi, sunteti prosti !
        (unde dracu’ vazu asta bolsevism, in plin capitalism salbatic ?! unde dracu e lupta anti dna, cat timp chiovesi si judecatoarea aia cu fata de “pudel cu ciocanel” fac “ce vrea muschii lor”, si nici la basca nu-i doare ?!! Raman cu nedumerirea : cum dracu’ reusesc sa supravietuiasca astia ?! Sau ‘or fi dintr-aia de trebuie sa-i feresti, in trafic !?)

    • oameni inteligenti? aia care-l aleg pe ciolos? ori tu nu ai citit articolul, ori nu intelegi ce spun economistii ori esti atat de indoctrinat de basismo-liberalism incat esti dus cu pluta!daca luam la rand ceea ce incerci sa subliniezi te umpli de ridicol. lukoil si rompetrol? deocamdata in cazul lukoil procurorii dna au luat o palma zdravana peste bot din partea celor care fac justitie si anume judecatorii! tare imi e teama ca si rompetrolul va fi tot un balon de sapun electoral. mitocanie si mizerie umana? te referi la idolul tau basescu? asa mai inteleg ce va apropie. aparatul functionaresc supradimensionat? ori ai picat acum in tara ori esti dus cu pluta de acuzi guvernul ponta pentru asta. crestterea numarului de saraci? trilulilu! bai basistule nu te lua de guvernul boc! vezi ca ponta si guvernului lu a luat masuirile necesare sa indrepte magariile guvernului boc! ana;fabeti si abandon scolar? tu pui in seama guvernului ponta aceste lucruri? macar ai habar cam ce masuri a luat in acest domeniu sau vorbeti prostii ca sa te bagi in seama? sistemul de sanatate? tu un basisto-penelism demn de mila intreba-l pe marele simpatizant liberal bogdan chireac si o sa afli, spre marea ta stupoare, ca tocmai in timpul guvernarii ponta, prin ministrul de resort baniciioiuau inceput sa fie luate masurile necesare pentru a indrepta lucrurile. bani sifonati de dragnea si prietenii? in afara de teoriile tampite lansate de curvulita alinutza kkilowattt( si nu o jignesc asta e adevarul cand vorbesti despre o femeiusca care vrea sa sparga familiile unor barbati insurati) ai vreo dovada sau vorbesti ca la partid? bani risipiti pe autostrazi si studii de fezabilitate? la care te referi? ce autostrazi a inceput ponta? ce studii au fost facute? nu cumva te referi la cele facute de ministii basisto-liberali? iar ai gresit adrisantul!ca are ponta sfatuitori buni ti se pare ceva nasol? “argumentul” asta cretin invocat de tine arata cat de paralel esti cu viata! daca nu stia sa-si aleaga ministrii, daca nu stia sa apeleze la cine trebuie ca sa-l invete, daca nu lua in general masurile care trebuiau, atunci romania nu mai iesea din cea mai neagra zona economico-sociala multumita masurilor idioate luate in timpul guvernarii basescu-boc-blaga! baiatule esti dus rau si nu te mai faci bine.

    • inca una :
      – Premierul Ciolos se intalneste cu vicepresedintele american Joe Biden la Washington

      ponta nu mai are pasaport pentru usa, sau vestul europei.

      • ai o problema grava la tartacuta. de ce se duce ciolos in sua? se intalneste cu biden pentru parteneriatul strategic! rezolva ceva economic, aduce investitorii aia care nu mai vin? nu!!! de ce nu se duce ponta in sua? da de ce sa se duca? poate daca joaca tenis si vrea sa se bronzeze ravasitoarea la miami! cat de tembel ai ajuns basisto-penelistule sa te scremi atata scriind ceva contra lui ponta? vad ca va sta inca in gat ca a reusit sa refaca economic si social tara asta dupa dezastrul guvernarii basescu-boc-blaga.

        • Prietene,chiar si astia saraci cu duhul au dreptul sa se bucure de ceva in viata lor de rahat.Omul este fericit ca l-au chemat americanii pe Ciolos sa-l felicite ca de o jumatate de an nu a facut nimic.Cu tzacaneala nu te pui pentru ca obosesti degeaba.

    • Sigur, inteligentii aia de zice tizu’ baune… s-a strans inteligenta la asta…iese afara din cutia craniana, se prelinge pe piept !
      (sigur, e de vina Ponta si ca asta de mai sus e cam absent la gramatica…altfel, inteligent:)))… da’ nu ne mai luam de la forma, a umplut cu tampenii si pe fond…)

  3. 0,1% pentru o economie serioasa este un semn bun. Nu si in cazul Romaniei. Echivalentul ar fi 10%. La lipsa de produse economice, la sistemul dispus de stapani care dispun de resursele Romaniei, cam acesta este rezultatul.

  4. Salut Radar ! Cu anti-aeriene am rezolvat-o.Ce facem cu tancurile rusești sau submarinele cu focoase nucleare ? Aștept grabnic un răspuns.Sănătate Radu !

  5. aceasta intrebare e adresata unui public limitat din toate punctele de vedere.
    e o crestere inca pe consum. consumul e limitat. e o crestere nesanatoasa pe termen lung.

    • e clar! publicul la care te referi e format din tine! vezi ca ai gresit blogul, tu trebuie sa “evoluezi” numai la realitatea si pe forumul partidului basisto-liberal.

      • Trimi Te l direct in pmp UL Lu mamicuta Lui, nu l Mai tot menaja atat ca besisti nu pricep din evidente, pricep doar din injuraturi. Spume I, mars, ca animalelor Si treci peste.

    • Oricare crestere economica se bazeaza pe consum, fie el intern sau extern, daca produci(pe stoc) ceva pe care nu-l cumpara(consuma), deci nu-l plateste nimeni, se cheama blocaj economic.

    • Ba, da’ tu chiar insisti ! Aia cu “crestere pe consum” banuiesc c-ai deslusit-o dupa “emteo-u'” lu’ bassescu… s-a umplut, dracu’, tara de “economisti” d-astia ca tine, care stiu d-alea macro, da’ nu sunt in stare sa faca d-o chifla cu hot-dog, in viata reala….
      (auzi la el : “consumu’ e limitat”… Si asta mi-e concetatean ?!!?! si are si internet ?!!? Grav !!!)

  6. Datorita relaxării fiscale și creșterii salariilor reglementate de Ponta și puse în aplicare, cu chiu, cu vai (tras de păr) de Cioloș.

  7. Cum nu a crescut datorita lui Ponta, nu creste nici datorita lui Ciolos. E datorita romanilor, putinii care mai au de munca pe aici si celor tot mai multi care trimit bani din strainatate !

    • Tizule, aia de trimit d-afara cresc economic tarile pe unde sunt bre, nu ma cresc pe mine ! Ca m-am saturat de “analisti’ d-astia cu Diaspora salvatoare – s-a vazut, luam d-afara “farasele” lor de masini, si ii invatam, la schimb, sa scuipe “inteligent” semintele de dovleac…
      Banii aia, de zici ca vin, intra in economie si cumpara “farase” d-alea, construiesc case cu turnulete Si, eventual, stimuleaza sipermarketu’… sigur-sigur n-au legatura cu diminuarea somajului, cu productia, cu d-alea economic-sanatoase… Cu atat mai putin stimuleaza consumul productiv – cresc doar p-ala final, de shaorme si “aifoane” !

  8. singura intrebare de bun simt care se pune la acest articol ar fi: care este contributia guvernului ciolos la cresterea economica. dupa sase luni de guvernare ar trebui sa vedem macar o masura luata care sa duca la crestere economica. saracii tehnobirocrati, dupa ce au vrut sa “reformeze” administratia, sa faca o noua(?) lege a salarizarii bugetare(???!!!), nu sunt in stare decat sa se faca de ras in orice domeniu pe care din nenorocire il administreaza vremelnic. se confirma faptul ca ciolos e o nulitate in ciuda vobelor bune spuse prin studiourile tv de catre “specialisti”. saracul ciolos el e de buna credinta dar “nenorocitii” aia de ministrii il incurca rau! serios? pai nu e el premier? nu ne spunea el cum si-a ales membrii guvernului “meu”? singura sansa a tarii din noiembrie incoace e ca merge din inertie pe baza masurilor luate de guvernarea ponta. sa vedem cat ne tine oricat de optimisti sunt economistii de afara.

  9. ZGORO , ” Greu de schimbat 3 “.
    Cu cat se tine papagalul ala de scaun ,cu atat imi creste scarba.Pacat ca intra si ambasada in asta !Acum ca tot se vb de acoperiti ,ce grad o avea papagalul ? Asa au facut si cu Ceausescu si pe urma nu l mai puteau da jos !

    • Nu mai incape nicio indoiala pe ce “parte” joaca dl. intrat in folclor sub numele de Mihai Viteazul, daca a venit sa-l sprijine nenea ala, ditai ambasadorul celui mai puternic stat al lumii.
      A mai zis cineva odata, se pare ca n-a depasit gradul de plutonier, numai ca terminand facultatea s-au milostivit de el si l-au avansat. S-ar putea sa-l fi facut yankeii colonel.
      Calitatea umana si morala a “varfurilor” noastre politice lasa mult de dorit. De aceea este Romania unde este astazi si lipsita de un minim respect.

  10. A mai aparut unul de teapa lui @Carmen. N-am sa-i pronunt numele, este un “doctor docent” in economie si ii curge in vene numai “economie” de piata … Obor, va dati seama la cine fac referire. Cu certitudine aia din piata au mai mult simt economic decat omu’.

  11. E o intrebare care poate crea cel mult confuzie, ca urmare vedem ” paruiala dialectica” intre frecventatori blogului.
    O posibila comparatie intre guvernarea Ponta si ” Guvernul meu” de tehnocrati, o consider neavenita. E clar ca platforma economica a Guv. Ponta de tip social-democratic, a gandit si a realizat cit a putut si cit a fost dispus sa faca.
    A reparat acolo unde se putea si cit se putea, sa fim realisti.
    Bine ca a facut macar atit in ciuda opozitiei crincene portocalie, in ciuda compromisurilor facute in ciuda intruziunii etern venita ba de la Bruxelles ba de la diferite ambasade straine.
    Discutia despre Guvernul Ciolos e diferita, nici nu l-as numi Guvern.
    ESte o adunatura, cu citeva exceptii poate, de functionari obscuri sau mediocri chemati de prin birourile acelei megastructuri numita UE.
    L-as numi doar personal politic chiar daca Guvernul se autodefineste depolitizat.
    Acest personal politic, in ciuda balbelor , aparente, stie ce are de facut: directivele sunt de implementare a reformelor menite sa schimbe profund structura nationala deja subminata de cedarea masiva a suveranitatii .
    Suntem si vom fi tot mai aserviti vointei “Europeiste si Strategice”. A propo de cifre: eu nu mai cred in cifrele comunicate oficial cu privire la cresterea economica.
    Crestera economica (admitind ca exista) este o balerina capricioasa si nici o zi nu e egala cu celelalte daca judecam mersul burselor.
    Pe de alta parte pot sa notez radicalizarea execrabilului obicei de a pregati (de catre cercurile economico-finaciare) 2 variante:
    una oficiala pentru presa si opinia publica, deci noi.
    a doua varianta este ascunsa si tinuta sub tacere pentru ca evident este cruda , incomoda deci neagreata. Ceva de acest gen s-a petrecut in Brazilia unde e in defasurare scandalul monstru provocat de cifrele falsificate privind cresterea economica.
    Delma Jousef a fost pusa in “impeachement”.
    Si pentru a ramane in tema mi-ar placea ca Domnul Klemm dincolo de democratie si lupta anticoruptie, sa ne vorbeasca, sa ne spuna clar ce “cadou” , are de gind sa ne faca administratia Obama pina in noiembre la scaderea mandatului. Cadoul se numeste TTIP (Transatlantic Treatment of Investments Partnership).
    Daca UE va ratifica acest tratat despre continutul caruia nu intru in detalii acum dar care este cunoscut, vom avea un pachet complect de daruri de pus sub pomul de craciun.
    Cind vom afla nu cred ca vom sari in sus de bucurie zicind precum Bula intr-un banc : asta ne mai lipsea!-

Leave a Reply