Tuesday, March 31, 2026
6 C
Bucharest

30 de ani de la dărâmarea Zidului Berlinului. Mesaj important la NATO

Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat miercuri evenimentele de acum 30 de ani care au culminat cu dărâmarea Zidului Berlinului, transmite Reuters preluata de Agerpres.

Înainte de a pleca spre capitala Germaniei, unde va participa la ceremoniile aniversare, Stoltenberg a spus că Zidul Berlinului, care “a încercat să ţină înăuntru oamenii cu ajutorul turnurilor cu santinele înarmate şi al câinilor de pază”, a fost “o cicatrice pe faţa Europei”.

Vorbind alături de ambasadorul german la NATO Hans-Dieter Lucas, în faţa unui fragment din zid amplasat în faţa sediului Alianţei din Bruxelles, Secretarul General a apreciat că

“libertatea, democraţia şi demnitatea umană, aceleaşi valori care ne unesc astăzi, au inspirat oameni obişnuiţi, acum 30 de ani, să realizeze ceva extraordinar”.

Rămăşiţele Zidului Berlinului ne reamintesc “să nu considerăm niciodată libertatea şi democraţia ca un dat”, a avertizat Stoltenberg. La ceremonie a participat si Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoana.

Oficialul NATO urmează să ajungă în Germania miercuri seara, pentru o vizită de trei zile în programul căreia sunt prevăzute întâlniri cu preşedintele Frank-Walter Steinmeier, cu cancelarul Angela Merkel, cu ministrul de externe, Heiko Maas, cu ministrul apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, şi cu parlamentari germani.

Stoltenberg va fi decorat cu medalia Manfred Woerner a Ministerului apărării, pentru contribuţiile sale la NATO; decoraţia poartă numele unuia din predecesorii săi la conducerea Alianţei Nord-Atlantice, fost ministru german al apărării.

#NATO, #Stoltenberg, #Geoana #RaduTudor, #Berlinwall

Hot this week

170 de ani de la încheierea războiului Crimeei, moment crucial pentru România modernă

Războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia și puterile europene,...

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Topics

170 de ani de la încheierea războiului Crimeei, moment crucial pentru România modernă

Războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia și puterile europene,...

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Prima femeie Arhiepiscop de Canterbury a Bisericii Anglicane

Sarah Mullally a fost învestită, la Catedrala din Canterbury,...

Zona Euro, aproape de blocaj

Creșterea sectorului privat în zona euro aproape s-a blocat...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img