Saturday, November 14, 2026
6.1 C
Bucharest

44 de poliţişti români in dispozitiv la Euro 2016

Un aranjament administrativ cu privire la consolidarea cooperării poliţieneşti operaţionale şi la primirea poliţiştilor români trimişi în misiune în Franţa a fost semnat de ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, şi ministrul român al Afacerilor Interne, Petre Tobă, înainte de Euro 2016, informează Ambasada Franţei.

‘Pentru Campionatul European de fotbal găzduit din 10 iunie până în 10 iulie 2016, Franţa va putea conta pe sprijinul asigurat de 14 poliţişti români detaşaţi pentru un an în serviciile de poliţie şi jandarmerie şi 20 de poliţişti trimişi în misiune pe perioada estivală. În acelaşi timp, pe durata competiţiei, 6 poliţişti români specializaţi în supravegherea suporterilor vor fi trimişi în oraşele care vor găzdui competiţiile şi alţi 2 se vor alătura serviciului Punctul Naţional de Informare despre Fotbalul Francez (PNIF), responsabil de asigurarea legăturii cu ansamblul autorităţilor străine în cadrul schimburilor de informaţii operaţionale în legătură cu violenţele din zona sportivă. De asemenea, 2 jandarmi români vor participa la Senlis la înfiinţarea unei brigăzi de jandarmerie europeană. Aşadar, 44 de poliţişti români vor consolida dispozitivul de securitate al Euro 2016’.

Potrivit sursei citate, din 2010, ministerele de Interne francez şi român au pus în practică o cooperare consolidată care permite detaşarea poliţiştilor români în cadrul unităţilor de poliţie şi jandarmerie naţionale franceze cu scopul de a lupta eficient împotriva criminalităţii de origine română de pe teritoriul francez.

‘Continuitatea acestor detaşări a fost consolidată, cu puţin înainte de Campionatul European de fotbal care va avea loc în Franţa, prin semnarea acestui aranjament administrativ. Acest document ilustrează dorinţa fermă a celor două ministere de a lupta mai eficient împotriva criminalităţii organizate şi de a consolida securitatea în zonele aglomerate pe perioada anumitor evenimente, aşa cum sunt şi sectoarele dedicate suporterilor Euro 2016’, se menţionează în comunicat remis Agerpres.

 

Hot this week

Majoritatea francezilor votează extremiști

Alegerile prezidențiale din Franța par să fie acaparate de...

Ce perturbări va aduce vortexul polar

Ce perturbări va aduce vortexul polar Experții în climatologie au...

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei boli grave a bărbaților

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei...

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

Topics

Majoritatea francezilor votează extremiști

Alegerile prezidențiale din Franța par să fie acaparate de...

Ce perturbări va aduce vortexul polar

Ce perturbări va aduce vortexul polar Experții în climatologie au...

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei boli grave a bărbaților

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei...

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img