Wednesday, April 1, 2026
10 C
Bucharest

80 la suta – prezenta PSD la alegerea lui Dragnea

Procesul de votare din cadrul alegerilor interne din PSD s-a încheiat, duminică, la ora 20.00, liderii partidului începând centralizarea finală a rezultatelor şi aşteptându-se la o prezenţă la urne de aproximativ 80%, potrivit unor surse social-democrate.

Astfel, liderii PSD se aşteaptă, potrivit datelor de care dispun la ora 20.00, ca prezenţa finală la urne să fie de aproximativ 80%. Estimările PSD arată că mai bine de 400.000 dintre cei aproximativ 532.000 de membri s-au prezentat la vot, fiind considerată de către social-democraţi o prezenţă “foarte bună”, potrivit aceloraşi surse.

Liviu Dragnea a anunţat că luni, în Comitetul Executiv Naţional, se va face o analiză a fiecărei filiale în parte cu privire la mobilizarea membrilor la vot, însă procesul va fi o “radiografie” a capacităţii de organizare a partidului şi nu va fi urmată de sancţiuni pentru filialele cu rezultate slabe.

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, va susţine o declaraţie de presă în jurul orei 22.00, însă rezultatele finale ale scrutinului intern vor fi anunţate luni.

La ora 16.00, preşedintele Comisiei Electorale Centrale a partidului, Florin Iordache, anunţa că cea mai mare prezenţă la alegerile interne din PSD a fost în judeţele Olt, Dolj şi Maramureş, în timp ce prezenţa cea mai slabă s-a înregistrat la Cluj.

Social-democraţii au votat, duminică, într-un scrutin intern, pentru alegerea preşedintele partidului, singurul candidat fiind Liviu Dragnea, actualul preşedinte interimar al partidului.

Hot this week

170 de ani de la încheierea războiului Crimeei, moment crucial pentru România modernă

Războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia și puterile europene,...

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Topics

170 de ani de la încheierea războiului Crimeei, moment crucial pentru România modernă

Războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia și puterile europene,...

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Prima femeie Arhiepiscop de Canterbury a Bisericii Anglicane

Sarah Mullally a fost învestită, la Catedrala din Canterbury,...

Zona Euro, aproape de blocaj

Creșterea sectorului privat în zona euro aproape s-a blocat...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img