Wednesday, February 11, 2026
-1.1 C
Bucharest

Vanghelie, saltat de procurorii DNA

Primarul sectorului 5 din Capitala Marian Vanghelie a fost saltat de pe strada cu mandat semnat de un procuror DNA. In momentul de fata au loc descinderi la Primaria Sector 5 si la domiciliul primarului. Se pare ca acesta este acuzat de luare de mita intr-un dosar ce ar avea ca prejudiciu suma 400 milioane euro.

Procurorii s-au deplasat si la sediul ADP Sector 5 si la firma Calex Business SRL.

Iata comunicatul DNA :

Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2007 – 2015.

În cursul zilei de 12 martie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 9 locații situate în municipiul București și județul Ilfov, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Parchetului de pe lângă Tribunalul București și a Grupului de Lucru pentru Combaterea și Documentarea Infracțiunilor de Evaziune Fiscală și Spălarea Banilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Hot this week

Rocadă istorică în comanda militară a NATO

Rocadă istorică în comanda militară a NATO Lord Ismay, primul...

Harta cu prezența militară americană în Europa. Trei baze-cheie sunt în România

Harta cu prezența militară americană în Europa. Unde sunt...

Părea de necrezut : tensiuni majore SUA-Polonia

Ministrul polonez al Justiţiei polonez, Waldemar Zurek, a catalogat...

Ce s-a descoperit despre medicamentele anti-colesterol

Statinele, medicamente administrate pentru scăderea colesterolului, nu provoacă majoritatea...

Topics

Kallas : Europa trebuie să aibă propria forță de descurajare nucleară

Europa ar trebui să înceapă să discute posibilitatea dezvoltării...

Antena3.ro : Un apropiat al lui Trump îl acuză pe George Simion de trădare

Românul apropiat de președintele Donald Trump face acuzaţii extrem...

De ce să optezi pentru chirurgia robotică pentru protezarea genunchiului

De ce să optezi pentru chirurgia robotică pentru protezarea...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img