Sunday, January 18, 2026
-4.9 C
Bucharest

PNL considera “nesemnificative” agresiunile SPP asupra jurnalistilor

LIMBA DE LEMN : “LINIARITATE IN SENS POZITIV”

“Serviciul de protecție și Pază, prin director, ne-a prezentat un raport asupra activității dânșilor. Raportul acesta este un document care se prezintă anual sau ori de câte ori este nevoie, ținând cont de faptul că această Comisie este structura care controlează activitatea Serviciului. De altfel, (n.r. SPP) se află în coordonarea și organizarea CSAT. Am remarcat toți membrii Comisiei aspectul liniarității normale, o liniaritate în sens pozitiv, în desfășurarea activității Serviciului, atât în ceea ce privește personalul, evenimentele pe care dânșii le gestionează, numărul lor, suportul financiar pe care îl au. Considerăm că pe baza acestui raport nu putem decela evenimente critice din trecutul apropiat sau din viitor”, a spus senatorul PNL Marius Obreja, noul președinte al Comisie de apărare din Senat.

Întrebat ce a explicat directorul SPP Lucian Pahonțu în legătură cu activitatea desfășurată de ofițerii care l-au însoțit pe fostul președinte Traian Băsescu la Parchetul general, Obreja a spus: “Nu am insistat pe asemenea evenimente, neconsiderându-le semnificative. A fost o discuție pasageră pe acest gen de evenimente, am discutat despre ele la modul general, indicând Serviciului ca în virtutea regulamentelor și a ceea ce pot face, nu pot face orice într-o aglomerare de oameni, să evite acest gen de problemă. Nu am intrat în intestinele acelui eveniment“.

Despre protecția pe care SPP o asigură foștilor șefi de stat, Obreja a spus: “În raportul dânșilor s-a făcut și un inventar al numărului de obiective pe care îl au — atât ca obiective, cât și persoane — și am constatat acea normalitate. Nu s-au înregistrat creșteri sau scăderi ca număr sau ca implicare sau ca eveniment”.

Obreja a confirmat că subiectul protecției locuinței de la Scroviștea a fostului președinte Traian Băsescu a fost abordat în cadrul audierii.

“S-a discutat. Serviciul ne-a răspuns foarte precis la acest subiect. Noi l-am privit cu un ochi al celui care îl controlează. Este în regulă tot ce au făcut acolo. Știu să vă spun câți SPP-iști și din ce este compus dispozitivul unui demnitar de acest rang. Sunt strict pe regulament. Sunt mai puțini decât degetele de la o mână (n.r. cei care îl păzesc). Este o zonă în care nu putem intra în detaliu“, a precizat Obreja.

 

Hot this week

NATO apără foarte eficient Groenlanda şi toată zona arctică

Donald Trump a spus, în repetate rânduri, că nu...

Industria europeană de armament se trezește din adormire

Investitorii direcţionează masiv capital către ceea ce este deja...

Rețeaua globală a lui Putin se destramă

Pe măsură ce armata rusă rămâne blocată în Ucraina...

Care e costul dezastrelor naturale

Pierderile companiilor de asigurări din întreaga lume de pe...

Topics

NATO apără foarte eficient Groenlanda şi toată zona arctică

Donald Trump a spus, în repetate rânduri, că nu...

Industria europeană de armament se trezește din adormire

Investitorii direcţionează masiv capital către ceea ce este deja...

Rețeaua globală a lui Putin se destramă

Pe măsură ce armata rusă rămâne blocată în Ucraina...

Care e costul dezastrelor naturale

Pierderile companiilor de asigurări din întreaga lume de pe...

Prostata mărită, tratată fără bisturiu: soluții minim invazive eficiente

Prostata mărită, tratată fără bisturiu: soluții minim invazive eficiente Prostata...

Miliardele Chinei se multiplică accelerat

Excedentul comercial al Chinei a atins, în 2025, un nivel...

Ministrul Apărării : vom creşte vârsta pensionării în sistemul de apărare

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a anunțat luni, la Antena...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img