Saturday, September 13, 2025
18.1 C
Bucharest

Razboi total : Iohannis il da la SRI pe Ponta

Klaus Iohannis a cerut, joi dimineaţă, directorului SRI să verifice de ce informaţii beneficia premierul Ponta, despre o posibilă întâlnire a unor oameni din anturajul său, cu procesatori de lemn, arătând că declaraţiile sunt foarte grave şi, dacă se dovedesc a nu fi adevărate, trebuie să răspundă.

Şeful statului a reacţionat, la Aeroportul Otopeni, la afirmaţia premierului Ponta de miercuri, seara, dintr-o emisiune TV, când a spus că “lideri din PNL au avut întâlniri private şi pe baza funcţiei publice ocupate anterior cu reprezentanţi ai companiei austriace Holzindustrie Schweighofer pe tema proiectului Codului Silvic, dezinformându-l ulterior pe preşedintele Klaus Iohannis” şi că ‘are informaţii concrete legate de aceste întâlniri, dar nu a dorit să prezinte numele acelor liberali, spunând doar că este convins că instituţiile statului monitorizează situaţia şi vor informa Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în reuniunea care va analiza şi problema Codului Silvic şi care a fost programată pentru luna iunie”.

“Mi se pare o declaraţie foarte curioasă. Recunosc că am luat act cu surprindere de această declaraţie. Afirmă la televizor tânărul prim-ministru că ar avea el informaţii de la servicii cum că oameni din anturajul meu s-ar fi întâlnit cu diferiţi reprezentanţi ai unor procesatori de lemn, şi lasă să să se înţeleagă că ar exista un  fel de trafic de influenţă la nivelul preşedintelui”, a spus şeful statului, înainte de plecarea spre Milano.

El a adăugat că acest lucru este “surprinzător şi fals”.

“Am verificat la nivelul Administraţiei Prezidenţiale, şi nu a existat niciun fel de discuţii, nici cu lobby-işti şi nici măcar cu foşti colegi din PNL, pe această temă”, a mai spus preşedintele.

El a continuat: “Luând act de declaraţiile premierului de aseară, am rugat organele abilitate să verifice de ce fel de informaţii dispunea premierul, dacă ele se confimă sau nu. Dacă se confimă, să se ia măsurile de urgenţă care se impun, şi dacă nu, premierul va răspunde pentru aceste afirmaţii. Astfel de afirmaţii de insinuare a unui trafic de influenţă la nivelul preşedintelui nu pot fi clasificate ca simple afirmaţii, prin care vrea să pară interesant la televizor. Sunt mult mai grave şi vor fi tratate ca atare. Sper ca această scăpare să nu însemne o revenire la logica din campanie, promovată atunci de candidatul Ponta”.

Klaus Iohannis a anunţat că nu am vorbit cu premierul, dar că dimineaţă a avut o discuţie cu directorul SRI, şi l-a rugat foarte oficial să analizeze cu maximă eficienţă şi seriozitate aceste afirmaţii ale premierului.

Preşedintele a mai menţionat că, atunci când a retrimis Codul Silvic în Parlament, a existat un document pe care s-au bazat. “Este documentul care ne-a fost transmis, fără să fie cerut, de către Consiliul Concurenţei, prin care ne-a atras atenţia că există riscul de infringement pentru România, există riscul să nu fie conformă legea cu legislaţia europeană”, a explicat şeful statului.

El a adăugat că “i s-a părut un lucru foarte serios”.

“Vreau să supliniez, în acest context, că nu numai preşedintele ci şi primul-ministru are datoria să vegheze ca legislaţia românească să fie în concordanţă cu legislaţia europeană. Eu nu mă joc cu legile României. Nu a existat niciun indiciu că cineva ar fi intervenit pentru această chestiune, la mine, oricum, nu, şi nici la nivelul Administraţiei Prezidenţiale”, a ţinut să mai transmită şeful statului.

Hot this week

Invitată de AUR, o femeie a venit cu 6 cuțite la Parlament

O femeie din Republica Moldova a fost prinsă la...

Ameninţată de Rusia cu invazia, Finlanda cumpără rachete americane de 1 miliard de dolari

Statele Unite au anunţat miercuri că au aprobat vânzarea...

Europarlamentar polonez : Putin ne-a dat semnalul că va ataca NATO

Europarlamentarul, membru al Platformei Civice (PO), partidul lui Donald...

Ce trebuie să faci dacă ai dureri de spate

Ce trebuie să faci dacă ai dureri de spate   Neglijarea...

Rusia a creat lagăre de reeducare pentru copiii răpiţi din Ucraina

Rusia își continuă eforturile de a rusifica și militariza...

Topics

Invitată de AUR, o femeie a venit cu 6 cuțite la Parlament

O femeie din Republica Moldova a fost prinsă la...

Europarlamentar polonez : Putin ne-a dat semnalul că va ataca NATO

Europarlamentarul, membru al Platformei Civice (PO), partidul lui Donald...

Ce trebuie să faci dacă ai dureri de spate

Ce trebuie să faci dacă ai dureri de spate   Neglijarea...

Rusia a creat lagăre de reeducare pentru copiii răpiţi din Ucraina

Rusia își continuă eforturile de a rusifica și militariza...

Alexandru Bălan, sifon al Rusiei, demascat de SRI

Poliţiştii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, alături de...

Ce se întâmplă cu armata Germaniei, cea mai mare putere economică europeană

Armata germană a înregistrat în 2024 o inversare a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img