Saturday, October 31, 2026
10.1 C
Bucharest

Ponta il acuza pe Iohannis ca nu e un arbitru impartial politic

Premierul Victor Ponta s-a declarat dezamăgit de preşedintele Klaus Iohannis, pe care îl acuză că, în ultimele zile, a renunţat la rolul său de arbitru, potrivit unui interviu acordat în exclusivitate publicaţiei franceze L’Express citat de Mediafax.

“Am fost dezamăgit. În ultimele şase luni, el a jucat rolul de arbitru de care ţara are nevoie. Dar în ultimele zile a fost de o singură parte, aceea a partidului său. Cred că este suspus unor presiuni mari din partea anturajului. Remarc de altfel că am fost chemat la DNA exact în momentul în care opoziţia a depus o moţiune de cenzură în Parlament. Nimeni nu crede într-o coincidenţă”, a declarat Ponta pentru publicaţia franceză, vineri, înainte de votul moţiunii de cenzură.

Ponta a adăugat, de asemenea, că opoziţia s-a “servit de procurori în scop politic”.

Întrebat dacă intenţionează să demisioneze, el a afirmat că dacă judecătorii decid că este vinovat, se va retrage. “Procurorii pot să mă acuze, dar justiţia o fac judecătorii. Pentru moment, eu nu am compărut niciodată în faţa unui judecător”, a declarat el.

Întrebat ce crede despre rolul activ jucat de DNA în ultimele luni, Ponta a declarat că România are nevoie de o justiţie independentă, dar şi de o putere executivă şi una legislativă puternice. “Niciuna dintre aceste trei forţe nu trebuie să preia puterea asupra celorlalte, altfel se termină cu separarea puterilor – această idee franceză, dragă lui Montesquieu…”, a explicat el.

Referindu-se la procedurile iniţiate de parlamentari ai PSD privind diminuarea puterii judiciare, el a afirmat că “ministrul Justiţiei şi Guvernul au criticat aceste acţiuni”. “Parlamentul nu trebuie să suplinească justiţia. Problema este că Parlamentul şi justiţia s-au implicat într-o dispută şi că această luptă devine o afacere personală. Într-un astfel de joc, toată lumea pierde”, a precizat premierul român.

Rugat să comenteze faptul că, de la preluarea funcţiei, în 2012, aproximativ zece miniştri din Guvernul său au avut probleme cu justiţia, ceea ce îi face dificilă guvernarea, Ponta a afirmat că niciun membru al Cabinetului său nu a fost acuzat de corupţie pentru un act comis în timpul mandatului de ministru, ci pentru fapte care datează din perioade anterioare.

“Refugiindu-vă în spatele imunităţii, lăsaţi impresia că sunteţi deasupra legii. Totuşi, poporul român cere moralizarea vieţii politice. De altfel, pe această temă v-a şi învins Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale din această iarnă”, i-a spus reporterul L’Express.

Premierul român a subliniat însă că această procedură este prevăzută de Constituţie şi nu depinde de el, adăugând că nu a fost niciodată acuzat de corupţie. “Dar astăzi, să vorbeşti despre corupţie, este la modă. Guvernul este cel care trebuie să combată corupţia? Nu, ci justiţia. Guvernul are un alt rol: acela de a crea condiţiile dezvoltării economice şi sociale”, a declarat el, adăugând că “această criză trebuie să înceteze”. “Eforturile noastre nu trebuie ruinate de luptele politice”, a conchis premierul.

Hot this week

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img