Friday, February 13, 2026
7.5 C
Bucharest

Soldat american incatusat, dupa un accident grav si alcool la volan

Se pare ca autoritatile romane au invatat ceva din impactul mediatic si social in cazul Teo Peter…

Un soldat american aflat în vacanţă la Braşov a produs, marţi seară, un accident grav între Braşov şi Poiana Braşov, după ce a pierdut controlul maşinii şi a intrat într-un autoturism care circula regulamentar, o tânără de 22 de ani fiind grav rănită, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, accidentul s-a produs marţi seară, în jurul orei 20.20, după ce şoferul de 40 ani, care conducea un autoturism dinspre Poiana Braşov spre Braşov, pe Calea Poienii, a pierdut controlul volanului în dreptul staţiei RAT Stejeriş, din cauză că nu a adaptat viteza în curba deosebit de periculoasă. Astfel, maşina sa a acroşat parapetul de la marginea drumului, iar impactul a aruncat autoturismul pe contrasens, de unde venea un autoturism care circula regulamentar, condus de un tânăr de 22 ani.

În urma impactului dintre cele două maşini, o tânără de 22 de ani, care se afla în dreapta şoferului, a fost grav rănită, ea suferind patru fracturi la coaste şi fiindu-i perforaţi ambii plămâni.

Femaia a fost transportată la Spitalul Judeţean Braşov cu un echipaj SMURD şi a intrat imediat în operaţie.

Şi şoferul nevinovat a fost rănit uşor, însă a refuzat transportul la spital.

La locul accidentului au ajuns două echipaje SMURD pentru a acorda ajutor victimelor, precum şi echipaje de la Poliţia Rutieră pentru cercetări la faţa locului.

Potrivit unor surse, se pare că şoferul american băuse la un restaurant în Poiana Braşov, dar totuşi s-a urcat la volanul jeepului cu care voia să ajungă la un hotel din Braşov, unde era cazat alături de alţi militari.

El avea o alcoolemie de 0.65 în aerul expirat şi a fost reţinut pentru 24 de ore în arestul Poliţiei Braşov. Reprezentanţii IPJ Braşov refuză însă să confirme informaţia sau să facă orice altă precizare legată de şoferul care a provocat accidentul.

Hot this week

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a României, stat NATO şi UE

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a...

NATO în România

NATO în România https://www.youtube.com/watch?v=pelGogM84q8

Grecia și Malta sprijină flota fantomă a Rusiei?

Grecia și Malta se opun propunerii Comisiei Europene de...

Thales face mii de angajări pe fondul creșterii comenzilor pentru apărare

Thales, lider global în tehnologii avansate pentru apărare, aerospaţial...

Topics

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a României, stat NATO şi UE

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a...

NATO în România

NATO în România https://www.youtube.com/watch?v=pelGogM84q8

Grecia și Malta sprijină flota fantomă a Rusiei?

Grecia și Malta se opun propunerii Comisiei Europene de...

Thales face mii de angajări pe fondul creșterii comenzilor pentru apărare

Thales, lider global în tehnologii avansate pentru apărare, aerospaţial...

Germania devine liderul european al NATO

Germania va ocupa în curând mai multe poziții de...

Ecce Homo, cumpărat pentru 14,9 milioane de dolari

Italia a cumpărat o versiune a tabloului 'Ecce Homo',...

Ce poți face pentru a preveni cancerul

Ce poți face pentru a preveni cancerul O boală care...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img