“Bag de seamă că nici nu apucăm să ne aşezăm ceva mai temeinic pe un drum, că alt scandal ne deviază traiectoria. Apare ca din pământ câte un Jean şi câte o apucată care interpretează lamentabil, cu un vocabular de sub o sută de cuvinte, rolul Anei Ipătescu. Partidul Liberal de odinioară a devenit doar un pseudonim al P.D.L., după cum şi preşedintele ţării, de la care am aşteptat enorm, s-a schimbat total; pe zi ce trece seamănă tot mai mult cu Băsescu: vrea partidul lui, guvernul lui, România lui. Am crezut că se va bate pe faţă, măcar cu o parte din armele care l-au adus la putere, şi că nu va recurge la mişeliile înaintaşului său, dar sunt nevoit să mă întreb dacă aşa gândeşte cu adevărat sau aşa are ordin să gândească? Oricum, e foarte trist. Ca simplu cetăţean, care nu a stat ascuns pe vremea Răposatului, nu a tăcut şi nu a aşteptat nici o pomană de la patrie, m-am iluzionat că voi prinde şi eu un timp, oricât de scurt, fără dictatură, fără parlament transformat într-un cor la dispoziţia unui dirijor. Dar n-a fost să fie. Cine crede că există două Românii se înşală profund. Există una singură, sărăcită, minţită şi abuzatã în toate felurile, dar care se va trezi foarte repede, cum, de altfel, se va vedea. Sau, ca să nu complicăm prea mult lucrurile, toate câte se întâmplă sunt doar o banală ilustrare a Principiului lui Peter: „În orice ierarhie, fiecare angajat are tendinţa de a urca până la nivelul său maxim de incompetenţă“
(Jean din Bănie şi Ana Ipătescu au aprins fitilul / Cultura / Iunie 2015)
