Thursday, September 17, 2026
22.1 C
Bucharest

Republica Traiana

Presedintele pregateste : o noua Constitutie, eventuala demisie in 2012 prin insinuarea ca ar putea renunta la 2 ani de mandat daca USL voteaza modificarile, referendum in Bucuresti prin Elena Udrea, referendum in Iunie 2012 odata alegerile locale, un nou partid si multe alte mici si mari diversiuni. Doar sa nu piarda puterea, asa cum se vede acum din sondaje si cum se poate anticipa din starea de spirit a populatiei. Cine supravietuieste, el sau tara?

Asociatia Pro Democratia condusa de Cristian Parvulescu i-a trimis o scrisoare lui Traian Basescu in care se spune : “Constatând că Parlamentul a votat, în absenţa oricărei dezbateri publice structurate,modificarea legii 67/2004 privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale în sensulalegerii primarilor într-un singur tur de scrutin;
Apreciind că această modificare va avea o serie de efecte negative precum :
– Creşterea gradului de corupţie, a politizării şi a clientelismului la nivelul administraţiei locale
– Slaba legitimitate a unor primari aleşi cu mai puţin de jumătate din numărul voturilorexprimate şi, de foarte multe ori, de mai puţin de 20% din totalul populaţiei
– Multiplicarea conflictelor între primari şi consiliile locale, ceea ce va antrenanumeroase blocaje în funcţionarea administraţiei locale
– Dezvoltarea unui sistem politic şi electoral slab competitiv în condiţiile în careprimarii în funcţie vor fi favorizaţi, iar competiţia politică, şi aşa formală în multecomunităţi locale din România, va fi practic anulată
– Riscul apariţiei unei forme de „dictatură a majorităţii” care, pentru că a votat primarul în funcţie, să fie favorizată în raport cu restul cetăţenilor dintr-o localitate
-Compromiterea democraţiei locale fără de care nu poate exista democraţie la nivel naţional
Observând – cu un argument care trimite la cariera dumneavoastră politică, ca şi la ceaa actualului prim ministru – că dacă acest sistem de vot s-ar fi aplicat la alegerile pentruPrimarul General al Capitalei în anul 2000 nu dumneavoastră, ci Sorin Oprescu ar fi fostprimarul Bucureştiului, iar în 2004 la alegerile locale din Cluj Napoca primar ar fi fost Ioan Rus iar nu Emil Boc.
De acord cu argumentele Pro Democratia?

 

 

Hot this week

Încă un general rus decorat de Putin, eliminat de apărarea Ucrainei

Un general-maior rus, decorat de Putin cu doar două...

Antena3.ro : 5000 de euro să te muți pe o insulă din Grecia

Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care...

Spionajul Chinei a creat peștele-robot

China a prezentat un robot subacvatic foarte realist, în...

Secretarul General al PNL : Călin Georgescu, fost securist, protejat de o parte din statul român

Mitingul oierilor din Piața Victoriei a fost confiscat de...

PPC Energie, instalator validat AFM, cu baterii de stocare deja în portofoliu

PPC Energie, instalator validat AFM, cu baterii de stocare...

Topics

Încă un general rus decorat de Putin, eliminat de apărarea Ucrainei

Un general-maior rus, decorat de Putin cu doar două...

Antena3.ro : 5000 de euro să te muți pe o insulă din Grecia

Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care...

Spionajul Chinei a creat peștele-robot

China a prezentat un robot subacvatic foarte realist, în...

PPC Energie, instalator validat AFM, cu baterii de stocare deja în portofoliu

PPC Energie, instalator validat AFM, cu baterii de stocare...

Mărturie despre moartea tragică a generalului Dorin Ioniță

Mărturie despre moartea tragică a generalului Dorin Ioniță Dan Crișan,...

Secretarul General al NATO : Rusia generează 40.000 victime pe lună în Ucraina

Alianţa Nord-Atlantică va rămâne ”unită” şi ”puternică” indiferent de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img