Thursday, August 6, 2026
29.4 C
Bucharest

Ponta : “Avem 6 milioane de contracte de munca si 5 milioane pensionari”

Numărul angajaţilor cu contracte de muncă, cotizanţi la fondul asigurărilor sociale, a ajuns la 6 milioane, depăşind astfel numărul pensionarilor, care este de 5,2 milioane, iar acest fapt va asigura sustenabilitatea economico-socială a ţării pe termen mediu şi lung, a spus premierul Victor Ponta.

“Datele de azi arată că, în sfârşit, după mulţi ani, am ajuns la 6 milioane de contracte de muncă, 6 milioane de cotizanţi la Fondul de Asigurări Sociale”, a spus Ponta, vineri, la Guvern.

“Sigur, 5,2 milioane de pensionari, dar reamintesc momentele în care numărul pensionarilor era mult mai mare decât cel al angajaţilor, iar asta cred că este o schimbare structurală fundamentală care asigură pe termen mediu şi lung sustenabilitatea economică şi socială a României”, a adăugat el.

Hot this week

Cum a batjocorit până la moarte statul român un erou aviator al României

România comunistă are milioane de păcate faţă de milioane...

Franţa salvează o biserică din Siria esenţială pentru ortodoxie

Biserica Sfântul Simeon Stâlpnicul din Siria, monument UNESCO, restaurată...

Geografia turismului : încep să fie căutate locurile răcoroase

Confruntați cu căldura intensă, turiștii se îndreaptă din ce...

Porturile georgiene la Marea Neagră, refugiul petrolului rusesc

Porturile georgiene Kulevi și Batumi, situate pe coasta Mării...

Alergia de sezon care poate da simptome greu de suportat

Alergia de sezon care poate da simptome greu de...

Topics

Piloții de F-16 de azi continuă tradiția faimosului Horia Agarici, vânător de bolșevici

Piloții de F-16 de azi continuă tradiția faimosului Horia...

NATO dă miliarde României pentru un proiect strategic

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis, joi, că „NATO...

Primeşti bani ca să mergi în Dubai

Emiratul Dubai va oferi reduceri și beneficii de până...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img