Sunday, December 22, 2024
4.3 C
Bucharest

Alina Mungiu Pippidi : “Cât de prost trebuie să fii să nu înţelegi semnalul?”

Alina Mungiu Pippidi a scris un comentariu pe romaniacurata.ro despre alegeri, arestari, amenintari si politica. Iata cel mai important fragment :
———————————
“De ce poate PSD candida în aceste alegeri? Pentru că, deşi are datorii de 30 de milioane de lei, a trecut o lege ca să le poată amâna. Şi cum o să le plătească, chiar dacă le amână, că de la buget nu se vor acoperi datoriile istorice, ci doar cele de campanie? Vânzând bilete la şcoli de vară?
Iar PNL nu stă mai bine – şi la asta, ca şi la legea electorală, a făcut blat pentru că au şi ei datorii de peste 16 milioane de lei – au început să dea înapoi sedii pe care nu şi le mai pot permite. Unicul motiv pentru care aceste partide mari, şi sateliţii lor, ca în cazul PSD, mai sunt în circulaţie este pentru că manipulează legile ca să scape de faliment. De cel financiar, ca şi de cel moral, pentru că de la cinci miniştri condamnaţi penal în sus un partid ar trebui închis pentru crimă organizată. Cu toate astea, PSD, ALDE (număr record de fideli de-ai d-lui Tăriceanu la zdup), PDL-PNL continuă, pentru că abuzează legea. Doar preşedintele Iohannis ar fi putut opri legea privind protecţia conturilor partidelor de datornici în timpul campaniilor electorale – dar nu a făcut-o. A promulgat-o.
Au libertatea să mai acumuleze datorii pe credit, credit întreţinut sută la sută din corupţie – lasă că o să găsim noi o cale să vă plătim când ajungem la putere. Economia politică a partidului la noi e favoritismul instituţionalizat – firmele favorite dau înapoi zece la sută din valoarea contractelor cu dedicaţie – sau mai mult. Asta priveşte toate contractele – de asta au probleme cu DNA mai mult de jumătate din şefii de consilii judeţene şi aşa de mulţi primari. Degeaba arestăm candidaţii, primarii şi baronii dacă aceleaşi organizaţii pentru care erau colectaţi aceşti bani continuă să îşi plaseze agenţii colectori în poziţii strategice. Falimentul partidelor tradiţionale nu e nicăieri mai evident decât în Bucureşti.
Şpaga din dosarele DNA, o mică parte din ce avea loc în realitate, e prezumată la peste o sută de milioane de euro la primarii PSD Vanghelie şi Onţanu. Zeci de milioane numai din parandărăt au trecut, conform procurorilor, şi pe la primari PNL ca Andrei Chiliman. Primari PDL ca Băsescu, Videanu sau Negoiţă s-au ales cu terenuri şi case spectaculoase pe care nu şi le puteau permite. Prejudiciile sunt şi mai mari ca şpaga, deşi nu au fost integral cuantificate.
Cine poate estima prejudiciul adus de faptul că un primar preferă să cumpere voturi ducând pensionarii în Grecia pe banii primăriei sau anvelopând blocuri private, dar neconstruind în întreg mandatul nici o parcare publică sau subfinanţând spitalul judeţean, care nu mai are bani de dezinfectanţi? Această formă de crimă organizată poate şi trebuie curmată. DNA a făcut tot ce-a putut – a arestat nu doar primari de la toate partidele astea, dar şi candidaţi ca Ludovic Orban sau Olguţa Vasilescu, care continuau şi în campania asta asemenea practici. Cât de prost trebuie să fii să nu înţelegi semnalul? Degeaba arestăm candidaţii, primarii şi baronii dacă aceleaşi organizaţii pentru care erau colectaţi aceşti bani continuă să îşi plaseze agenţii colectori în poziţii strategice.
Tot ce se putea face ca investigaţii sau procese civile s-a făcut, de către o presă restrânsă ca număr, dar devotată, sau de asociaţii civile ca Salvaţi Bucureştiul. E timpul să facă şi votanţii ceva. Din păcate, nu toţi au ce face. Bucureştenii sunt privilegiaţi. Ei pot vota un primar care nu va fura şi va pune capăt furtului, care luptă cu corupţia Capitalei de zece ani. Nicuşor Dan, matematicianul olimpic, cu toate stângăciile în exprimare şi partidul lui USB de început, e un om integral cinstit.
Începutul oricărui plan pentru Bucureşti este să oprim crima organizată alegând un primar cinstit şi un grup de oameni ca Uniunea Salvaţi Bucureştiul care nu a luat mită şi nu are datorii de plătit. Nu e o întâmplare că Nicuşor Dan e singurul care şi-a publicat sursele de finanţare. E finanţat de oamenii de afaceri care au făcut Dedeman, Bitdefender, E-Mag şi de români din străinătate ca familia Raţiu, cu alte cuvinte, de puţinii noştri oameni de afaceri care nu depind de stat în afacerile lor. Şi ei au făcut tot ce au putut de data asta – e chiar fără precedent.
E rândul votanţilor.”

Hot this week

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Topics

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Putin, ursul bipolar. Zice că nu are condiţii să oprească războiul, apoi enumeră condiţii

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi, la conferinţa...

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să faci

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img