Friday, May 29, 2026
22.2 C
Bucharest

Stiripesurse.ro : Declarații REVOLTĂTOARE ale ministrului Bostan la adresa profesorilor

Ministrul Comunicaţilor, Marius Bostan, face o serie de declarații revoltătoare la adresa profesorilor, umilindu-i din nou. Ministrul Bostan este de părere că gratuitatea sistemului educaţional nu oferă calitate. În opinia sa, părinţii ar trebui să plătească pentru educaţia copiilor lor, “100 de lei pe lună, nu mult, ceva simbolic, dar să simtă că nu e gratis”.”Eu văd părinţii la şcoală. Eu sunt părinte. Jumătate dintre ei nu se interesează, nu cer calitate profesorului. Profesorii au salarii mici. Nici în partea cealaltă nu se cere calitate. Unii profesori pur şi simplu îşi bat joc de meseria lor şi spun că au salarii mici. Domnule, mergi acasă, dă-ţi demisia. Dar nu să îţi baţi joc de viitorul copilului. Justificarea că <am salariu mic> e o imbecilitate. Am salariu mic, îmi dau demisia, mă apuc de altă muncă dacă nu îmi place meseria asta. Vorbele mele poate sunt brutale. Dacă fiecare părinte ar plăti 100 de lei pe lună, nu mult, ceva simbolic, dar să simtă că nu e gratis...”, a spus Bostan, citat de Agerpres.

În opinia sa, gratuitatea este o reminiscenţă a anilor de comunism.

“Mentalitatea comunistă a fost aşa: să primesc gratis educaţie”

“Atunci nu cer în partea cealaltă la ghişeu calitate. Să primesc gratis curent, de exemplu. Nu m-ar deranja foarte mult că s-ar opri curentul la ora 12,00. După părerea mea, orice serviciu trebuie plătit într-o formă sau alta. Pentru foarte mulţi părinţi dacă ar simţi că în fiecare lună dau ceva, o sumă, ar conştientiza că nimic nu e gratis. La noi, în mentalul colectiv, a intrat prea adânc gratuitatea. Atunci nimeni nu mai înţelege cum funcţionează statul de fapt. Ar trebui făcute seminarii despre funcţionarea statului. Atunci nu ar mai veni cu cereri care sunt de neîmplinit sau de nerezolvat. Spunem tot timpul <să se dea>. Nu avem în partea cealaltă <de unde>. Părerea mea este că e o reminiscenţă a celor 50 de ani de comunism“, a mai afirmat ministrul Comunicaţiilor.

Acesta a precizat că munca ar trebui legată de performanţă şi a subliniat că nu este de acord cu sistemul de salarizare existent în prezent în Educaţie.

“Ar trebui legată cumva munca de performanţă. Eu nu sunt de acord cu sistemul de salarizare existent în acest moment (în sectorul Educaţiei n.r.). Bugetul nostru nu ţine (la mărirea salariilor n.r.). În momentul de faţă deficitul bugetar prognozat este de 3%, anul viitor este o prognoză care spune că e undeva de 3,6%, cu toate măririle date de Parlamentul actual, care a tot dat, ceea ce înseamnă posibilitatea intrării României într-o procedură de deficit bugetar excesiv. O mărire de salarii în zona asta de Educaţie nu ar provoca decât pagube pe următorii 2-3-5 ani, dar pagube pe care nu le mai poţi recupera”, a spus Bostan.

Învăţământul gimnazial este obligatoriu şi gratuit, în România, potrivit Constitutiei.

 

 

Hot this week

O dronă rusească plină cu explozibil a lovit un bloc din Galaţi

O dronă detectată de autoritățile române în timpul unui...

Şocant : Casa Albă elogiază o gorilă pe care o proclamă “adevărat patriot”

Şocant : Casa Albă elogiază o gorilă pe care...

Statul român e ameninţat de ambasadorul (încă ne-expulzat) al Rusiei

Ambasadorul rus la Bucureşti, Vladimir Lipaev, a solicitat o...

Vertijul care a dus la descoperirea unei boli coronariene severe

Vertijul care a dus la descoperirea unei boli coronariene...

Alertă SAFE : ultimele 72 de ore !

Începând de azi, mai sunt exact 72 de ore...

Topics

O dronă rusească plină cu explozibil a lovit un bloc din Galaţi

O dronă detectată de autoritățile române în timpul unui...

Statul român e ameninţat de ambasadorul (încă ne-expulzat) al Rusiei

Ambasadorul rus la Bucureşti, Vladimir Lipaev, a solicitat o...

Vertijul care a dus la descoperirea unei boli coronariene severe

Vertijul care a dus la descoperirea unei boli coronariene...

Alertă SAFE : ultimele 72 de ore !

Începând de azi, mai sunt exact 72 de ore...

Armistițiul și pacea se îndepărtează : SUA au bombardat sudul Iranului

Încă un eșec al negocierilor pentru pace în Orientul...

AIRBUS, condamnat pentru omor din culpă

O curte de apel din Paris a stabilit joi...

Lovitura pentru SUA dată de China și Japonia

Japonia şi China şi-au redus semnificativ deţinerile de obligaţiuni...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img