Monday, November 10, 2025
11.1 C
Bucharest

Polemica Biserica Ortodoxa – Klaus Iohannis pe tema casatoriilor gay

Patriarhia Română a reacționat joi, printr-un comunicat de presă.Iată ce precizează Patriarhia Română în comunicatul oficial:

În urma declarației președintelui Klaus Iohannis referitoare la demersul Coaliției pentru Familie în urma căruia 3 milioane de cetățeni români au solicitat modificarea art. 48, alin. 1 din Constituția României referitor la definirea familiei, Patriarhia Română face următoarele precizări:

Reacția Domnului Preşedinte Iohannis este un răspuns la „o solicitare ultimativă” a pastorului baptist Iuga Viorel privind atitudinea Președintelui faţă de familia creștină. Probabil acest demers a fost catalogat ca „solicitare ultimativă”.

Oricum, un demers civic, perfect legal și validat de Curtea Constituțională a României, nu poate fi considerat în niciun caz o „cale a fanatismului religios”, sau o dovadă de intoleranță. Cel mai amplu demers civic din România, la care a participat un număr fără precedent de cetățeni, este un exercițiu democratic firesc şi necesar.

Propunerea de amendare a Constituției nu reprezintă „o solicitare ultimativă”, ci o chemare firească la exprimarea democratică a voinței cetățenilor cu privire la una dintre valorile fundamentale ale societății, familia. Solicitarea are ca scop principal protejarea familiei, a părinților şi a copiilor, şi nu condamnarea altor persoane.

Pledarea pentru definirea mai clară a naturii familiei este justificată nu doar de rațiuni ale moralei creștine, ci și de realitatea dramatică a prăbușirii demografice atât în România, cât și în celelalte țări europene.

Ne exprimăm speranța că demersul moral și civic al Coaliției pentru Familie va fi înțeles corect de către toate autoritățile statului român și că i se va da curs conform Constituției.

 ———

Președintele Klaus Iohannis a spus, miercuri, despre modificarea Constituției – pe tema definirii căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie – că el este adeptul toleranței și este greșită ”calea fanatismului religios”.

Întrebat de presă ce părere are despre iniţiativa celor trei milioane de români care au semnat pentru modificarea Constituţiei şi precizarea clară că o căsătorie este o uniune între o femeie şi un bărbat, președintele Iohannis a invocat toleranța, dar a precizat că nu este încă rândul lui să se exprime.

”În chestiunea modificării Constituţiei încă nu este rândul meu să mă exprim, va veni puţin mai încolo rândul meu. Cred că e important să spun un lucru în care eu cred. Eu aparţin, provin dintr-o minoritate etnică şi dintr-o minoritate religioasă. Cred că trebuie să revenim la ceea ce se numeşte toleranţă şi la acceptarea celuilalt, acceptarea celuilalt cu bune şi rele. Nu suntem toţi la fel, nu toate grupurile etnice şi toate grupurile religioase sunt la fel. Este greşit să dăm ascultare sau să mergem pe calea fanatismului religios şi a solicitărilor ultimative, eu nu cred în ele şi nu le sprijin, eu sunt adeptul toleranţei, încrederii şi deschiderii către celălalt”, a spus președintele Iohannis.

 

Hot this week

Aşa procedează un ministru care-şi respectă meseria de bază

Aşa procedează un om care-şi respectă meseria. Care mai...

Sondaj bombă : dezastru PSD și PNL pe public tânăr

Sociologul Remus Ștefureac pe Facebook : Intenția de vot a...

Unde se câștigă cel mai bine în Europa

Unde se câștigă cel mai bine în Europa În ultimii...

Topics

Aşa procedează un ministru care-şi respectă meseria de bază

Aşa procedează un om care-şi respectă meseria. Care mai...

Sondaj bombă : dezastru PSD și PNL pe public tânăr

Sociologul Remus Ștefureac pe Facebook : Intenția de vot a...

Unde se câștigă cel mai bine în Europa

Unde se câștigă cel mai bine în Europa În ultimii...

General german : Rusia are capacitatea de a lansa un atac asupra NATO

Rusia are capacitatea de a lansa un atac limitat...

Până și bulgarii ne bat obrazul

Guvernul bulgar vrea să construiască trei noi poduri peste...

Revoltă bi-partizană în Congresul SUA : nu retrageți trupele din România !

Republicanii şi democraţii din Congresul SUA au făcut o rară alianţă...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img