Liderii Uniunii Europene reuniți joi la Bruxelles au căzut de acord că Rusia încearcă să slăbească Uniunea, transmite Reuters. Potrivit președintelui Consiliului European, Donald Tusk, ei “au subliniat tot felul de ostilități din partea Rusiei, de la violări ale spațiului aerian la campanii de informare, atacuri cibernetice, amestec în procesele politice din UE și nu numai”.
“Având în vedere aceste exemple, e clar că strategia Rusiei este să slăbească UE”, a spus Tusk într-o conferință de presă, târziu după miezul nopții.
“Scopul nostru nu este să creăm tensiuni cu Rusia. Noi pur și simplu reacționăm la pașii făcuți de Rusia. Sigur că UE este permanent deschisă dialogului, dar nu ne vom compromite valorile și principiile”, a insistat președintele Consiliului. “De aceea, am căzut de acord să ne menținem orientarea și mai ales să păstrăm unitatea UE”, a adăugat el.
Liderii europeni au convenit și să ia în calcul toate opțiunile în caz că Rusia continuă să comită atrocități în Siria, alături de armata siriană. Cu toate acestea, ei nu au formulat explicit opțiunea unor noi sancțiuni, așa cum era prevăzut în forma inițială a concluziilor summitului. Reuters afirmă că Italia s-a opus până la capăt ideii de suplimentare a sancțiunilor împotriva Moscovei, deși Regatul Unit, Franța și Germania au insistat pentru maximum de presiuni pentru încetarea asaltului asupra rebelilor sirieni de la Alep.
Premierul italian Matteo Renzi, a cărui țară are relații economice extinse cu Rusia, a declarat presei că sancțiunile economice nu trebuie incluse în strategia UE, deoarece nu vor obliga Moscova să negocieze un acord de pace.
La summit s-au discutat și subiecte legate de migrație și comerț. A rămas deschisă problema acordului de liber schimb între UE și Canada (CETA). Liderii europeni vor continua vineri să încerce să convingă regiunea belgiană Valonia să accepte tratatul, pentru a permite Belgiei să își dea acordul. Înaintea reuniunii, Tusk afirmase că în cazului unui eșec, CETA ar putea fi “ultimul acord comercial” al UE.
Premierul britanic Theresa May, aflată la prima participare la o reuniune europeană la vârf, a avut puțin timp la dispoziție, la finalul dineului de lucru de joi, pentru a-și prezenta planurile privind retragerea țării sale din UE. Președintele francez Francois Hollande a avertizat-o să fie gata de negocieri dure pentru Brexit.
Relocarea recentă de către Rusia a unor sisteme mobile de rachete Iskander în regiunea Kaliningrad nu reprezintă o amenințare la adresa Uniunii Europene, ci este un avertisment pentru NATO, a declarat joi într-un interviu pentru Euronews ambasadorul Rusiei la UE, Vladimir Cijov, potrivit publicației ruse Vzgliad.
“De fapt, Rusia avertizează astfel NATO. Nu cred că aceasta are de a face cu UE”, a afirmat diplomatul rus, întrebat dacă transferul de sisteme Iskander în Kaliningrad reprezintă o amenințare militară directă la adresa UE. Dacă ceva amenință UE, atunci aceasta vine în primul rând de la ea însăși, a opinat Cijov.
Moscova, potrivit lui, a avertizat mai demult NATO că în cazul instalării de către Alianță în țările vecine Federației Ruse a unor sisteme capabile să doboare rachete balistice, Rusia va lua ca măsură de represalii desfășurarea unor rachete cu rază scurtă de acțiune în Kaliningrad, teritoriu rusesc situat între Lituania și Polonia.
Președinta Lituaniei, Dalia Grybauskaite, calificase marți transferul unor sisteme de rachete rusești “Iskander-M” în regiunea Kaliningrad drept o “demonstrație agresivă de forță” în fața Europei.
La 14 octombrie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că Alianța este profund preocupată de plasarea rachetelor rusești, capabile să transporte focoase nucleare lângă granițele Alianței Nord-Atlantice și că va continua politica de întărire a apărării, împreună cu dialogul politic.
Ministerul Apărării rus a confirmat la 8 octombrie informațiile din presă cu privire la transferul unor sisteme mobile de rachete Iskander-M în enclava Kaliningrad. Purtătorul de cuvânt al ministerului, general-colonelul Igor Konașenkov spusese că “nimeni nu a făcut secret din transportul sistemelor Iskander în Kaliningrad” în scopul unor exerciții de rutină, la fel ca în alte rânduri în trecut.
Instalarea rachetelor Iskander-M în regiunea Kaliningrad schimbă semnificativ situația militar-politică din regiune, având în vedere că creează superioritate tactică de partea forțelor armate rusești, scrie publicația citată în pagina sa electronică.
Subiectul se așteaptă să fie discutat la 26-27 octombrie, la Bruxelles, la o reuniune a miniștrilor apărării din cele 28 de țări membre ale NATO.
Rusia amenințase încă din 2008 că va amplasa rachete cu raza scurtă de acțiune în Kaliningrad, o enclavă înconjurată de state membre ale Uniunii Europene, ca represalii la amplasarea elementelor sistemului antirachetă în Europa de Est, considerând aceasta drept o amenințare directă la adresa securității sale. De atunci, relațiile dintre Moscova și Occident s-au deteriorat la un nivel fără precedent de la încheierea războiului rece, ca urmare a rolului jucat de Rusia în criza din Ucraina, a anexării Crimeii și a implicării sale în conflictul din Siria.
În Lituania ar putea fi amplasate anul viitor sisteme de rachete antiaeriene Patriot, odată cu desfășurarea batalionului multinațional al NATO, a declarat joi în fața presei la Vilnius un responsabil militar lituanian, relatează website-ul postului Fox News.
Generalul Vitalijus Vaiksnoras a subliniat că în prezent au loc discuții despre posibilul transfer al acestor sisteme în Lituania și încă nu s-a luat nicio decizie.
Sistemele americane Patriot sunt proiectate pentru apărarea împotriva avioanelor, dar și a rachetelor balistice.
NATO a decis în luna iulie ca anul viitor să desfășoare patru batalioane multinaționale în Polonia și în cele trei state baltice (Estonia, Letonia și Lituania), ca răspuns în fața intensificării activității militare a Rusiei în zonă.
Potrivit generalului citat, primele trupe din cadrul batalionului care va avea baza în Lituania vor sosi în această țară în luna martie, iar până în luna iulie batalionul va fi deplin operațional.
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg s-a declarat “preocupat” joi de înaintarea spre Marea Mediterană a unei flote navale a Rusiei care ar putea “participa la operațiuni” aeriene în Siria, informează AFP.
“Rusia are dreptul de a opera în apele internaționale”, a spus Stoltenberg, dar “ceea ce ne preocupă este că această flotă escortând un portavion poate fi utilizată pentru a participa la operațiuni deasupra Siriei”, a adăugat el.
“Suntem preocupați de faptul că escorta navală rusă poate fi folosită pentru a sprijini operațiunile în Siria care vor crește suferințele”, a declarat de asemenea șeful Alianței atlantice.
El a precizat că nave ale NATO monitorizează acest grup aeronaval în timp ce el se apropie de destinație, într-o “manieră responsabilă și măsurată”.
Flota rusă a anunțat sâmbătă că portavionul Amiral Kuznețov, staționat de obicei la Severomorsk în Marea Barents, se îndrepta spre Siria, cu mai multe avioane și elicoptere de luptă la bord, pentru a întări prezența militară a Rusiei în această zonă.
Amiral Kuznețov și alte șapte nave care îl însoțesc au fost fotografiate luni în apele internaționale din largul Norvegiei, potrivit centrului de operațiuni al armatei norvegiene.
Regimul sirian este sprijinit de aliatul său rus în ofensiva aeriană lansată la sfârșitul lunii septembrie împotriva cartierelor rebelilor în partea de est în Alep, cel mai mare oraș din nordul Siriei, amintește France Presse.
Imi pare rau ca trebuie s-o spun UE da dovada de lentoare si birocratie excesiva pana si in problemele stringente care vizeaza relatiile cu Rusia si nu numai. In fata UE strau probleme mari printre care rezolvarea situatiei migrantilor, in acest context a presiunilor Turciei si nu in ultimul rand relatia cu Rusia.
Este deranjanta situatia ascunderii adevaratelor mize din Siria, zona Alep si acuzarea Rusiei si a armatei siriene de atrocitati in zona aceea de conflict.
cine ascunde si ce?
apropo de ascunzisuri.astazi ministrul apararii polonez a declarat public ca egiptul a “vandut” ptr. 1 dolar cele doua mistral-uri frantuzesti care initial au fost comandate de rusia. cui le-a vandut? rusiei. credeti ca franta nu a stiut de aceasta posibila re-sale?eu cred ca au stiut dar ii ardea buza sa scape de ele asa ca, again ,goana dupa profit a invins.capitalism salbatic.
incercati sa va informati din niste surse cat de cat decente. 1 dolar e de arici pogonici. da, egiptul cumpara cele 2 mistral. pentru 1.000.000.000 dolari !
tinand cont ca rusii s-au grabit sa dezminta dupa doua ore,stirea e destul de reala.daca nici asociated press nu este de incredere,ce sa mai spun.tipul a scos perla asta intr-o dezbatere parlamentara,nu la o bere.si daca rusii au dat miliardul ala cum ar fi?
stirea se pupa si cu venirea portavionului kuznetsov in mediterana. vine sa inglobeze cele doua noi achizitii in al sau task force.
Liderii UE sunt niste imbecili notorii daca vorbesc de asa zisele atrocitati comise de rusi in Siria, ei in sine lor fiind niste sustinatori ai ISIS si-si doresc ca teroristii sa nu fie infranti in Siria tocmai ca acestia sa aiba posibilitatea sa organizeze cat mai multe atentate in Europa. Cu asa lideri tembeli Europa se va duce de rapa in cel mult 30 de ani.
liderii UE doresc atentate in Europa?!
Atata timp cat UE nu doreste infringerea ISIS de catre rusi si armata siriana da. Cu atat mai mult cu cat imbecilii ce conduc UE sar la gatul rusilor cum ca de ce-i bombardeaza pe saracii teroristi din Alep. Aceeasi imbecili care inchid ochii la atrocitatile comise de Arabia Saudita-n Yemen.Rusii e de porc.
pai prietenii tai rusii omoara opozitia la bashar, nu pe isis
Asta o spun amerlocii care-i inarmeaza pe teroristii moderati si nemoderati din Siria ca sa lupte contra lui Assad. Rusii nu-s prietenii mei, sunt vecinii nostri care nu trebuie sa fie zgandariti pana le va sari mustarul de catre pretenii tai, imbecilii amerloci, c-atunci cand se vor supara rusii si vor pun mana pe arme va fi foarte nasol de noi romanii si de Romania noastra. Amerlocii tai sunt la mii km departare si le cade foarte bine sa se bata cu rusii pe aici pe la noi si sa ne transforme al doilea Verdun. Dar ce sa-i faci e greu sa fi obiectiv cand dormi cu poza amerlocilor sub perna.
limbajul tau stalinist te descalifica la orice banala analiza
Va doare-n palarie ca amerlocii imbecili vor sa ne transforme intr-un nou Verdun pe noi si tara in cazul unui conflict USA-Rusia, noroc cu criminalul de Stalinca pe care-l bagati la inaintare ca sa nu analizati maretele beneficii malefice pe care amerlocii ni le aduc nou poporului roman cu scutul de la Deveselu. Rusii e de porc.
gelu, ti-am mai spus, opiniile tale – potrivit lecturilor – sunt de saptamana pe scurt din romania mare
Omoara opozitia? Care opozitie , cea inarmata de americani care decapiteaza copii si soldati ai unui stat suveran? ,, opozitia” tre sa se supuna majoritatii , iar majoritatea e in favoarea presedintelui si guvernului!! Singura armata care lupta cu ISIS si cu Al Qaieda intitulata apoi Al Nusra care dupa aceea a devenit ,,opozitia “e armata Syriana, care tre sa faca fatza si avioanelor israeliene si avioanelor americane si sa lupte cu toate gruparile si toate adunaturile de mercenari de prin Europa
zi sa moara putin ca exista majoritate in siria, unde au fost ucisi de razboiul lui bashar 300.000 oameni? hahaaaaaa
Scopul este sa reactionam la pasii facuti de Rusia !???? Aoleoooo !!! Adica asteptam ne dea pumni in cap si topoare in spate ca nu este nici o problema , noi avem pansamentul si iodul pregatit . Nu cumva ar trebui sa facem si un stoc de formol ???? Doar asa ca sa nu ne prinda cu viermi in cap !
Liderii UE permit islamizarea Europei, conform P*desta emails, – sunt exact ce zice gelu:
Multikultistan: A house of horrors for ordinary Germans
From:orca100@upcmail.nl To: podesta@law.georgetown.edu Date: 2016-02-21
https://wikileaks.org/podesta-emails/emailid/295
Extrase:
“When will Germany, which is beginning to look like a Turkish colony, come to its senses?”
“While women’s shelters are overflowing with terrified immigrant women, nutty-as-a-fruitcake German judges tell abused Muslim women that their inhumane treatment at the hands of their menfolk is all in the game for Muslim females.”
“The German Multikulti Terror State is an extremely dangerous place for the Politically Incorrect.”
Cum ? ”Europa civilizata?”
Serios? 🙂 🙂 🙂 🙂 ghinion!
Ah, atatea vorbe, dar dovezi ioc. Europa si SUA nu au nici un fel de dovada care sa sustina majoritatea acuzatiilor impotriva Rusiei. Aici conflictul este impins si umflat de SUA si UE, dar incearca sa dea vina pe Rusia. Dovezi in sensul asta exista. Devine din ce in ce mai clar, ca SUA si UE doresc inceperea unui conflict armat cu Rusia. Cel putin asa vad eu lucrurile. Nu am mai auzit pana acum un inalt oficial american sa ameninte atat de pe fata Rusia si in acelasi timp fara sa prezinte publicului nici o dovada ca acuzatiile aduse sunt reale. Ma refer la cazul lui Biden care i-a amenintat pe rusi ca SUA o sa-i atace cibernetic.
Vestul face ce a facut intotdeauna. Divide si cucereste. Mie nu imi trebuie asa ceva. Mie imi trebuie ca tara mea sa o duca bine si sa fie pace in lume.
SUA nu mai are loc in pielea sa, trebuie sa isi extinda influenta, nu mai are limita. O sa urmeze vremuri grele.
Da, da, Rusia doreste slabirea Uniunii Europene! Imigrantii care vin cu milioanele din cauza razboaielor pornite si intretinute de americani nu au nicio legatura cu asta. Ei, SUA adica, neprimind refugiati pe teritoriul lor pentru ca… sa vina toti in UE, ca noi suntem politically corect! Mai usor cu pianul pe scari! E doar o opinie, nu sunt fan Putin, departe de mine asa ceva!
ma gindesc ca scandal ar fi iesit daca, cumva, Ponta sau altul ca el s-ar fi opus cum se opune acuma Renzi. Cum ar fost el stalinist, kaghebist, etc cum ar fi fost stigmatizata Romania… asa, daca italienii au niste interese economice (si niste polite de platit pentru ce nemtii se opun salvarii bancilor italiene cu banii de la BCE), e acceptabil.
In rest, doar propaganda, si inca d-aia proasta. Pai daca rusii au zis ca pun si ei rachete inca din 2008, de cind (culmea) la Bucuresti NATO a hotarit ca se extinde cu Ucraina, Georgia si cine o mai fi vrut, sau daca din iulie a.c. rusii au zis ca trimit nave in Mediterana, care e acuma mare uimire si marea condamnare ca fac ceea ce au anuntat demult?
Europa ar cam trebui sa lase politica si sa se apuce de treaba odata.In ciuda faptului ca e cea mai mare economie(ca si ansamblu) detine cea mai slaba armata comparativ cu celelalte mari forte gen sua china rusia(stiu…o sa ziceti anglia franta…nu se compara europa nu se poate apara singura ).
Acum e evident ca sua din diverse motive forteaza rusia si isi doreste evident un razboi(parerea mea ca nu nuclear).Aici motivele sunt multe si diverse dar…luati in calcul ca rusia detine un teritoriu imens si resurse inca suficiente inclusiv in apropierea polului nord in timp ce …satelitii sua (tarile arabe) curand se apropie de epuizarea resurselor.
Eu inteleg si sua si rusia(si doar naivii si propagandistii de la noi sunt anti una din ele cand ele ambele sunt tari care isi urmaresc propriul interes chiar daca …e corect sau nu).Ce nu inteleg e europa de ce accepta situatia asta in care se afla fiind prinsa la mijloc in jocul geopolitic.Mai mult..in cazul unui eventual razboi teatrul de bataie va fi europa…nu sua sau rusia ,lucru logic ptr ca in cazul unui eventual atac al sua (sau…preferata lor operatiune de tip steag fals ) rusia clar ca riposta prin atacarea satelitilor sua care sunt in vecinatatea sa si care nici unul nu e in masura sa se apere iar aia 100-200 de soldati americani trimisi la misto cu siguranta nu schimba nimic).
Solutia este relativ simpla -europa trebuie sa si gaseasca un lider(aici e o alta problema ptr ca in sistemele asa zis democratice e foarte greu sa ajunga cineva cu calitati de lider la conducere spre deosebire de alte sisteme de guvernare)care sa ii unifice europa structural si creearea unei armate puternice care sa ii poata apara modul de viata(minim la nivelul rusiei ).
Pe cat de simpla e …pe atat de greu e de pus in practica pentru ca tarile europene sunt conduse de politicieni care isi asigura mentinerea la putere din nivelul de trai al populatiei..ori in conditiile alocarii unei cote mari la armata(gen cum e in rusia sau sua) nu ar mai exista resurse ptr acelasi nivel…atunci ar aparea nemultumiri ,politicienii ar risca sa piarda puterea si in concluzie daia nu fac nimic.
E un cerc vicios si nu vreau sa spun eu aici solutia dar ea se stie.
In concluzie ceea ce conteaza e ca fara o armata puternica nu poti sustine modul de viata propriu ca stat.E un lucru simplu inteles de mii de ani .
Tataie Hollande bate campii Pai sa se pregateasca britanicii de negocieri dure? Ce i-a subventionat UE pe ei, sau ei pe UE? Cand or pune aia nota de plata pe masa,ii baga pe bruselezi in vrie.Plus ca deja au un inceput de conflict economic in care pierd si piatza britanica,una dintre cele mai valoroase.
Radu Tudor
,,zi sa moara putin ca exista majoritate in siria, unde au fost ucisi de razboiul lui bashar 300.000 oameni? hahaaaaaa”
Siria are 17mil de locuitori, deci sa spunem 9mil votanti(adica cca. 1/2 din populatie, nu stiu cati sunt de fapt) 300000 , de reprezinta cumva o majoritate?
despre ce vot vorbim intr-o tara distrusa complet de razboi?! aflata in continuare intr-un conflict nimicitor?
Pai nici eu nu vad legatura dintre votul majoritar pentru Assad(ca de aceea a ajuns presedinte) si cele 300000 de victime ale razboiului civil declansat de o minoritate(,opozitia”) sustinuta de americani.
Culmea este ca in numele ,,democratiei” este sprijinita o miscare musulmana, care-l acuza pe presedinte ca sustine forma de stat laica.
Radu Tudor este purtatorul de cuvant al intereselor militare amerloce in Romania si-n lume si de aceea scrie ce scrie, adica rusii e de porc iar amerlocii sunt fruntea.
eu cand iti spun ca esti stalinist zici ca am ceva cu tine
Io vreau sa stiu cine a organizat marsul pt Basarabia tocmai intr o perioada sensibila ?
Aha !tataia base a reactionat …anormal…