Friday, July 17, 2026
32.8 C
Bucharest

Pizza, cel mai trist urs polar din lume. Petitie de salvare

Un milion de persoane au cerut marți eliberarea lui Pizza, ursul polar închis într-un centru comercial din orașul chinez Canton (sudul țării) a cărui sănătate mentală s-a deteriorat grav în ultimul timp, potrivit unor militanți ai drepturilor animalelor, relatează EFE.

În total 50 de organizații chineze au cerut în scris autorităților din Canton să dea dovadă de compasiune față de bietul animal, supranumit “cel mai trist urs polar din lume” și au prezentat un milion de semnături ale cetățenilor din întreaga lume pentru a susține această cauză.

La o conferință de presă comună la Beijing, reprezentanții acestor grupuri au prezentat imagini ale centrului comercial care oferă ca atracție vizitatorilor prezența mai multor animale: de la un urs polar, la o vulpe și până la o morsă.

În clipul video, postat de Humane Society International (HSI), se poate vedea cum Pizza se învârte prin spațiul minuscul în care este închis, balansându-și capul neîncetat, sau lipindu-l de micile zăbrele — singurul contact cu exteriorul — în timp ce copiii bat în geam pentru a-i atrage atenția iar adulții îi fac poze.

Potrivit profesorului Alastair Macmillan, expert în medicină veterinară al HSI, comportamentul lui Pizza exprimă “frustrare și indispoziție” și avertizează că în asemenea condiții starea sa mentală s-ar putea agrava.

Deocamdată centrul comercial a refuzat să dea declarații pe această temă, în condițiile în care astfel de instalații considerate atracții comerciale au început să se deschidă și în alte puncte ale țării, scrie Agerpres.

Hot this week

NATO Vigiliance Activities | EASTERN SENTRY | BALTIC SENTRY | ARCTIC SENTRY

  https://www.youtube.com/watch?v=zqUWVWW9zPQ

FMI : Europa se afundă în datorii imense, periculoase

Traiectoria datoriei publice a Europei riscă să devină nesustenabilă...

Ţările UE importă masiv gaze lichefiate din Rusia

Statele membre ale Uniunii Europene au importat, în primul...

Trump “a făcut cu mândrie din SUA capitala mondială a criptomonedelor”

Declarațiile financiare ale președintelui SUA, Donald Trump, arată că...

Tumoră renală descoperită întâmplător, la ecografia abdominală

Tumoră renală descoperită întâmplător, la ecografia abdominală   Unele diagnostice importante...

Topics

Rusia se prăbuşeşte? Oligarhii îşi transferă miliardele

Unii dintre cei mai bogați oameni din Rusia, inclusiv...

Moody’s : Reducerea rolului SUA în NATO afectează economic Europa

Reducerea rolului SUA în problemele europene de securitate este...

NATO somează Rusia : opriţi atacurile cibernetice asupra aliaţilor

Declarație de condamnare a activităților cibernetice rău intenționate ale...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img