Friday, June 26, 2026
25 C
Bucharest

Noul presedinte al Bulgariei : sunt general NATO

Socialistul Rumen Radev a declarat miercuri că va promova din poziţia de preşedinte al Bulgariei o loialitate pentru NATO şi UE, care nu înseamnă neapărat război cu Moscova. Fostul general de aviaţie şi-a clarificat într-un interviu pentru televiziunea naţională bulgară poziţia cu privire la politica externă, după ce a fost criticat pentru dorinţa de a apropia naţiunea de Rusia, scrie news.ro.

”Eu sunt general al NATO. Eu sunt primul cetăţean bulgar care a absolvit Academia Forţelor Aeriene din Statele Unite. Eu voi apăra cu mijloace mult mai active calitatea Bulgariei de aliat NATO. Bulgarii au discernământ. Este clar, timpul nostru este dedicat pentru NATO şi UE. Însă asta nu înseamnă război împotriva Rusiei”, a declarat Radev.

De asemenea, viitorul preşedinte bulgar a subliniat că este nevoie de o politică mult mai activă la nivel naţional pentru a proteja membrii comunităţii euroatlantice.

”Pentru a coopera cu succes, noi trebuie să aducem o mai mare transparenţă la capitolul finanţare a mass-media”, a susţinut Radev.

De asemenea, preşedintele socialist a precizat că magistraţii constituţionali trebuie să dea o notă reală acordului comercial dintre UE şi Canada.

Hot this week

Criza politică se întoarce la punctul mort

Criza politică se întoarce la punctul mort, cel al...

Bolojan : votăm guvern PSD

Declarațiile lui Ilie Bolojan, după discuțiile cu Nicușor Dan: "PNL...

SACEUR : Avem nevoie de capabilităţi suplimentare NATO de lovire cu precizie la mare distanţă

Forumul german Atlantik-Brücke a găzduit o dezbatere crucială la...

Războiul din Iran a pus în mișcare forțe pe care nimeni nu le mai poate opri

Ordinea mondială s-a schimbat, iar economiile nu vor reveni...

Topics

AI bagă Starbucks într-un scandal imens

Starbucks Korea își va închide temporar toate magazinele, pentru...

Soţia premierului Suediei, anchetată de biserică

Biserica Luterană a Suediei anunţă marţi că a deschis...

SIS : Rusia colectează ilegal date pentru fraude în Republica Moldova

Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) avertizează că datele...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img