Fifth Avenue din New York își menține pentru cel de al treilea an consecutiv locul de cea mai scumpă arteră comercială din lume, devansând Causeway Bay, de pe insula Hong Kong, și Champs Elysees din Paris, potrivit unui studiu al cabinetului imobiliar Cushman and Wakefield, relatează AFP.

Celebra arteră new-yorkeză a răpit primul loc rivalei sale din Hong Kong în 2014, după doi ani de supremație a bulevardului asiatic.

Cele două cartiere rămân detașat în fața celor cu care se află în concurență, cu chirii medii de 29.065 de dolari metrul pătrat în New York și 27.884 dolari metrul pătrat în Hong Kong.

Prețurile sunt de două ori mai mari decât cele de pe alte artere comerciale din lume, potrivit unui comunicat difuzat miercuri de cabinet cu prilejul Mapic, salon imobiliar care se desfășoară în această săptămână la Cannes.

Cele două orașe înregistrează totuși un recul în acest an, marile mărci internaționale favorizând site-urile de vânzări online în detrimentul magazinelor.

Fifth Avenue a înregistrat practic o scădere medie a chiriei pentru spațiile comerciale de 14% în comparație cu 2015. Este pentru prima dată de la sfârșitul crizei financiare când artera new-yorkeză înregistrează o astfel de scădere, menționează Cushman and Wakefield, care prezice că trendul va continua în 2017.

Cauza pare a fi faptul că mărcile și distribuitorii cotați pe Wall Street sunt împinși de piețe spre o cursă a profitului, care le determină să-și închidă magazinele mai puțin rentabile, o tendință care afectează majoritatea marilor artere comerciale americane. În plus, New York cunoaște o perioadă de scădere a cererii pentru puncte de vânzare de tip “flagship”, magazine care au suprafețele și chiriile cele mai importante.

La Hong Kong, pe lângă impactul încetinirii economice, este vorba despre concurența comerțului online, dezvoltat în special în China, care determină distribuitori și mărci să-și revizuiască strategiile comerciale. Chiriile de pe Causeway Bay au scăzut în acest an cu 15%, după o scădere de 12% anul trecut.

Champs-Elysees din Paris își păstrează cel de al treilea loc mondial și primul la nivel european, cu chirii medii de 13.255 de dolari/mp (circa 12.300 de euro).

Cifra este stabilă în comparație cu anul trecut, în ciuda scăderii numărului de turiști și a sumelor cheltuite pe celebra stradă pariziană după atentatele care au lovit Franța, scrie Agerpres.

 

1 COMMENT

  1. Cea mai scumpa artera comerciala din lume este artera carotida.

    Off-topic:

    D-le Tudor,

    La televizor suntem bombardati zi lumina cu expresia “cu siguranta”, caracteristica limbajului de lemn mediatic. Problema este, dupa ce noi am beneficiat de atata “siguranta” intruna si in toate partile, daca Romania a ajuns in punctul in care este noua la ce ne-a folosit toata aceasta siguranta? Sal

Leave a Reply