Fostul lider PNL Vasile Blaga, care a participat la o audioconferinţă cu filialele judeţene pentru mobilizarea partidului în teritoriu, nu s-a răstit la şefii de organizaţii, ci doar a vorbit pe un ton mai “tăios”, au declarat pentru News.ro surse din PNL Iaşi. Aceleaşi surse au precizat că, după ce, la întrebarea privind modul cum se desfăşoară campania electorală, i s-a răspuns că “merge bine”, Blaga s-ar fi enervat şi ar fi replicat: “Merge bine pe dracu”. 

Surse din rândul liberalilor ieşeni au precizat pentru News.ro că fostul co-preşedinte PNL Vasile Blaga a participat la audioconferinţa cu şefii de filiale, desfăşurată în urmă cu două zile, şi că discuţiile au fost, pe alocuri, mai tăioase, dar fără ca Blaga să se răstească la colegii săi de partid, scrie news.ro.

“El nu mai este lider, nu conduce campania, se implică din postura de membru de partid. Cunoaşte foarte bine cum merge o campanie electorală, are experienţă, îi ştie pe liderii din teritoriu. E vorba de mobilizarea în teritoriu. Nu s-a răstit la cei din judeţe, poate că pe alocuri a fost mai tăios”, a spus un reprezentant al PNL Iaşi.

Aceleaşi surse au precizat că Blaga s-ar fi enervat totuşi când a întrebat un lider din sudul ţării cum merge campania electorală.

“A întrebat cum merge campania, iar răspunsul a fost «Merge bine», la care Blaga a replicat «Merge bine pe dracu»”, au mai afirmat sursele liberale ieşene.

Joi, într-o conferinţă de presă la Buzău, prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu a declarat că, în calitate de fost preşedinte al partidului, Vasile Blaga face parte din conducerea centrală a PNL. De altfel, Blaga participă la teleconferinţele conducerii partidului cu liderii filialelor judeţene, organizate în campania electorală.

Atanasiu a explicat că Blaga, ca fost preşedinte al partidului, face parte din structura centrală a formaţiunii, conform Statutului PNL, astfel că poate convoca orice organizaţie în situaţia în care constată că sunt probleme.

De altfel, preşedintele interimar al PNL Buzău, Cristinel Romanescu, a declarat pentru News.ro că săptămâna aceasta a fost organizată o teleconferinţă la care a participat şi Vasile Blaga. El a precizat că şedinţa a fost convocată de Secretariatul general al partidului.

La rândul său, preşedintele PNL Ialomiţa, Tinel Gheorghe, a declarat pentru News.ro că intervenţiile lui Vasile Blaga în discuţiile privind campania electorală sunt ”foarte oportune”.

Gheorghe a refuzat să facă alte comentarii referitoare la implicarea lui Blaga în derularea campaniei PNL, liderul filialei Ialomiţa adăugând: ”Cu asta am spus totul”.

Şi preşedintele PNL Cluj, Daniel Buda, a precizat pentru News.ro că Vasile Blaga a participat în această săptămână la teleconferinţa PNL.

Surse din partid au declarat însă pentru News.ro că fostul copreşedinte Vasile Blaga a intervenit în ultimele conferinţe telefonice organizate în interiorul formaţiunii politice pe tema derulării campaniei electorale, exprimându-şi în unele cazuri nemulţumirea faţă de modul în care se desfăşoară campania liberalilor în teritoriu. Blaga ar fi semnalat situaţii concrete care i-au provocat nemulţumirea.

Blaga a demisionat, la sfârşitul lunii septembrie, din funcţia de copreşedinte al Partidului Naţional Liberal şi din cea de şef de campanie pentru alegerile parlamentare, după ce a fost pus sub urmărire penală pentru trafic de influenţă, în acest dosar fiind urmăriţi penal şi fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan şi omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă. Potrivit procurorilor, în perioada 2011-2012 Blaga ar fi primit în trei rânduri, prin interpus, suma totală de 200.000 de euro, precum şi 500.000 de euro de la fostul edil.

Vasile Blaga declara, în 1 octombrie, că a fost rugat de colegi să se implice în partid în perioada de campanie electorală, astfel că o să îşi facă treaba şi o să facă ceea ce ştie.

”Asta o să fac, ca membru simplu al partidului, o să îmi fac treaba şi o să fac ceea ce ştiu, inclusiv în campanie”, a spus el.

8 COMMENTS

  1. Nu-i nimic din moment ce si-a intrat Firea in rol facand politica 24/24 administrarea Bucurestiului lasand-o de izbeliste liberalii pot sta linistiti numai ea e in stare sa traga in jos un castigator aproape sigur,vezi nov 2014 ! Ziua si mahalaua…

  2. România 100 ( acum 100 de ani )
    Ar fi fost un succes pe deplin ! Limba albastră (PNL) face o comparație cu PSD , și arată diferențele de șomaj în județele administrate de PSD și PNL.Chiar atât de simplu este ? Chiar atât de penibili vă cred ? Adică guvernul ( nu contează care al României ) face tot posibilul să alunge investitorii străini onești care vor în primul rând în angajat să investească , își impun ei investitorii care plătesc românii sub 2000 ron , aproape 800 sau chiar 600 în mână după contribuții , chiar primarul Ilie Bolojan a declarat în campania electorală că deocamdată , investitorii nu sunt dispuși să plătească angajatul cu 2000 Ron , și tot pe noi ne fac putori ?
    După cum văd eu , românii pot propulsa înainte sau înapoi un partid politic iar ei , românii să stea ca deobicei în loc.Sau își pot lua votul în mâini și să și-l anuleze , masiv , pentru recuperarea demnității și suveranității lui , când protestul stradal a devenit imposibil de realizat !

  3. Domnule Radu Tudor , la cel mai serios mod posibil , vreau să mă lămuriți cu ceva :
    Iohannis a declarat că nu va accepta la recepție , oameni cu probleme cu legea . O scurtă privire la toți candidații de pe listele partidelor , noul Parlament va fi , probabil 25% corupt cu 25% neprinși încă , și asta pentru că sunt optimist
    Are președintele României niște unelte legale ca acest nou Parlament să fie dizolvat dacă lui , și și nouă multora găsim că aest nou parlament nu corespunde schimbării după Tragedia Colectiv ? Mulțumes

  4. Hă hă hăăăăăă! Înainte de 1989 cei de la ŞŞtefan Gheorghiu aveau o băşcălie de maidan între ei ”tot înainte! să ţii minte 3 cuvinte(nu, mânca, hândel) 🙂 🙂
    Oare pe linia asta merg PNL-iştii?
    PS. nu e jicnire sau ofensă dar nici denigrare! Cei care au absolvit Ştefan Gheorgiu înainte de 1989 îşi amintesc glumele şi nu e unica!

  5. o ironie extrem de fina, probabil involuntara:
    “…. Blaga ar fi primit în trei rânduri, prin interpus, suma totală de 200.000 de euro, precum şi 500.000 de euro …
    ….a fost rugat de colegi să se implice în partid în perioada de campanie electorală, astfel că o să îşi facă treaba şi o să facă ceea ce ştie.”
    ha ha ha ha ha
    tot 700 000?

Leave a Reply