Monday, May 25, 2026
18.2 C
Bucharest

USR vrea sa o suspende pe Gabriela Firea !

Daca povestea asta merge pina la concretizare, anul 2017 se anunta unul foarte dur. Batalia va ajunge pina la cele mai inalte nivele, politic vorbind.


Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, susține că Nicușor Dan minte când face acuzații împotriva ei și îl acuză că boicotează toate proiectele mari al Capitalei.

“Am văzut foarte mult populism şi am văzut incompetenţă în rezolvarea problemelor adevărate ale oraşului. O să aşteptam până la împlinirea unui an de mandat. În situaţia în care chestiunile vor continua în acest mod, luăm în calcul convocarea unui referendum pentru demiterea primarului Firea la sfârşitul anului de mandat”, a afirmat, duminică, într-o conferinţă de presă, presedintele USR Nicuşor Dan.

“În al doilea rând, prin activitatea noastră, sunt câteva milioane de euro alocate eronat şi care s-au întors în bugetul Primăriei. Şi în al treilea rând, bucureştenii au început să afle ce se întâmplă în Primăria Generală. Modul acesta de lucru dorim să-l continuăm în activitatea noastră din Parlament, să sesizăm actele de corupţie, să ne manifestăm împotriva oricăror privilegii – acte de corupţie sau imunităţi. Vom aduce la cunoştinţa publicului toată activitatea Parlamentului”, a spus Nicuşor Dan.

 „Am urmărit cu atenție dialogul acesta halucinant. Dacă nu ar fi de râs, ar fi de plâns. Cine vorbește, omul care a venit cu garanții că salvează Bucureștiul și timp de cinci luni nu a făcut decât să saboteze Bucureștiul”, a spus Gabriela Firea, duminică seară, la emisiunea Punctul de intalnire la Antena 3.

„Dumnealui (Nicușor Dan- n.red.) este cel mai absent consilier, dacă se poate formula așa(…). Tot ceea ce a afirmat Nicușor Dan sunt minciuni sfruntate și îmi voi lua absolut toate măsurile pentru a restabili adevărul. Un ONG din afara țarii, transformat în partid care a vrut să salveze Bucureștiul, acum îl boicotează la toate proiectele”, a mai spus Gabriela Firea.

http://www.news.ro/politic-intern/firea-nicusor-dan-este-cel-mai-absent-consilier-general-nu-stiu-cum-poate-sa-salveze-o-institutie-un-oras-sau-o-tara-chiulind-1922405027542016111916063048

 

Hot this week

AIRBUS, condamnat pentru omor din culpă

O curte de apel din Paris a stabilit joi...

Lovitura pentru SUA dată de China și Japonia

Japonia şi China şi-au redus semnificativ deţinerile de obligaţiuni...

China antrenează militari ruși pentru continuarea invadării Ucrainei

Armata chineză a antrenat în secret în jur de...

Roboții intră în forță pe piața muncii

Roboții umanoizi sunt tot mai aproape de utilizarea pe...

Terorism finanțat prin criptomonede

Procesul unui irakian de 32 de ani, care a...

Topics

AIRBUS, condamnat pentru omor din culpă

O curte de apel din Paris a stabilit joi...

Lovitura pentru SUA dată de China și Japonia

Japonia şi China şi-au redus semnificativ deţinerile de obligaţiuni...

China antrenează militari ruși pentru continuarea invadării Ucrainei

Armata chineză a antrenat în secret în jur de...

Roboții intră în forță pe piața muncii

Roboții umanoizi sunt tot mai aproape de utilizarea pe...

Terorism finanțat prin criptomonede

Procesul unui irakian de 32 de ani, care a...

Endometrioza care îi oprea viața câteva zile pe lună

Endometrioza care îi oprea viața câteva zile pe lună   Durerea...

Președintele Comitetului Militar al NATO : suntem în furtună

Președintele Comitetului Militar al NATO : suntem în furtună Președintele...

Sondaj : scade AUR, cresc PSD și PNL

Un sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img