Friday, November 6, 2026
2.3 C
Bucharest

“Nu există niciun fel de ruptură între PNL şi Cioloş”

”Nu există niciun fel de ruptură între PNL şi Cioloş, cum spun televiziunile de casă ale PSD. Suntem într-un parteneriat bun, un parteneriat onest, suntem într-o legătură care înseamnă că PNL a înţeles că avem nevoie de schimbare în politica românească”, a spus Alina Gorghiu, în discursul de la lansarea candidaţilor liberali din Hunedoara.

Preşedintele PNL a mai afirmat că ”niciun alt partid din România nu a înţeles că politica nu se mai face cu aceleaşi figuri uzate, cum sunt Dragnea, Ecaterina Andronescu, Rovana Plumb sau Victor Ponta”.

”Haideţi să le spunem oamenilor că am greşit, că au fost momente când ştim că i-am dezamăgit, dar că suntem singurul partid cu bună credinţă în ţara asta, singurul partid care poate aduce bunăstarea oamenilor, care face diferenţa între o Românie civilizată şi o Românie înapoi”, a mai declarat Alina Gorghiu.

Ea a continuat: ”Haideţi să ne gândim la viitorul României cu un premier liberal, care a produs creştere economică de cinci la sută, iar premisele lui 2017 sunt bune, cu o echipă liberală. Haideţi să ne gândim ca Dragnea să rămână la sediul din Kiseleff şi nu mai mult”.

Alina Gorghiu a mai afirmat că primul lucru pe care liberalii îl vor face când vor ajunge la guvernare va fi să nu impoziteze pensiile şi să elimine pensiile parlamentarilor, introduse de PSD.

”Avem obligaţia ca în 2018, când sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, mandatul să îl dea un prim-ministru liberal, cu un Guvern liberal”, a spus în final Gorghiu citata de news.ro.

Prim-ministrul Dacian Cioloş a afirmat, într-un interviu pentru Ziare.com, că în campania electorală nu există suficientă dezbatere pe marginea programelor de guvernare, el transmiţând totodată partidelor care-l susţin pentru funcţia de premier, USR şi PNL, primului că este nevoie de mai multă ”consistenţă” în abordările economice, iar liberalilor că este nevoie să continue reforma internă.

Bomba in campanie! Ciolos se dezice de PNL si USR !

Panica in PNL : “Merge bine pe dracu”

Hot this week

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Topics

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img