Sunday, January 11, 2026
-4.5 C
Bucharest

Guvernul vrea triplarea salariilor parlamentarilor

Preşedintele României va fi salarizat lunar cu 21.540 lei, prim-ministrul şi liderii celor două Camere parlamentare vor fi remuneraţi cu 21.200 lei, un prefect va fi salarizat cu 11.805 lei – 12.808 lei, în timp ce un salariul unui profesor va porni de la 1.864 lei şi va putea ajunge la 4.349 lei, conform celei mai recente variante a legii salarizării unitare, obţinută de Profit.ro.

Miniştrii vor încasa 19.055 lei, senatorii şi deputaţii vor primi lunar 18.000 lei, iar salariile pentru primari vor porni de la 19.055 lei (ca şi în cazul miniştrilor) şi vor scădea până la 6.543 lei (pentru primari de localităţi cu până la 1.500 de locuitori).

În educaţie, un rector va primi lunar între 9.168 lei şi 10.550 lei (în funcţie de gradul didactic), un profesor universitar va avea între 3.618 lei şi 7.282 lei (în funcţie de grad şi vechime). În sistemul preuniversitar, învăţătorii şi educatorii cu o vechime de peste 30 de ani vor avea o majorare a salariului de bază cu 7,5%.

Conform proiectului, un medic primar va avea între 5.148 lei şi 6.410 lei, un medic specialist – între 3.807 lei şi 4.740 lei, iar un medic simplu, între 2.814 lei şi 3.504 lei, iar un medic în primul an de rezidenţiat va avea între 2579 de lei – 3211 lei.

Un agent de poliţie va avea lunar 1.686 lei, iar un chestor principal va încasa până la 5.848 lei, în timp ce un preot va încasa lunar între 1.816 lei brut (debutant) şi 2.544 lei, mult sub Patriarhul Bisericii Ortodoxe, remunerat lunar cu 21.200 lei, ca şi şeful Guvernului.

Un judecător stagiar va pleca de la 6.362 lei, dar va putea ajunge în timp, la o vechime de peste 20 de ani, la 12.582 lei.

Proiectul salarizării unitare este programat să fie aplicat din iulie anul viitor, la aceste salarii urmând să se ajungă în trepte, până în 2022. Etapele de majorare au fost stabilite pentru 1 iulie şi 1 decembrie 2017, 1 decembrie 2018, 1 decembrie 2019, 1 decembrie 2020 şi 1 decembrie 2021.

viewscnt

Hot this week

Scandal în coaliție pe tema acordului UE-Mercosur

Potrivit unui document transmis de ministerul Agriculturii, consultat de...

Macron : SUA se îndepărtează de aliaţi

Președintele francez Emmanuel Macron a denunțat vehement joi 'noul...

Brazilia depaşeşte SUA, devenind cel mai mare producător de carne de vită din lume

Brazilia a depășit anul trecut SUA, devenind cel mai...

Crește non stop prețul la aur și argint

Cotațiile la aur și argint au crescut luni, investitorii...

Un număr mare de evrei ar putea pleca din Germania dacă AfD vine la putere

Un număr mare de evrei ar putea pleca din...

Topics

Scandal în coaliție pe tema acordului UE-Mercosur

Potrivit unui document transmis de ministerul Agriculturii, consultat de...

Macron : SUA se îndepărtează de aliaţi

Președintele francez Emmanuel Macron a denunțat vehement joi 'noul...

Crește non stop prețul la aur și argint

Cotațiile la aur și argint au crescut luni, investitorii...

Zf.ro : fermierii români, mai bogați decât cei francezi

Un fermier din România care deţine 100 de hectare...

O rușine pentru Guvernul României : ghiseul.ro

Exact când era mai mare nevoie de o platformă...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img