Friday, September 5, 2025
26.8 C
Bucharest

Presedintele promulga legile PSD pentru marirea pensiilor

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, după întâlnirea cu premierul Sorin Grindeanu, că va promulga Legea prin care se elimină plata CASS pentru toate pensiile, precum şi a impozitului pe venit de 16% pentru pensiile sub 2.000 de lei.

”După analiza pe care am făcut-o şi după discuţia pe care am avut-o astăzi, am decis să promulg această lege în următoarele zile”, a afirmat Klaus Iohannis.

Camera Deputaţilor a adoptat, în 5 ianuarie, în sesiune extraordinară, cu 207 voturi “pentru” şi 29 de voturi “împotrivă”, proiectul de lege prin care se elimină plata CASS pentru toate pensiile, precum şi a impozitului pe venit pentru pensiile sub 2.000 de lei.

Proiectul discutat de deputaţi este cel iniţiat de fostul senator ALDE Cristiana Anghel şi susţinut de alţi 50 de parlamentari ALDE, PNL, PSD şi neafiliaţi, prin care este eliminată plata impozitului de 16% pe venit pentru toate pensiile, precum şi a contribuţiei CASS. Proiectul Cristianei Anghel a fost adoptat de Senat în luna septembrie 2016.

Guvenul Cioloş nu a susţinut propunerea legislativă, din cauza impactului negativ asupra venitului bugetului de stat consolidat, estimat la 2,2 milioane de lei pentru anul 2017, scrie news.ro

Hot this week

Ce se întâmplă cu armata Germaniei, cea mai mare putere economică europeană

Armata germană a înregistrat în 2024 o inversare a...

Secretarul General al NATO avertizează : China, un pericol la fel de mare ca Rusia

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a declarat, joi,...

Ce moştenire lasă Giorgio Armani

Designerul italian Giorgio Armani, 91 de ani, a murit...

Cancelarul Germaniei : ”Ne-am înşelat toţi în privinţa lui Putin”

”Ne-am înşelat toţi în privinţa lui Vladimir Putin”, recunoaşte...

De ce a ales o femeie să nască din nou la aceeași maternitate

De ce a ales o femeie să nască din...

Topics

Ce se întâmplă cu armata Germaniei, cea mai mare putere economică europeană

Armata germană a înregistrat în 2024 o inversare a...

Secretarul General al NATO avertizează : China, un pericol la fel de mare ca Rusia

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a declarat, joi,...

Ce moştenire lasă Giorgio Armani

Designerul italian Giorgio Armani, 91 de ani, a murit...

Cancelarul Germaniei : ”Ne-am înşelat toţi în privinţa lui Putin”

”Ne-am înşelat toţi în privinţa lui Vladimir Putin”, recunoaşte...

Ministrul Apărării, anunţuri cruciale despre apărarea națională și aliată NATO

Ministrul Apărării, anunţuri cruciale despre apărarea națională și aliată...

Dezvăluiri despre nava ucraineană lovită de ruși lângă România

New Strategy Center publică o analiză privind semnificația atacului...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img