Monday, February 16, 2026
3 C
Bucharest

www.sri.ro : numele lui Coldea, scos din conducere

Numele lui Florian Coldea, prim-adjunct al SRI suspendat din funcţie în urma dezvăluirilor omului de afaceri Sebastian Ghiţă, nu se mai regăseşte pe site-ul Serviciului Român de Informaţii.

La secţiunea “Conducerea SRI” a site-ului se regăsesc acum numele directorului Eduard Raul Hellvig şi ale celor trei adjuncţi: colonelul Cristian Bizadea, generalul de brigadă Adrian Ciocîrlan şi general-locotenentul George-Viorel Voinescu, însoţite de fotografii, de date din CV şi de declaraţiile de avere şi de interese.

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a anunţat, joi, că desfăşoară o anchetă în urma dezvăluirilor făcute de fostul deputat Sebastian Ghiţă, iar, până la finalizarea verificărilor, generalul-locotenent Florian Coldea este pus la dispoziţia directorului SRI, care îi va prelua, de altfel, şi atribuţiile. Sunt analizate toate circumstanţele prezentate public, precum şi documentele puse la dispoziţie de general-locotenent Florian Coldea.

Numele lui Florian Coldea a fost vehiculat de mai mulţi oameni politici în legătură cu diverse numiri în funcţie sau cu acţiuni ale justiţiei. Printre cei care l-au invocat pe Coldea s-au numărat Elena Udrea, Traian Băsescu şi, recent, Sebastian Ghiţă, care l-a menţionat în fiecare dintre cele şapte apariţii ale sale la televiziunea pe care o controlează. Cea mai recentă a fost miercuri seară, când Sebastian Ghiţă, dispărut din 21 decembrie, a relatat despre concedii petrecute cu acesta, în Seychelles, în 2010, şi în 2012 în Toscana, unde ar fi fost şi Vasile Dâncu. Sebastian Ghiţă a prezentat şi o fotografie în care a susţinut că se află soţia sa şi soţia lui Coldea, la Disneyland.

Această anchetă este cea de-a doua care îl vizează pe Florian Coldea. Primul scandal în care Coldea a fost implicat şi care a determinat începerea unei anchete interne a SRI a fost cel provocat în 2007 de acuzaţiile lui Mircea Geoană, pe atunci lider PSD, potrivit cărora prim-adjunctul SRI ar fi solicitat informaţii referitoare la judecătorii CCR Ion Predescu, Nicolae Cochinescu şi Aspazia Cojocaru. Liderul social-democrat a susţinut că astfel ar fi fost influenţată decizia Curţii Constituţionale, care avizase negativ propunerea de suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu.

Şi atunci a fost declanşată o anchetă internă şi au avut loc şi audieri în Comisia parlamentară de control al SRI. Coldea a fost suspendat pe durata investigaţiei şi apoi repus în funcţie.

Directorul SRI George Maior a declarat, însă, că rezultatele preliminare ale anchetei interne în SRI arată că nu a fost vorba de poliţie politică, iar Traian Băsescu “nu a cerut nimic serviciului”, însă este vorba despre “o scurgere de informaţii” către PSD, care poate afecta credibilitatea serviciului. El a apreciat atunci că Florian Coldea a dat dovadă de neglijenţă în serviciu.

Acum în vârstă de 45 de ani, Florian Coldea a fost numit prim-adjunct al directorului SRI la data de 27 iulie 2005. Numele său a fost vehiculat în contextul demersurilor vizând eliberarea celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak, iar numirea sa în funcţie a avut loc la puţin timp de la repatrierea acestora, scrie news.ro.

Hot this week

Ipoteza șoc a lui Obama

Ipoteza șoc a lui Obama "Universul este atât de vast...

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a României, stat NATO şi UE

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a...

NATO în România

NATO în România https://www.youtube.com/watch?v=pelGogM84q8

Grecia și Malta sprijină flota fantomă a Rusiei?

Grecia și Malta se opun propunerii Comisiei Europene de...

Topics

Ipoteza șoc a lui Obama

Ipoteza șoc a lui Obama "Universul este atât de vast...

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a României, stat NATO şi UE

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a...

NATO în România

NATO în România https://www.youtube.com/watch?v=pelGogM84q8

Grecia și Malta sprijină flota fantomă a Rusiei?

Grecia și Malta se opun propunerii Comisiei Europene de...

Thales face mii de angajări pe fondul creșterii comenzilor pentru apărare

Thales, lider global în tehnologii avansate pentru apărare, aerospaţial...

Germania devine liderul european al NATO

Germania va ocupa în curând mai multe poziții de...

Ecce Homo, cumpărat pentru 14,9 milioane de dolari

Italia a cumpărat o versiune a tabloului 'Ecce Homo',...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img