Sunday, July 27, 2025
23.4 C
Bucharest

Marele maestru al Ordinului de Malta demisionează la solicitarea Papei

Marele maestru al Ordinului de Malta, Matthew Festing, a acceptat să demisioneze, la solicitarea Papei Francisc, a indicat miercuri organizaţia, transmite AFP. Decizia survine la o lună după o dispută inedită între cei doi.

http://www.reuters.com/article/us-pope-knights-idUSKBN159001

http://www.bbc.com/news/world-europe-38742241 

http://www.nbcnews.com/news/world/knights-malta-head-resigns-spat-pope-over-condom-scandal-n711896

‘Marele maestru a fost primit marţi de Papa Francisc, care i-a cerut să demisioneze. Marele maestru a acceptat’, a precizat o purtătoare de cuvânt.

Ordinul de Malta – una din cele mai vechi instituţii creştine şi stat fără teritoriu – a refuzat categoric, în numele suveranităţii de care se bucură, să accepte o anchetă internă ordonată de papa Francisc. Marele maestru a mers până la a contesta selecţia anchetatorilor, obligând Vaticanul să reacţioneze.

Disputa a început după plecarea forţată, la 6 decembrie 2016, a numărului 3 al Ordinului, Albrecht von Boeselager, un german aflat în acest post din 2014. La 21 decembrie, papa Francisc a numit o comisie de anchetă formată din cinci membri pentru a clarifica lucrurile.

Surse apropiate afirmă că este vorba în mare parte de o luptă politică, declanşată în momentul în care fratele Albrecht von Boeselager a fost numit în consiliul de administraţie al Băncii Vaticanului (IOR), în plin proces de ‘curăţenie’ după scandalurile din ultimii ani. Plecarea sa a fost anunţată în prezenţa cardinalului american Raymond Burke, reprezentant al papei în conducerea Ordinului, un ultraconservator plasat în acest post onorific pentru a fi îndepărtat din guvernul Vaticanului şi care îl sfidează deschis pe suveranul pontif în problema divorţurilor.

Media catolice au explicat plecarea forţată a lui Boeselager şi prin oprirea de către acesta a unei acţiuni de împărţire de prezervative de către angajaţi ai unui dispensar al Ordinului de Malta din Myanmar, destinate populaţiilor cu risc cum sunt prostituatele. Folosirea prezervativelor continuă să reprezinte un subiect tabu în rândurile Bisericii catolice.

Ordinul de Malta, care-şi are originea pe vremea cruciadelor, a fost fondat la Ierusalim în 1048 cu scopul de a oferi asistenţă medicală bolnavilor, a fost recunoscut de papă în 1113. În prezent este activ în 120 de ţări şi administrează spitale şi policlinici, având 13.500 de membri şi 100.000 de angajaţi sau voluntari.

Britanicul Matthew Festing, numit în principiu pe viaţă, mai trebuie să-şi convoace Consiliul suveran pentru a-i aproba oficial demisia, scrie Agerpres.

Hot this week

Ministrul de Externe Oana Ţoiu : Rusia subminează democraţiile în UE şi NATO

Ministrul de Externe, Oana Țoiu, atrage atenția, într-un interviu...

80 de ani de la Trinity Test

Testul Trinity a pus capăt cursei pentru bomba atomică...

Deturnarea de fonduri se moşteneşte în familia extremistă franceză Le Pen

Autoritățile europene i-au reproșat lui Jean-Marie Le Pen că...

Nebunia Labubu

Pop Mart, firma chineză de jucării care produce păpuşile...

Se naşte un nou Sistem Solar

Astronomii au observat primele etape ale formării planetelor în...

Topics

Ministrul de Externe Oana Ţoiu : Rusia subminează democraţiile în UE şi NATO

Ministrul de Externe, Oana Țoiu, atrage atenția, într-un interviu...

80 de ani de la Trinity Test

Testul Trinity a pus capăt cursei pentru bomba atomică...

Deturnarea de fonduri se moşteneşte în familia extremistă franceză Le Pen

Autoritățile europene i-au reproșat lui Jean-Marie Le Pen că...

Nebunia Labubu

Pop Mart, firma chineză de jucării care produce păpuşile...

Se naşte un nou Sistem Solar

Astronomii au observat primele etape ale formării planetelor în...

Ce pot indica durerile de pelvis și urinările dificile la bărbați

Ce pot indica durerile de pelvis și urinările dificile...

Selly dezvăluie culisele Beach, please

Vloggerul și omul de afaceri Andrei Șelaru, cunoscut majorității...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img