Mesajul postat de Jurnalul national pentru aniversarea mea de azi
Trăiesc vremurile astea cu apăsare, dar şi cu speranţă. Sunt multe
lucruri care nu-mi plac, din tot ce mă înconjoară. Aş vrea să mă pot
detaşa, implicarea personală mă face uneori să-mi pese prea mult, cu un
consum inerent. Proiectele profesionale îmi consumă cea mai mare parte a
timpului şi energiei. Nu regret, pentru că sunt foarte mari satisfacţii şi
ai sentimentul că ceea ce faci e de folos pentru mulţi oameni.
Cei care apreciază emisiunile de la Antena 3 (Punctul de întâlnire în
fiecare duminică şi La ordinea zilei, de luni până vineri) şi ceea ce
scriu în Jurnalul Naţional şi Săptămâna financiară trebuie să stie că sunt
multe presiuni din partea actualei puteri. Că lupta nu e uşoară,
tentaţiile lor sunt mereu abuzive, cu siguranţă imorale şi nu de puţine
ori ilegale. Derapajele lor sunt din ce în ce mai grave. Prin atacarea
noastră, a jurnaliştilor, oamenii puterii încearcă de fapt să spargă
oglinda ce le arată chipul lor strâmbat de ură, ridat de crisparea
incompetenţei. Este al treilea regim sub care-mi fac meseria de jurnalist.
Ei au trecut, noi am rămas. Sunt foarte mulţi oameni pe care-i simt
solidari cu lupta noastră, cu provocările pe care le lansăm pentru a fi
cât mai aproape de adevăr. N-am pretenţia că sunt cel fără greşeală, spun
doar că pledoaria mea zilnică în calitate de jurnalist e convingerea unui
om sincer, care spune ceea ce crede, cu bună credinţă şi din dorinţa de a
se îndrepta atât de mult lucruri strâmbe în ţara în care trăim cu toţii.
Viaţă de jurnalist e foarte frumoasă, extrem de solicitantă şi plină de
neprevăzut. O provocare continuă. E un breaking news etern. Apar subiecte
importante la prânz, noaptea la 1 sau dimineaţa la 6. Oricând trebuie să
fi pregătit pentru o analiză sau o interpretare corectă a unui eveniment,
în care telespectatorul să creadă. Antena 3 este o televiziune cu mulţi
telespectatori. Numărul lor a crescut spectaculos în ultimul an. Sunt
emisiuni de talk-show cu audienţe foarte bune, la fel şi ediţii speciale
de ştiri. Te apreciază cei care sunt pe aceeaşi undă cu tine şi simt la
fel, că mergem într-o direcţie greşită şi trebuie cumva oprit acest lucru.
Te scaldă într-o mare de lături personajele care adoră puterea şi nu văd
abuzurile ei, din ignoranţă ori din interes bine stimulat. Îmi place
polemica, accept ideea că sunt jurnalişti pro pentru ceea ce sunt eu
contra. Totul este rezonabil cât timp se desfăşoară în limitele decenţei
de limbaj şi comportamental. Selecţia subiectelor e importantă, calitatea
invitaţilor la fel. Nu de puţine ori trebuie să provoci ori să exagerezi
(aşa cum justificat spune jurisprudenţa CEDO în materie de liberă
exprimare) pentru ca să afli un adevăr important, cu impact serios asupra
populaţiei. În tot ceea ce fac azi la Antena 3, pentru mine sunt de
neînlocuit prietenia lui Mihai Gâdea, parteneriatul onest din partea Danei
Grecu şi sprijinul necondiţionat al colegilor care muncesc atât de mult
pentru acest post.
Foarte multe lucruri aş schimba în România: curăţenia oraşelor, finanţarea
spitalelor, infrastructura de anii’ 60 şi nu în ultimul rând, mintea celor
care conduc. Sunt conştient că şi în privinţa mea sunt multe de schimbat,
n-am ajuns încă să fiu mulţumit pe deplin de ceea ce sunt sau ce fac.
Fără ocolişuri, n-are rost să ne minţim. Viitorul ţării noastre în raport
cu nevoile oamenilor este unul destul de sumbru. Au trecut 20 de ani de
când cerem lucruri banale, precum nivel de trai decent, asistenţă medicală
eficientă, nişte autostrăzi şi un pic de bun simt de la guvernanţi.
Fiecare ştie în ce măsură lucrurile acestea au fost rezolvate. Povestea că
nu sunt bani e una din marile diversiuni lansate de cei care fac şmecherii
de sute de milioane de euro în plină criză.
Putem doar să sperăm ca va fi mai bine, dar nu văd acum politicieni
providenţiali nici în următorii 20 de ani care să modernizeze din temelii
ţara asta, fără să o eutanasieze în prealabil, cum fac cei de azi. Până
atunci însă, o schimbare e absolut obligatorie. Asta depinde şi de oameni.
Ştiţi cum se spune, Dumnezeu îţi dă, însă nu-ţi bagă în traistă.
Credinţa e importantă, doar cu ea rezişti onorabil în viaţă.
Cu siguranţă, la 41 de ani, aş alege acelaşi drum. Jurnalismul e o meserie
senzaţională, care îţi oferă satisfacţii, te consumă, te umple de
frustrări, îţi dă şanse nebănuite. Pe scurt, o viaţă profesională plină,
aşa cum şi-ar dori oricine. În plan personal, dorinţa mea cea mai
importantă e legată de sănătatea şi stabilitatea familiei mele: soţia,
părinţii, sora, bunica şi multe rude apropiate, care îmi sunt atât de
dragi. Sper să fiu mai puţin tolerant cu nerealizările personale şi să se
apropie rapid momentul maximei împliniri
Multumesc celor care mi-au transmis urari zilele acestea.
