Saturday, June 7, 2025
18.4 C
Bucharest

Lovitura extrem de grea pentru Samsung

Moştenitorul grupului Samsung, Jay Y Lee, a fost arestat pentru dare de mită şi deturnare de fonduri – un pas extraordinar care pune în pericol ascensiunea directorului la conducerea celui mai mare producător de telefoane mobile din lume, relatează Bloomberg.

Tribunalul din Districtul Central al Seulului a emis mandatul de arestare pentru Lee vineri dimineaţă. Ţinând cont de paşii procedurali şi de apeluri, ar putea dura până la 18 luni să aibă loc procesul şi să se dea verdictul.

Decizia a fost luată din cauza riscului că Lee ar putea distruge dovezi sau ar putea fugi, a explicat un purtător de cuvânt al instanţei.

Lee, care a aşteptat decizia instanţei la un centru de detenţie din Seul, va rămâne acolo în urma emiterii mandatului.

Instanţa a respins cererea procurorului de a emite un mandat de arestare i pe numele preşedintele Samsung Electronics, Park Sang-Jin. Cu Lee în arest, Park va prelua, probabil, o parte dintre responsabilităţile acestuia.

„Vom face tot ce putem pentru a ne asigura că adevărul iese la lumină în procedurile judiciare viitoare”, a anunţat Samsung Group într-un comunicat.

Acţiunile Samsung au scăzut cu mai puţin de 1% în primele ore ale şedinţei de tranzacţionare din Seul. Înainte de arestare, acestea crescuseră cu 5,5% anul acesta.

După prima tentativă a procurorului de a-l aresta pe Lee a fost respinsă de o instanţă pe 19 ianuarie, din lipsă de dovezi, moştenitorul imperiului Samsung a fost chemat din nou la un interogatoriu de 15 ore luni. Un purtător de cuvânt al procurorului însărcinat cu dosarul a declarat marţi că autorităţile au găsit dovezi că Lee a ascuns profit obţinut din acţiuni ilegale, dar şi o serie de active în străinătate

Parchetul de la Seul susţine că vicepreşedintele grupului a plătit în total mită de 43 de miliarde de woni (38 milioane de dolari) unei companii şi unor fundaţii susţinute de Choi Soon-sil, prietena preşedintei suspentate Park Geun-hye, aflată în centrul unui scandal de corupţie. În schimb, statul sud-corean ar fi susţinut o fuziune din 20015 între Samsung C&T Corp şi Cheil Industries Inc.

Această mutare a fost văzută de acţionarii Samsung ca o încercare a lui Jay Y. Lee de a-şi consolida poziţia în cadrul companiei.

Lee este în prezent vicepreşedinte al Samsung Electronics. Însă, pentru că tatăl său, Lee Kun-hee, a suferit un infarct în 2014, este considerat liderul întregului grup Samsung.

În decembrie, Samsung a recunoscut că a oferit 29, 4 miliarde de woni (17,46 milioane de dolari) către două fundaţii, dar a negat că ar fi încercat să obţină favoruri.

De asemenea, Lee a confirmat că firma a donat un cal şi bani pentru a ajuta cariera ecvestră a fiicei lui Choi, un gest pe care îl regretă, scrie news.ro

Hot this week

Dotare de top pentru Forțele Speciale : Enok cu rachete Eurospike

România se aliniază tot mai strâns standardelor NATO în...

Noua atracție în România : Terra Borza Teutonica

Terra Borza Teutonica, un traseu care conectează 18 localităţi...

MCM Black Sea, la cea de-a patra activare de la lansare

În marja Reuniunii miniștrilor apărării din statele membre NATO,...

Cancelarul Germaniei : să vorbim cu Trump, nu despre Trump

Cancelarul german Friedrich Merz a cerut vineri o abordare...

Accidentul vascular cerebral, ca prim semn de boală vasculară

Accidentul vascular cerebral, ca prim semn de boală vasculară   Tehnologia...

Topics

Dotare de top pentru Forțele Speciale : Enok cu rachete Eurospike

România se aliniază tot mai strâns standardelor NATO în...

Noua atracție în România : Terra Borza Teutonica

Terra Borza Teutonica, un traseu care conectează 18 localităţi...

MCM Black Sea, la cea de-a patra activare de la lansare

În marja Reuniunii miniștrilor apărării din statele membre NATO,...

Cancelarul Germaniei : să vorbim cu Trump, nu despre Trump

Cancelarul german Friedrich Merz a cerut vineri o abordare...

Accidentul vascular cerebral, ca prim semn de boală vasculară

Accidentul vascular cerebral, ca prim semn de boală vasculară   Tehnologia...

NATO cere membrilor mărirea capacităţilor antiaeriene

NATO le solicită statelor membre europene să-şi extindă de...

Liderul A-HA, diagnosticat cu o boală incurabilă

Morten Harket, solistul principal al grupului norvegian A-HA, al...

Seceta dă semne că lovește din nou în Europa

Peste jumătate (53%) din solurile din Europa și regiunea...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img