Ca de obicei, Ziarul Financiar ne prezinta date interesante in articole sintetice despre economia romaneasca.
Consumul a crescut în 2016 cu 6,5%, având o contribuţie de 4,9% la creşterea economică de 4,8% din 2016, dar creşterea pe investiţii, care asigură sustenabilitatea pe o perioadă mai lungă a avansului PIB, fost anul trecut zero.
INS a publicat ieri datele detaliate ale PIB-ului pe 2016, care relevă un lucru ce nu-i bucură pe macroeconomişti: întreaga creştere a venit din consum şi din stocuri, în vreme ce creşterea investiţiilor pe volum şi aportul lor la creşterea economică au fost nule.
„Ceea ce uimeşte la o creştere economică atât de mare, de 4,8%, este, la nivel de utilizare a PIB, creşterea zero pe investiţii. La această situaţie a contribuit realitatea din sectorul public. Deşi nu avem date, credem că nici în sectorul privat investiţiile nu au mers. Să ai, aşadar, o creştere economică ce-ţi vine doar din consum şi, într-o măsură, din producţia pe stoc care a crescut puternic în T4, nu este un lucru îmbucurător. Mai ales cifrele din T4 sunt veşti foarte proaste“, comentează Ionuţ Dumitru, economist-şef al Raiffeisen Bank.
Şi încă o veste proastă. Consumul dă semne de oboseală. După o temperare în T3, economiştii aşteptau o revenire a acestuia în T4, după ce INS anunţase o creştere a PIB în ultimul trimestru de 4,7%.
Temperarea consumului este văzută ca un semnal de alarmă.
„Acest aspect, alături de un debut relativ anemic al comerţului cu amănuntul în nou an, sugerează ca evoluţia activităţii economice ar putea fi destul de slabă în T1 2017“, comentează Ciprian Dascălu, economist-şef al ING Bank.
„Probabil că T1 2017 va fi dezamăgitor. Vremea a fost proastă în prima parte din an, pe fonduri europene nu cred că lucrurile au avansat semnificativ, consumul decelerează, după cum se vede din datele la ianuarie. Va fi o dezamăgire, mai ales în raport cu aşteptările“, comentează Ionuţ Dumitru.
Investiţiile au crescut în prima parte din 2016, dar au căzut puternic în T4, cu peste 7%. Prin urmare, s-a ajuns ca, pe întreg anul, ele să stagneze în volum, având o contribuţie zero la creşterea economică. „Investiţiile productive au stagnat anul trecut, avansul din prima jumătate fiind contrabalansat ulterior de acumularea de incertitudini şi de aşteptarea intrării în vigoare a rundei a doua de măsuri din noul Cod fiscal“, este explicaţia lui lui Andrei Rădulescu, senior economist al Băncii Transilvania. De la 1 ianuarie TVA a scăzut cu un punct, până la 19%, şi au fost eliminate taxa pe construcţii speciale şi acciza de şapte eurocenţi pe litrul de carburant.
În 2016, investiţiile statului au fost de 29,5 miliarde de lei, cu 11,8 miliarde de lei mai mici decât în 2015 (minus 29%). Investiţiile au crescut în volum cu 8,8% în 2015, având o contribuţie la creşterea economică de 3,9%, de 2,1%.
Anul acesta, în ciuda creşterii economice peste cea din 2015, investiţiile au stagnat, iar contribuţia lor la creşterea economică a fost zero. „Cum să ai creştere de PIB potenţial de 4,6% în 2017, cum susţine Comisia Naţională de Prognoză, când ai creştere zero la investiţii în 2016? Ai avut în 2016 atâţia stimuli fiscali, dar, iată, consumul dă semne de slăbiciune. Modelul care presupune reduceri de taxe şi doar reduceri nu este sustenabil, se vede încă o dată, pe termen lung, iar totul se va vedea în creşterea economică din următorii ani“, comentează Ionuţ Dumitru.
Guvernul aşteaptă în acest an o creştere economică de 5,2% şi o creştere de venituri la buget de 14%. Consumul ar urma să fie din nou motorul economiei, cu un avans de 7,2%. Mai mult, Comisia Naţională de Prognoză a estimat un avans al PIB-ului potenţial de 4,6%, o extravaganţă, în opinia economiştilor, atâta vreme cât avansul economic se bazează doar pe consum. Însă în ianuarie consumul a redus motoarele. Veniturile statului au avut şi ele de suferit – avem o cădere de 5,7% a încasărilor în ianuarie şi doar o creştere uşoară în februarie.
În privinţa PIB-ului din 2016, pe partea lui de formare, informaţiile şi comunicaţiile au un avans substanţial, cum se întâmplă de câţiva ani încoace. IT&C a crescut pe volum cu 14,2% şi a avut o contribuţie la creşterea economică de 0,7%. Comerţul a crescut pe volum cu 11%, contribuind cu 1,8% la creşterea economică. Evoluţii slabe au înregistrat industria, construcţiile şi agricultura. Industria a crescut cu doar 1,7%, construcţiile cu 1,8%, iar agricultura a avut o creştere zero. Spre comparaţie, Comisia Naţională de Prognoză anticipa un avans pe industrie de 2,4% pe construcţii de 4,2%, iar pe agricultură de 5,2%.
Surpriză majoră : specialistii confirmă gaura bugetară din 2016 !