Thursday, September 24, 2026
10.9 C
Bucharest

O instituție nu se poate confunda cu o persoană, oricine ar fi aceasta

GUVERNUL  ROMÂNIEI
29.03.2017
COMUNICAT DE PRESĂ
Poziția premierului Grindeanu privind rezultatele evaluării realizate de către ministrul Justiției
Prim-ministrul Sorin Grindeanu a luat act, astăzi, de decizia ministrului Justiției, în urma evaluării activității procurorului general al României, domnul Augustin Lazăr, și a procurorului-șef al DNA, doamna Laura Codruța Kovesi, în contextul Deciziei Curții Constituționale din data de 27 februarie 2017.
Ministrul Justiției are autoritatea legală, experiența profesională și căderea morală pentru a face această evaluare și pentru a recomanda măsurile necesare. Premierul a cerut să fie informat constant în legătură cu rezultatele monitorizării continue asupra activității procurorilor, pe care a decis să o instituie domnul ministru al Justiției. De asemenea, premierul consideră necesar ca autoritățile statului să-și respecte competențele constituționale, pentru ca, pe viitor, astfel de conflicte să fie evitate. Trebuie să avem în vedere faptul că judecătorii CCR au arătat, în decizia lor, că o instituție a statului și-a arogat atribuții pe care nu le posedă.
În încheiere, premierul Grindeanu reiterează angajamentul ferm al Guvernului României față de lupta anticorupție. Prim-ministrul subliniază însă că, pentru ca această luptă să fie cu adevărat eficientă, ea nu trebuie să stea sub semnul unui nume. Mecanismele de combatere a corupției trebuie să ajungă la maturitate, ceea ce înseamnă că trebuie să funcționeze, indiferent de conducere. O instituție nu se poate confunda cu o persoană, oricine ar fi aceasta.

Hot this week

Presa austriacă : La Viena, Georgescu era membru într-un club al “băieților cu ochi albaștri din România”

Candidatul la președinția României, Călin Georgescu, considerat extremist de...

ONU : militarii ruși au violat, mutilat sexual, torturat și ucis mii de copii și femei în Ucraina

Organizația Națiunilor Unite (ONU) acuză forțele armate ruse că...

Funcțiile deținute de preotul-ofițer Ion Negoescu

Unul din complicii lui Călin Georgescu este Ion Negoescu,...

Răzvan Leu : Am avut încredere în Călin Georgescu. Mi-a furat 1,1 milioane de euro

DECLARAȚIE DE PRESĂ Bună dimineața, Puțini dintre dumneavoastră mă cunosc. Sunt...

Procurorii anti-mafia îl anchetează pe Călin Georgescu pentru escrocherie și spălare de bani cu cetățeni ruși

Procurorii anti-mafia îl anchetează pe Călin Georgescu pentru escrocherie...

Topics

România, campioana inflației din UE

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană...

Va fi arestat fostul comisar european Dimitris Avramopoulos?

Parlamentul Greciei a ridicat joi imunitatea unuia dintre foştii...

Bolt vrea 25.000 mașini robot în Europa

Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img