Preşedintele american Donald Trump a dus disputa sa cu presa la un nou nivel, odată cu publicarea duminică, pe contul său de Twitter, a unui filmuleţ în care apare lovind în mod repetat un bărbat peste al cărui cap este suprapus logoul postului CNN, însoţit de ‘explicaţia’ ‘Fraud News Network’, transmit AFP şi Reuters.
Publicarea filmuleţului intervine după trei zile de ofensivă îndreptată mai ales împotriva canalelor de televiziune pe care Trump le consideră ostile administraţiei sale.
Filmuleţul postat duminică durează 28 de secunde, dar acţiunea propriu-zisă ţine doar patru secunde, fiind reluată de mai multe ori. El îl arată pe Trump, îmbrăcat cu costum şi cravată, repezindu-se şi apucându-l de gât, la marginea unui ring de catch, pe un bărbat al cărui cap este mascat în întregime de logoul CNN. Trump îl culcă la pământ pe bărbat şi îi trage câţiva pumni, după care se ridică şi pleacă.
Filmuleţul este versiunea modificată a scenei originale din 2007, din timpul unui meci demonstrativ de catch. Bărbatul cu care Donald Trump simulează o luptă este Vince McMahon, un promotor de succes al acestui sport.
Vince McMahon, a cărui avere a fost estimată de Forbes la peste un miliard de dolari, este căsătorit cu Linda McMahon, numită de Trump ministru pentru întreprinderile mici. Cuplul a fondat World Wrestling Entertainment (WWE), principala federaţie de catch din SUA.
După cum remarcă AFP, difuzarea scenei respective marchează un nou prag în folosirea fără limite a contului de Twitter de către preşedintele american.
Pe reţelele de socializare, criticile nu au întârziat să apară. ‘Viteza cu care reproducem declinul şi căderea Romei este impresionantă. Ceea ce Romei i-a luat secole, noi reuşim în câteva luni’, a reacţionat pe Twitter Bill Kristol, comentator conservator al publicaţiei The Weekly Standard, notează Reuters.
Cei mai mulţi dintre cei care au invocat articolul din Constituţia SUA (care face referire la înlăturarea preşedintelui din funcţie şi înlocuirea lui cu vicepreşedintele) cer ca Trump să fie pus sub acuzare.
Directorul executiv al Reporters Committee for Freedom of the Press, Bruce Brown, a catalogat videoclipul drept ”o ameninţare cu violenţă fizică asupra jurnaliştilor” şi a spus că mesajul lui Trump a fost sub demnitatea funcţiei. ”Când preşedintele atacă presa, atacă oamenii”, a adăugat el.
Consilierul pe probleme de securitate al preşedintelui a apărut la emisiunea ”This Week” de la ABC şi a declarat: ”Nu cred că cineva îl va percepe (videoclipul, n.r.) ca pe o ameninţare. Sper că nu”.
Colaboratoarea CNN Ana Navarro a spus, în aceeaşi emisiune: ”Mesajul este o incitare la violenţă. O să facă în aşa fel încât cineva din media va fi omorât”.
Dramaturgul şi scenaristul Beau Willimon a scris pe Twitter: ”În timp ce preşedintele publică videoclipuri, milioane de adevăraţi patrioţi luptă pentru a salva sistemul de sănătate şi democraţia”.
Comentatorul politic şi sportiv Keith Olbermann a cerut revocarea lui Trump din funcţia de preşedinte. La fel au făcut şi actorul Ricky Gervais, comicul Billy Eichner, RuPaul, George Takei, Seth Rogen şi cântăreaţa Lauren Jauregui. Ei au numărat printre cei care au condamnat postarea lui Trump.
”Aceasta nu este preşedinţie modernă, este comportament al unui om al cavernelor preistoric”, a spus actorul George Takei.
Scriitoarea JK Rowling a publicat, pe aceeaşi platformă de socializare, un citat din George Washington: ”Să perseverezi în datoria ta şi să taci reprezintă cel mai bun răspuns la calomnie”.
CNN a reacţionat la scurt timp după ce Trump a publicat videoclipul: ”Este o zi tristă când violenţa împotriva reporterilor este încurajată de preşedintele Statelor Unite”.
Cata ipocrizie! Asa ceva? Adica in Romania exista presa aservita Sistemului, presa adesea injurata(nu de tine) ci de altii mai fara grade si afiliatii cia-iste,iar in USA nu?
Adica de ce-ar fi mai credibil CNN, decat Realitatea TV? Aii?
Cine Klemma mea o mai protejeaza pe Lulutza, daca nu Sistemul american creat de Obalama?
Vine cineva anti-politicianismului putred pana-n maduva oaselor, corupt, oneros, ghidonat de Serviciile Secrete, santajabil, mizerabil-asa cum e de fapt politicianismul all over the world-vrea sa schimbe starea asta, dar nu frate! ca-i antidemocratic si imoral!
Pe bune?
Dar sa infiltrezi in politica,presa, Senat, Parlament, Guvern, Congres, ofiteri supt acoperire e democratic-legal-normal?
De unde au aceste “servicii” asemenea puteri? Oare nu dintro pornire antidemocratica nesesizata la timp de cetateni? Oare nu cumva terorismul este creat de ele(serviciile) pt. a reduce din drepturile fundamentale ale omului? Cine ii inarmeaza pe teroristi? Nu cumva corporatiile americano-engleze?
Remember Orwell-1984. Cred ca nici el nu-si putea imagina raul pe care-l poate face PLUTOCRATIA!
Istoria nu incepe in 2009, daca nu ma inseala memoria axa londra- washington era trambitata prin 2005 cand la casa alba era… un republican. Prin 2008 toata propaganda bimomului/trinomului se vroia de factura “republicana”. Obama a mostenit ce a nasit bush jr. in 2002, in faimoasa vizita sold ls sold cu iliescu si nastase, lucru care i-a convenit de minune binomului/trinomului sa scape de cei care “fluiera in biserica” (pentru referinta istorica a se vedea scena finala cesar/detitrus din asterix si obelix contra lui cezar)
Cat despte disputa “portocliului” cu cnn are loc in contextu in care cel din urma nu vrea sa devina fox news/breitbart news 2, si are prostul obicei de mai aduce in discutie legaturile mango-ului in functie” cu putin, lucru care nu se vede pe nici pe fox news, nici pe breibart news.
Lasati ma omu sa se distreze…can erea Clinten era rau ca era afemenitizat folosind trabucul aromat can o venit Busi ,ma ce mare asasin…can o venit Osama Mubarak ma ce mare tantalau…can acum bietu Donald se ia de el intreaga jiddanime cienen.Hotarati-va!
“Sa taci e cel mai bun răspuns la calomnie” – cred că a fost foarte inspirată (sau nu, depinde din care parte privești) doamna respectivă cu citatul, acum că președintele nu tace ci contraatacă e altă poveste. Ține de firea lui. Adică e chiar greu, supraomenesc pt cineva să nu răspundă unor asemenea mizerii, la câte i-au turnat în cap propagandistii sistemului. E o hărțuire permanentă, oamenii ăia sunt în continuare în campanie, nu suportă pur și simplu că favorita lor a pierdut alegerile! Nu vor să accepte rezultatul unor alegeri democratice, instiga la crimă chiar, au un comportament absolut abject, nu poți spune că sunt jurnaliști, actori, mă rog, vedete, ce-or fi, sunt doar militanți politici, propagandisti!
Dar anomaliile astea nu sunt taxate, nu?, tratamentul injust la care e supus acel om, tot el e de vină că se apăra! Ăsta e felul în care o face, dar e normal să o facă.
Unde sunt dovezile în toată tevatura cu implicarea rușilor în alegeri? Nicăieri. Ce contează e doar minciuna rostogolita la infinit, o tactică ultracunoscuta.
Dacă Merkel sau Macron mai nou au întâlniri și fac afaceri cu rușii nu e nicio problemă, chiar deloc, în schimb dacă cineva din staff-ul lui Trump a intrat în legătură cu ei, e prăpăd! E rusofil sau ceva. Adică ceva din start condamnabil. Ceilalți nu, sunt doar mari lideri europeni.
Cred că nu e greu deloc de observat dubla măsură și dimensiunile, proporțiile pe care le-a luat manipularea. Scopul scuză mijloacele.
“Americani, nu va uitati timp de o saptamana la CNN” :))