Wednesday, May 7, 2025
12.9 C
Bucharest

Detalii despre scandalul din DNA. 8 procurori pleacă

După apariţia înregistrărilor din şedinţa DNA şi demararea unei anchete, opt procurori au cerut CSM să le avizeze plecarea. Pentru trei dintre aceştia cererile au fost admise, pentru alţi trei, respinse, pentru doi urmând să se decidă marţi. În cazul altor doi magistraţi, şefa DNA a cerut revocarea.

Procurorii Adrian Ţîrlea şi Doru Gabi Văcaru solicită revenirea la Parchetul Capitalei, respectiv la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu. Cererile lor vor fi luate în discuţie la şedinţa Secţiei pentru procurori, de marţi.

Tot marţi, procurorii CSM discută şi solicitarea făcută de şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, de revocare din funcţie a magistraţilor Mihaela Iorga şi Doru Ţuluş, ca urmare a unor neînţelegeri referitoare la dosarul deschis ca urmare a apariţiei în spaţiul public a unei înregistrări dintr-o şedinţă a CSM. Cei doi magistraţi, alături de un alt procuror, Nicolae Marin, pentru care nu s-a cerut revocarea, au sesizat CSM, susţinând că Laura Codruţa Kovesi face presiuni şi se implică în anchetă.

Săptămâna trecută, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a admis cererile de încetare a activităţii, respectiv transfer de la DNA la alte parchete/instituţii, pentru Alina Ştefănescu, Alina Irina Avram şi Claudiu Dumitrescu.

Alina Ştefănescu ceruse încetarea activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie, urmând să revină la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, Alina Irina Avram solicitase continuarea activităţii la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu sau revenirea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB), iar Claudiu Dumitrescu detaşarea la Departamentul de Luptă Antifraudă.

Totodată, solicitările de transfer înaintate de Eugen Anton, Mădălina Scarlat şi Ioan-Paul Chiş au fost respinse, întrucât, spre deosebire de ceilalţi trei, nu au cerut revenirea la parchetele de la care au fost transferaţi, ci şi detaşarea la alte unităţi. Aceştia pot reveni cu noi solicitări.

La jumătatea lunii iunie, au fost difuzate mai multe înregistrări audio în care ar fi apărut Laura Codruţa Kovesi în timp ce le-ar fi cerut procurorilor să lucreze, dând însă directive şi către persoane cu funcţii, prin exprimări precum : “Ştiţi ce-mi doresc: să ‘decapaţi’ instituţional în dosarul ăla cu casele şi să ajungem la domnul premier care a semnat contractele alea” , “Dar altceva mă îngrijorează, că la ăştia cu dosarele vechi, fiecare ştiţi ce aveţi. Mă îngrijorează de ce nu-i înhăţăm!”. În replică, DNA susţine că înregistrările în care ar apărea Kovesi nu sunt autentice şi “conţin o serie de fragmente realizate prin juxtapunere”.

DNA a anunţat că a fost deschis dosar penal pentru folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. Sesizarea a fost făcută pe motiv că şedinţele cu procurorii din secţii nu sunt publice.

 

Hot this week

PSD îi face cu ochiul lui Simion : Nu cred că mai vrea cineva în această țară să fie un Guvern ostil președintelui sau...

Social-democratul Daniel Suciu, vicepreședinte al Camerei Deputaților, a declarat...

Nici o legătură cu electoratul din 2000, 2004, 2014 şi ce se petrece acum

Diverse persoane din politică sau media fac mereu trimitere...

La momentul crucial pentru țară, PSD a trădat

La momentul crucial pentru țară, PSD a trădat. Decizia luată...

Ciolacu, out. Predoiu, premier interimar

06 mai 2025 Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, l-a...

Nicuşor Dan : PSD nu-l susţine, PNL susţine unanim

Nicuşor Dan : PSD nu-l susţine, PNL îl susţine...

Topics

Nici o legătură cu electoratul din 2000, 2004, 2014 şi ce se petrece acum

Diverse persoane din politică sau media fac mereu trimitere...

La momentul crucial pentru țară, PSD a trădat

La momentul crucial pentru țară, PSD a trădat. Decizia luată...

Ciolacu, out. Predoiu, premier interimar

06 mai 2025 Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, l-a...

Nicuşor Dan : PSD nu-l susţine, PNL susţine unanim

Nicuşor Dan : PSD nu-l susţine, PNL îl susţine...

Simion anunţă planul : îl punem pe Călin în fruntea țării

Candidatul AUR George Simion în alegerile prezidențiale a revenit,...

Ciolacu demisionează. Alt premier, alt Guvern

Marcel Ciolacu va demisiona din funcția de premier, potrivit...

Dacă mâine dimineață nu avem premier și Guvern nou, totul e pa

Dacă mâine dimineață nu avem premier și Guvern nou,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img