Sunday, November 9, 2025
13.9 C
Bucharest

Mugur Isărescu e revoltat

Trebuie creat un curent de opinie care să vizeze protejarea clădirilor emblematice din România, a declarat marţi guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, precizând că trece în fiecare zi pe lângă Universitate şi când o vede în ce hal este ‘schilodită’ îl doare sufletul.
   ‘Domnul profesor Noica (profesor inginer Nicolae Şt. Noica – n.r.) nu are decât o singură şansă: să continue şi să se bată, este deja o voce publică auzită, ascultată, temeinic pregătită să spună adevărul şi dânsul nu are decât o singură şansă, să protejeze aceste clădiri de furia care ne-a cuprins în ultimii ani cu, să spunem aşa, ‘schilodirea’ lor prin graffiti, prin afişajul acesta necontrolat. Trec în fiecare zi pe lângă Universitate, şi ştiu că profesorul Noica a scris despre faptul că această clădire aşa cum o vedem acum a fost refăcută pe vremea lui Ferdinand, are şi lucrări de pe vremea Regelui Ferdinand, şi când o văd în ce hal arată, în ce hal este ‘schilodită’ mă doare sufletul. Cred că dânsul poate să creeze acea opinie publică care să protejeze toate aceste monumente emblematice ale României şi o spun în cunoştinţă de cauză’, a spus Mugur Isărescu la dezbaterea asupra lucrării ‘Ion I.C. Brătianu, inginer constructor şi om de stat’.
   Acesta a afirmat că BNR a refăcut clădiri emblematice, respectiv cele trei palate ale Băncii Naţionale.
   ‘Trebuie să vă spun că în fiecare noapte se plimbă o patrulă ca să nu vină unul cu mintea scurtă şi să gândească că o pictează aşa şi îi distruge soclul, soclul de piatră. Nu putem să păzim toate clădirile frumoase ale Bucureştiului. Aici trebuie un curent de opinie care să oprească vandalizarea pur şi simplu a Bucureştiului’, a precizat Isărescu.
   Guvernatorul BNR a menţionat faptul a existat un plan pentru a reface monumentul Ion I. C. Brătianu din Piaţa Universităţii şi că a fost considerat nefezabil din cauza metroului, iar apoi a fost avansată ideea de a fi amplasat în scuarul dinspre Palatul Ministerului Agriculturii, o altă ‘clădire superbă care ar trebui să fie refăcută’.
   ‘Aşa cum noi am început şi am reuşit să refacem, cu toate că fusese topit, distrus în totalitate, pe vremea comunistă, grupul statuar al lui Carada, Eugen Carada, ctitorul Băncii Naţionale şi mentorul lui Ion I.C. Brătianu, ar fi foarte frumos dacă am reuşi, apropo de centenar, şi cred că Partidul Liberal, aici în primul rând prezent, se va gândi la acest act de reparaţie istorică. O carte este foarte importantă, dar nu este suficientă pentru a recaptura o parte din istoria noastră, istorie care s-a pierdut’, a spus Isărescu.
   De asemenea, guvernatorul BNR a mai afirmat că ar trebui făcute eforturi pentru refacerea vilei de la Florica, aflată în paragină, dar şi a aşezămintelor Brătianu din Bucureşti.
   ‘Noi suntem apropiaţi de familia Brătianu, noi cei de la Banca Naţională, chiar dacă Partidul Liberal de astăzi poate nu ne crede, dar nu avem încotro. Ei au fondat Banca Naţională. Eugen Carada a fost nu numai mâna dreaptă a lui Brătianu cel bătrân, lui Ion, a fost cel care l-a îngrijit, să spunem aşa, pe Ionel, l-a ajutat în studii şi la ajutat să ajungă liderul liberal şi apoi făuritorul, alături de Ferdinand şi de Regina Maria, făuritorul României Mari’, a spus Isărescu.
   Guvernatorul a adăugat că BNR este ataşată de Ionel Brătianu pentru formularea acestuia când, întrebat fiind cu ce vine în politică, a răspuns: cu măsura.
   ‘Cred că este un lucru foarte important care ne-a rămas de la Ionel Brătianu: să ştim măsura. Mai ales într-o ţară în care de multe ori cam sărim calul şi nu ştim să ţinem măsura’, a mai declarat Isărescu.
   Banca Naţională a României şi Editura Vremea au organizat la sediul BNR o dezbatere asupra lucrării ‘Ion I.C. Brătianu, inginer constructor şi om de stat’, autor fiind profesor inginer Nicolae Şt. Noica, scrie Agerpres.

Hot this week

General german : Rusia are capacitatea de a lansa un atac asupra NATO

Rusia are capacitatea de a lansa un atac limitat...

Până și bulgarii ne bat obrazul

Guvernul bulgar vrea să construiască trei noi poduri peste...

Revoltă bi-partizană în Congresul SUA : nu retrageți trupele din România !

Republicanii şi democraţii din Congresul SUA au făcut o rară alianţă...
00:11:05

Amiralul Vandier, SACT NATO : “România să-și intărească apărarea și reziliența. Articolul 3 e la fel de important ca Articolul 5”

Amiralul Pierre Vandier, Comandatul Suprem Aliat pentru Transformare (SACT)...

Topics

General german : Rusia are capacitatea de a lansa un atac asupra NATO

Rusia are capacitatea de a lansa un atac limitat...

Până și bulgarii ne bat obrazul

Guvernul bulgar vrea să construiască trei noi poduri peste...

Revoltă bi-partizană în Congresul SUA : nu retrageți trupele din România !

Republicanii şi democraţii din Congresul SUA au făcut o rară alianţă...

Fumatul, factor de risc important pentru boala arterială periferică

Fumatul, factor de risc important pentru boala arterială periferică   Durerea...

România va extrage din Neptun Deep 70.000 barili pe zi

La platou, producție de gaze naturale din Neptun Deep,...

DNA dă lovitura : reţea cu rezervişti din servicii, fapte penale pentru Georgescu

Percheziții la rezerviști din Servicii și la șeful PNL...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img