Sunday, December 22, 2024
4.1 C
Bucharest

Azi se lanseaza noul Duster. Cum arata

Desi apreciez performantele serioase pe care le face grupul Renault in Romania si in lume prin modele accesibile in raportul calitate/pret, cred ca noul Duster nu este nici pe departe modificat esential. Mici detalii in plus pe caroserie, altceva nimic. Cand ai vanzari de miliarde de euro, cred ca asteptarile puteau fi mai bine satisfacute. Dar Duster ramane unul din cele mai vandute autovehicule 4×4 din lume. Asa ca, ochii pe Salonul de la Frankfurt…

Stirea Agerpres :

Dacia va prezenta marți, în premieră mondială, noul Duster, într-o conferință de presă ce va avea loc la Salonul Auto de la Frankfurt, conform unui comunicat al companiei.

“Dacia face un pas major în procesul de înnoire a gamei sale, odată cu prezentarea Noului Duster, un SUV cu design modern și atrăgător. Începută în 2010, povestea de succes a celui mai vândut model Dacia continuă cu un nou capitol. Noul Duster va fi prezentat în premieră mondială pe 12 septembrie în cadrul unei conferințe de presă care va avea loc la Salonul Auto de la Frankfurt”, se precizează în comunicat.

Potrivit reprezentanților companiei, noul Duster își propune să confirme și să consolideze succesul înregistrat de actuala generație a SUV-ului Dacia, comercializată în peste un milion de exemplare în ultimii șapte ani. Modelul reinterpretează codurile estetice ale predecesorului său și vine cu o nouă nuanță de caroserie, Orange Atacama.

Printre elementele care se disting la noul model se numără o nouă semnătură luminoasă care integrează un ansamblu LED repartizat în trei segmente, un parbriz poziționat cu 100 mm mai în față și mai înclinat în comparație cu cel al modelului actual, fapt care sporește senzația de spațiu disponibil la interior, bare de pavilion cu un design modern dispuse în prelungirea liniei parbrizului, jante din aliaj de 17 inch și pasaje ale roților puternic evazate, scutul amplasat în partea inferioară a barei frontale, ornamente de culoare neagră dispuse în partea din spate a aripilor laterale frontale, scutul de protecție spate, de culoare crom satinat, de dimensiuni mai mari față de cel prezent pe actuala generație etc.

Noul Duster va fi prezentat oficial la Salonul de la Frankfurt în conferința de presă ce va fi organizată la standul Dacia începând cu 11:10 și care va fi susținută de Jean-Christophe Kugler, director de Operațiuni al Regiunii Europa, Groupe Renault.

Hot this week

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Topics

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Putin, ursul bipolar. Zice că nu are condiţii să oprească războiul, apoi enumeră condiţii

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi, la conferinţa...

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să faci

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img