Thursday, August 28, 2025
25 C
Bucharest

Interesati de economie? Iata avertismentele FMI

Redresarea economiei mondiale a întărit stabilitatea financiară globală, dar politica monetară relaxată și condițiile financiare în contextul inflației reduse sporesc riscurile pe termen mediu, a avertizat, miercuri, Fondul Monetar Internațional (FMI), transmite Reuters.

Conform raportului privind stabilitatea financiară globală al FMI, riscurile au trecut de la bănci — care și-au întărit bilanțurile — la piețele financiare, în urma majorării prețurilor la active și a reducerii volatilității.

“În timp ce majorarea apetitului de risc și căutarea de câștiguri sunt consecințe bine venite și intenționate ale măsurilor neconvenționale de politică monetară, există riscuri dacă aceste tendințe se extind prea mult. O căutare prelungită a câștigurilor a sporit sensibilitatea sistemului financiar la riscurile de pe piață și la riscurile legate de lichiditate”, se arată în raportul instituției financiare internaționale.

Autoritățile naționale de reglementare trebuie să analizeze cu atenție orice propuneri care ar atenua cerințele privind capitalul, lichiditatea sau standardele prudențiale, “în lumina potențialelor pagube pe care le-ar putea provoca procesului de armonizare globală a reglementărilor”, susține FMI.

O ajustare prea rapidă a politicilor monetare ar putea provoca turbulențe pe piețele financiare și ar diminua progresele înregistrate în privința țintelor de inflație, în timp ce menținerea prea îndelungată a ratelor scăzute ale dobânzilor ar putea cauza riscuri la adresa creditării, avertizează FMI.

Instituția apreciază că, în prezent, gradul de îndatorare din sectorul non-financiar este mai ridicat decât înaintea crizei financiare în statele G20, din acest motiv gospodăriile și companiile sunt mai vulnerabile la modificarea ratelor dobânzilor și la reducerea activității economice.

Marți, Fondul Monetar Internațional și-a îmbunătățit estimările privind evoluția economiei mondiale în 2017 și 2018.

PIB-ul global va înregistra un avans de 3,6% în 2017 și de 3,7% în 2018, în creștere cu 0,1 puncte procentuale pentru ambii ani, comparativ cu prognozele publicate în aprilie și în iulie de FMI.

“Creșterea semnificativă a investițiilor, comerțului și a producției industriale, cuplată cu întărirea încrederii consumatorilor și a oamenilor de afaceri, sprijină redresarea”, se arată în raportul FMI.

Revizuirea în creștere a estimărilor privind situația economiei globale vine pe fondul evoluțiilor solide din zona euro, Japonia, China, Europa emergentă și Rusia, care au compensat înrăutățirea prognozelor pentru SUA, Marea Britanie și India, scrie Agerpres.


Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit în creștere, de la 4,2% la 5,5%, estimările privind evoluția economiei românești în acest an, potrivit celui mai nou raport “World Economic Outlook”, publicat marți de instituția financiară internațională.

De asemenea, FMI și-a îmbunătățit și prognoza privind ritmul de creștere înregistrat de economia României în 2018, până la 4,4%, față de avansul de 3,4% preconizat în aprilie.

Conform documentului referitor la perspectivele economiei globale, România și Islanda vor consemna în acest an cea mai mare creștere economică din Europa, de 5,5%.

Pe ansamblu, Europa va înregistra o creștere economică de 2,5%, iar Europa Emergentă, regiune unde este inclusă și România, va avea un avans al PIB de 4,5%.

“Perspectivele de creștere au fost îmbunătățite pentru Europa emergentă în 2017, reflectând avansul mai solid din Turcia, Rusia și alte state din regiune. Pentru întregul grup, expansiunea va ajunge la 4,5% în 2017 (de la 3% previzionată anterior) și la 3,5% în 2018 (de la 3,3% estimată în aprilie)”, subliniază FMI, în raportul “World Economic Outlook”.

În ceea ce privește evoluția prețurilor de consum în România în acest an, estimările instituției financiare internaționale au fost revizuite în jos, până la o creștere de 1,1%, de la un avans de 1,3% cât se estima în aprilie, urmând ca ritmul de creștere a prețurilor să accelereze în 2018 până la 3,3%, peste avansul de 3,1% preconizat anterior de FMI.

FMI a modificat și prognoza privind deficitul de cont curent înregistrat de România la minus 3% în 2017 (de la 2,8% anterior) și la 2,9% în 2018 (de la 2,5% previzionat în aprilie).

Pe de altă parte, FMI a revizuit în scădere estimările referitoare la rata șomajului în România, care ar urma să se situeze în acest an la 5,3%, față de 5,4% cât estima anterior, pentru ca în 2018 să ajungă până la 5,2%, similar cu nivelul previzionat în aprilie.

Institutul Național de Statistică (INS) a revizuit în creștere ușoară datele privind avansul Produsului Intern Brut în trimestrul II al acestui an, astfel că, potrivit noilor cifre publicate marți, economia României a urcat cu 1,7% în termeni reali față de primul trimestru al acestui an și cu 6,1% (serie brută) față de același trimestru din anul precedent.

Datele publicate la începutul lunii septembrie de INS indicau un avans al PIB de 1,6% comparativ cu trimestrul I din 2017, în termeni reali, și de 5,9% (pe seria brută) față de același trimestru din anul 2016.

Potrivit cifrelor publicate marți, pe serie ajustată sezonier, față de același trimestru din anul 2016, Produsul Intern Brut a înregistrat o creștere cu 5,9% (5,7% în septembrie).

În primele șase luni ale acestui an, avansul economiei românești a fost de 5,9% pe serie brută și de 5,8% pe seria ajustată sezonier. Datele publicate în septembrie arătau că Produsul Intern Brut a crescut cu 5,8%, pe seria brută, în primele șase luni ale anului în curs, comparativ cu perioada similară din 2016, și cu 5,7% pe seria ajustată sezonier.

Cea mai semnificativă contribuție la creșterea PIB a avut-o consumul final (5,2%, în scădere ușoară față de datele publicate în septembrie care indicau o contribuție de 5,4%).

Hot this week

Fumigene pentru șefia serviciilor?

Au apărut câteva nume în peisajul negocierilor privind șefia...

Nicuşor, preşedinte jucător?

Deşi e cam absent din viaţa publică, preşedintele Nicuşor...

Explozia preţului energiei ajunge în CSAT

Şoc după şoc, pentru bugetele românilor. Cu un consum...

Juan Carlos : am sentimentul că mi se fură istoria

Juan Carlos I, fostul rege al Spaniei, își va...

Aeroportul cu ieșire spre 3 țări

Aeroportul cu ieșire spre 3 țări În inima Europei există...

Topics

Fumigene pentru șefia serviciilor?

Au apărut câteva nume în peisajul negocierilor privind șefia...

Nicuşor, preşedinte jucător?

Deşi e cam absent din viaţa publică, preşedintele Nicuşor...

Explozia preţului energiei ajunge în CSAT

Şoc după şoc, pentru bugetele românilor. Cu un consum...

Juan Carlos : am sentimentul că mi se fură istoria

Juan Carlos I, fostul rege al Spaniei, își va...

Aeroportul cu ieșire spre 3 țări

Aeroportul cu ieșire spre 3 țări În inima Europei există...

Vizitarea turnurilor Catedralei Notre-Dame din Paris, reluată din septembrie

Vizitarea turnurilor Catedralei Notre-Dame din Paris, devastată de un...

Afecțiunea gravă care poate da durere intensă de picioare

Afecțiunea gravă care poate da durere intensă de picioare   Tromboza...

Așezări vechi de 7500 de ani, descoperite în Vrancea

Cercetările arheologice desfășurate în Punctul "Islaz" din comuna Movilița...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img