Monday, May 4, 2026
21.7 C
Bucharest

Europa se infioara : evolutie dramatica a separatismului in Spania

Senatul spaniol l-a autorizat vineri pe premierul Mariano Rajoy să conducă direct Catalonia, decizie luată la câteva minute după ce parlamentul de la Barcelona a declarat unilateral independența regiunii de Spania, transmit Reuters și AFP.

Este de așteptat ca Rajoy să convoace guvernul spaniol pentru a adopta primele măsuri de administrare directă a Cataloniei. Printre aceste măsuri ar putea fi incluse destituirea executivului catalan și asumarea supravegherii directe a forțelor de poliție catalane.

Parlamentul Cataloniei a adoptat vineri o rezoluție care declară că regiunea din nord-estul Spaniei devine un ‘stat independent care ia forma unei republici’.

Documentul a fost adoptat cu 70 de voturi pentru, 10 voturi împotrivă și două abțineri, a declarat Carme Forcadell, președinta legislativului regional de la Barcelona ce are 135 de locuri. ”Stabilim o Republică Catalană ca stat independent, suveran, democratic și social”, se menționează în preambulul rezoluției.

Liderul catalan Carles Puigdemont și ceilalți membri ai guvernului regional au luat parte la vot, în timp ce parlamentarii din Partidul Socialist, Partidul Popular și Ciudadanos au părăsit sala de ședințe înaintea votului în semn de protest, lăsând să se pronunțe doar parlamentarii din formațiunile Junts pel Si (Uniți pentru Da), CUP — partidul de extremă stânga aliat al lui liderului catalan Carles Puigdemont — și Catalunya Si Que Es Pot (asociat cu Podemos).

—————

Parlamentul Cataloniei a adoptat vineri o rezoluție care declară că regiunea din nord-estul Spaniei devine un ‘stat independent care ia forma unei republici’, transmit agențiile internaționale de presă.

Potrivit Reuters și dpa, rezoluția a fost adoptată cu 70 de voturi pentru, 10 voturi împotrivă și două abțineri, a declarat Carme Forcadell, președinta legislativului regional de la Barcelona ce are 135 de locuri.

”Stabilim o Republică Catalană ca stat independent, suveran, democratic și social”, se menționează în preambulul rezoluției.

Liderul catalan Carles Puigdemont și ceilalți membri ai guvernului regional au luat parte la vot, în timp ce parlamentarii din Partidul Socialist, Partidul Popular și Ciudadanos au părăsit sala de ședințe înaintea votului în semn de protest, lăsând să se pronunțe doar parlamentarii din formațiunile Junts pel Si (Uniți pentru Da), CUP — partidul de extremă stânga aliat al lui liderului catalan Carles Puigdemont — și Catalunya Si Que Es Pot (asociat cu Podemos).

Puigdemont anunțase joi seară că nu va convoca alegeri anticipate, sugerate de Madrid pentru dezamorsarea crizei, și că lasă parlamentul regional al Cataloniei să ia o decizie cu privire la declararea independenței acestei provincii spaniole, în virtutea referendumului din 1 octombrie, considerat ilegal de guvernul spaniol.

Acesta din urmă i-a cerut de două ori ultimativ premierului catalan să renunțe explicit la autoproclamarea independenței, în caz contrar va fi activat articolul 155 din Constituția Spaniei, respectiv suspendarea autonomiei Cataloniei.

Hot this week

Federația Rusă rămâne principala amenințare la adresa securității României și a regiunii Mării Negre

Analiza Strategică a Apărării realizată de Ministerul Apărării Naționale   Federația...

Ministrul apărării : de ce există rețineri în doborârea dronelor rusești

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a oferit lămuriri esenţiale...

Vitamina D, crucială în lupta împotriva cancerului

O echipă de cercetători din Brazilia a descoperit că...

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc obiective strategice în Rusia

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc...

Șoc energetic major în Europa

Statele membre ale Uniunii Europene au alocat peste 10...

Topics

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată   O...

Regele Charles în Congresul SUA : Întăriți NATO și fiți alături de Ucraina

Într-un rar discurs adresat Congresului SUA, marți, regele Charles...

Antena3.ro : un istoric britanic luptă pentru limba română în Marea Britanie

Tessa Dunlop e istoricul și jurnalista britanică a cărei...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img